India nu are planuri imediate de a ridica interdicția privind exporturile de grâu, dar va continua să respecte acordurile care sunt încheiate direct cu alte guverne, a declarat ministrul Comerțului, Piyush Goyal, pentru Reuters.
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, dă asigurări că România este încă departe de a intra într-o criză alimentară, producția țării fiind cu mult peste necesarul de consum al populației. În schimb, anul acesta, România nu-și va atinge potențialul maxim de producție în agricultură, din cauza condițiilor climatice, a mai precizat ministrul în cadrul emisiunii PROFIT NEWS de la PROFIT NEWS TV.
Prețul grâului a urcat la cel mai mare nivel de la jumătatea lunii martie, atingând limita maximă de variație permisă pe bursa de la Chicago, după decizia Indiei de a restricționa exporturile.
Argentina, unul din cei mai mari exportatori de grâu, a devenit prima țară din lume care autorizează plantarea grâului modificat genetic, când a aprobat comercializarea pe plan național a soiului de grâu modificat genetic HB4, dezvoltat de firma de biotehnologie Bioceres, transmite Reuters.
Rusia, unul dintre cei mai importanți exportatori de grâu din lume, va crește exporturile de grâu în acest an datorită unei recolte de 130 de milioane de tone de cereale în 2022, inclusiv 87 de milioane de tone de grâu, care este preconizată ca fiind record, a declarat președintele Vladimir Putin, relatează Reuters.
Ucraina a însămânțat aproximativ șapte milioane de hectare cu culturi de primăvară de la începutul anului și până în prezent, cu 25-30% mai puțin decât în perioada similară a lui 2021, și de asemenea a exportat 1,090 milioane de tone de cereale în luna aprilie, a declarat ministrul ucrainean al Agriculturii, Mykola Solskyi, transmite Reuters.
Corupția în zona dezvoltării rurale a fost și este cea mai răspândită. Banii care vin de la centru sunt nota de plată a guvernelor pentru serviciile electorale pe care le prestează primarii din localitățile rurale.
Comisia Europeană și-a redus estimările privind recolta de grâu a Uniunii Europene (UE) în anul agricol 2022/2023, dar cu toate acestea și-a menținut prognozele potrivit cărora exporturile de grâu ale UE vor atinge un nivel record, în contextul în care războiul va perturba livrările din Ucraina, transmite Reuters.
Cea mai recentă achiziție de grâu a Egiptului, cel mai mare importator din lume, dezvăluie costurile uriașe cu care se confruntă importatorii în contextul răboiului din Ucraina, care afectează comerțul mondial cu cereale.
Unul dintre principalii colaboratori ai președintelui rus Vladimir Putin a avertizat că Rusia, un important exportator de grâu, și-ar putea limita livrările doar la țările ''prietene'', în contextul sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei după invadarea Ucrainei de forțele ruse, informează Reuters.
Cotația grâului a coborât marți la cel mai redus nivel din ultimele patru săptămâni iar porumbul și-a continuat declinul, după ce Rusia a semnalat că își va reduce atacurile asupra unor importante orașe din Ucraina, transmite Bloomberg.
Ucraina va exporta probabil doar 200.000 de tone de grâu în perioada martie-iunie, deoarece porturile sale la Marea Neagră sunt blocate în urma invaziei armatei rusești, a estimat luni firma de consultanță în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.
Numeroase brutării din țară au scumpit astăzi, din nou, pâinea, franzela simplă, de exemplu, urcând de la 1,50 lei la 2 lei.
Egiptul a cumpărat aproximativ 126.000 de tone de grâu din Rusia și Ucraina, în contextul în care conflictul dintre cele două țări continuă.
Cotațiile la grâu au continuat să scadă, după ce un raport al Departamentului american al Agriculturii a indicat că stocurile mondiale vor crește, datorită unei recolte peste așteptări în Australia, ceea ce va ajuta la reducerea impactului creat de războiul din Ucraina, transmite Bloomberg.
Prețul grâului înregistra o creștere cu 7,2% la bursa de cereale de la Chicago, cel mai ridicat nivel din martie 2008, ajungând la 12,60 dolari per bushel, din cauza temerilor că aprovizionarea pe plan global va fi perturbată până la rezolvarea conflictului ruso-ucrainean, transmite Reuters.
Bulgaria intenționează să-și majoreze rezervele de grâu și să cumpere de la producătorii locali suficiente cereale pentru a asigura necesarul intern pentru anul următor, pe fondul riscurilor provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia, și a volatilității piețelor, a declarat vicepremierul Assen Vassilev la postul public de televiziune BNT, transmite Reuters.
Invazia Rusiei în Ucraina, una dintre cele mai mari producătoare de grâu din lume, a dus prețurile grâului la maxime ale ultimilor 14 ani, forțând consumatorii de pâine să suporte costul, transmite Reuters.
Prețurile materiilor prime sunt pe cale să înregistreze cea mai mare creștere săptămânală de pe vremea când Nikita Hrușciov se afla la Kremlin.
Prețul grâului și al porumbului a urcat din nou luni, după ce statele occidentale au impus Rusiei sancțiuni mai dure în urma invaziei Ucrainei, ceea ce a accentuat turbulențele pe piețele globale, sporind temerile privind inflația globală a produselor alimentare, transmite Bloomberg.
Creșterile înregistrate joi de prețul grâului și porumbului au atins nivelul maxim permis la bursa de cereale de la Chicago, după ce atacul Rusiei asupra Ucrainei au pus sub semnul întrebării livrările unui important furnizor mondial de cereale, transmite Bloomberg.
China va permite importurile de grâu și orz din toate regiunile Rusiei, o veste bună pentru exporturile rusești de cereale dar care aduce o competiție mai mare pentru alți furnizori cum este Franța, transmite Reuters.
Considerată grânarul Europei, România are depozitele aproape goale. Specialiștii din agricultură spun că rezervele statului, folosite în caz de război, epidemie sau criză economică, ar acoperi consumul pentru cel mult 3 luni. Prin depozitele strategice bate vântul. Guvernul se bazează pe faptul că întotdeauna producătorii locali vor avea depozitele pline.
Amenințarea unui război între Rusia și Ucraina agită piețele mondiale de cereale, scumpind prețul grâului pe ambele maluri ale Atlanticului și determinându-i pe traderi să vorbească de o și mai mare volatilitate în perioada următoare, informează The Wall Street Journal.
China va continua să cumpere o parte din ce în ce mai mare din recolta mondială de grâu, după ce anul trecut importurile sale au atins un nivel record, în condițiile în care modificarea dietelor și extinderea clasei mijlocii vor fi principalele motoare ale cererii viitoare, transmite Bloomberg.