RADET a anunțat public, pe 2 mai, programul de plecări voluntare. Potrivit acestuia, cei care acceptă să plece de bunăvoie pot primi între 4 și 19 câștiguri medii lunare, în funcție de vechime. Pot beneficia de ofertă doar angajații care au încheiate contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată și cel puțin 3 ani consecutivi vechime.
Tariful la energie termică fără TVA plătit de consumatorii casnici din București poate fi majorat cu 5,7% anul acesta, de la 30,72 euro/gigacalorie la 32,47 euro/gigacalorie, ajungând la 35,80 euro/Gcal în 2018, 40,22 euro/Gcal în 2020, 46,05 euro/Gcal în 2022 și 50,72 euro/Gcal în 2024.
Peste 12.000 de apartamente din întreaga țară s-au debranșat de la sistemele municipale de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) în primele 7 luni ale acestui an, alegând modalități alternative de încălzire, cum ar fi centralele de apartament, ceea ce agravează problemele deja semnificative cu care se confruntă rețelele centralizate de termoficare.
ELCEN, furnizorul de agent termic al RADET, a întrerupt de la 1 mai contractul de furnizare de gaze naturale cu producătorul controlat tot de stat Romgaz, care este și acționar minoritar la ELCEN, după ce OMV Petrom a oferit ELCEN un preț mai bun la gaze, iar Romgaz a cerut în instanță sechestru asigurător asupra activelor ELCEN pentru datorii de peste 320 milioane lei.
ELCEN, furnizorul de agent termic al RADET, a raportat pe anul trecut un profit net de 107,5 milioane lei, în condițiile în care are de recuperat de la RADET creanțe de peste 3,2 miliarde lei. ELCEN datorează la rândul său furnizorilor aproape 722 milioane lei, ANAF i-a pus sechestru pe bunuri de peste 1 miliard de lei, iar MFP i-a plătit rate de peste 42 milioane lei la un credit bancar contractat cu garanția statului.
RADET a anunțat că a efectuat un studiu comparativ între costurile pentru consumatori ale sistemului centralizat de încălzire din Capitală și cele presupuse de o centrală termică de apartament, iar concluzia că încălzirea centrală este mai avantajoasă se bazează inclusiv pe introducerea unei taxe pentru deținătorii de centrale termice individuale.
Reducerea TVA la căldură, restricționarea centralelor de apartament și subordonarea tuturor sistemelor locale de termoficare unei autorități centrale unice au fost concluziile unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei, parte din procesului de elaborare a noii strategii energetice a României.
RADET și Primăria Municipiului București au dat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), reclamând faptul că modalitatea în care ANRE a stabilit prețul reglementat al energiei termice livrate anul acesta de Electrocentrale București (ELCEN) către RADET este incorectă.
Regia a solicitat, pe 21 octombrie, diminuarea popririi de 100% impuse de către Electrocentrale București pe conturile Regiei pentru datorii neplătite și a cerut, totodată, primăriei Capitalei, bani pentru remedierea avariilor majore din rețeaua de termoficare a Bucureștiului.
Pe de altă parte, ELCEN arată că se află în discuții cu RADET pentru eșalonarea pe 10 ani a datoriilor de 3,58 mld. lei ale regiei, cu condiția ca, până la sfârșitul anului 2015, pe lângă factura curentă, RADET să achite 250 milioane lei, suma necesară plății furnizorilor de gaze.
Prețul de producție al energiei termice generate de Electrocentrale București (ELCEN), care alimentează sistemul de încălzire centrală din Capitală prin rețeaua de distribuție a RADET, nu se va majora în această iarnă, a declarat vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă.