O delegație română condusă de directorul Transgaz, Ion Sterian, a plecat luni în Grecia pentru a finaliza negocierile privind intrarea operatorului sistemului de transport gaze din România ca acționar în cadrul proiectului terminalului de gaz natural lichefiat ARGO de la Volos, au declarat surse din piață pentru Profit.ro.
Întârzierile de la punctele de trecere a frontierei grecești i-au înfuriat pe turiștii din Balcani care se arată deosebit de deranjați de această situație, scrie publicația elenă Thess Today, citată de Rador. „Rușine, rușine, inacceptabil”, cu aceste cuvinte, turiștii români, bulgari sau sârbi comentează lungul proces de control de la punctele de intrare în Grecia, la care sunt supuși și anul acesta cei care aleg să-și petreacă vacanța în nordul Greciei.
El a făcut declarațiile cu ocazia ceremoniei de semnare a ordinul de începere a lucrărilor de construire a conductei Tuzla-Podișor, care va transporta gazele naturale ce urmează să fie extrase din cel mai mare zăcământ offshore din Marea Neagră românească, Neptun Deep, concesionat în proporții egale de OMV Petrom și Romgaz.
Oficiali polonezi de rang înalt au declarat că intenționează să extindă campania de obținere a unor despăgubiri masive din partea Germaniei pentru cel de-al Doilea Război Mondial, adresându-se Greciei și altor țări europene ca potențiali aliați, potrivit Associated Press.
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a afirmat că evaziunea fiscală în țară depășește 60 de miliarde de euro anual, informează publicația Ekathimerini.
În nordul insulei Karpathos din Marea Egee, satul Olympos găzduiește una dintre puținele societăți matriarhale din Grecia care rezistă în fața turismului și a standardizării stilurilor de viață, relatează AFP.
Economia Greciei s-a contractat în primul trimestru din 2023, un rezultat care ar putea influența datele mai ample privind zona euro, după ce Germania a intrat în recesiune, transmite Bloomberg.
Problema mult discutată a construcțiilor ilegale de pe plajele Greciei nu se limitează, din păcate, la Mykonos și Ciclade, ci afectează și alte destinații importante, în special insula Rodos din sud-estul Mării Egee, scrie Kathimerini
Un atac informatic care a vizat Ministerul grec al Educației a dat peste cap desfășurarea examenelor școlare de sfârșit de an în toată țara, relatează dpa.
Grupul PPC, una dintre cele mai mari companii de energie din regiune, care a cumpărat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, a realizat în primul trimestru un rezultat operațional EBITDA recurent de 280,5 milioane euro, în creștere cu 65% de la 170 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut. Grupul PPC a înregistrat profit net de 51,1 milioane euro, în trimestrul 1 al acestui an, față de o pierdere netă de 185,7 milioane euro în trimestrul 1 2022. Preluarea Enel România de către PPC se va finaliza în al treilea trimestru al acestui an
Decizia guvernului portughez de a încheia programul de acordare de vize pentru persoane din afara UE dispuse să investească anumite sume de bani în țară va crește cererile de Golden Visa cu peste 50% pentru Grecia, scrie Money Review.
Anul 2023 se anunță a fi un an record pentru rezervările efectuate în Grecia prin platforma Airbnb întrucât cererile de cazare înregistrează o creștere explozivă, scrie publicația OIKONOMIKOS TACHYDROMOS, citată de Rador.
Editorial publicat de Agis Veroutis în ziarul economic Capital din Grecia, preluat de Rador:
Sustenabilitatea turismului în insulele grecești este pusă sub semnul întrebării deoarece numărul de paturi turistice este de trei sau patru ori mai mare decât numărul rezidenților permanenți, relatează publicația Kathimerini.
Crește tot mai mult lista destinațiilor de călătorie de top de pe țărmurile Mării Mediterane și nu numai, care impun restricții din ce în ce mai mari pentru acostarea navelor de croazieră în porturile lor, scrie presa elenă. Monaco s-a alăturat și el unor orașe precum Veneția, Barcelona și Dubrovnik, care încearcă să oprească debarcarea necontrolată a mii de turiști în fiecare zi, întrucât aceștia generează o presiune gravă asupra infrastructurii și mediului, dar aduc în același timp beneficii economice disproporționat de mici comunităților locale.
Datele cu privire la rezervările în unitățile de cazare din Grecia, mai ales în cele de tip Airbnb arată o prelungire a sezonului estival. Astfel, turiștii au tendința de a evita aglomerația din luna august, mutându-și vacanțele în luna septembrie, care devine și ea o lună de vârf.
În Albania, Bulgaria, România, Croația, Kosovo, Macedonia de Nord, peste tot, tinerii, cu pregătire profesională sau nu, caută o oportunitate de a pleca, legal sau ilegal, potrivit Kathimerini, citat de Rador.
Cel mai important producător de petrol și gaze din România și liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a redus în luna martie volumul livrărilor directe de benzină procesată la Brazi către companiile ucrainene cu 40%, la 13,8 mii tone, în condițiile în care în martie volumul de benzină importat de Ucraina a scăzut cu 37%, la 85,2 mii tone.
Ieșirea Enel de pe piața din România nu va genera probleme pentru clienții români, transmite ministrul Energiei. Virgil Popescu.
Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care se află în curs de preluare a principalelor operațiuni ale Enel din România, are un plan de construire de instalații de stocare prin pompaj a energiei electrice în lacuri artificiale create în cariere de suprafață de exploatare a lignitului abandonate.
Vaticanul a returnat Greciei trei fragmente din sculpturile Partenonului, inițiativă care a fost descrisă ca un „gest de prietenie”, relatează BBC.
Cea mai mare companie energetică din Grecia, Public Power Corporation SA (PPC), aflată în curs de preluare a principalelor subsidiare din România ale grupului italian Enel, și-a crescut anul trecut profitabilitatea operațională, în pofida creșterii mari a cheltuielilor de exploatare, în principal celor care au vizat achizițiile de energie și gaze naturale. Mai exact, EBITDA recurentă s-a ridicat la 953,7 milioane euro, în creștere cu 82 milioane euro (9,4%) față de 2021.
Grecia propune Uniunii Europene să modernizeze rețeaua energetică din Balcanii de Vest cu noi resurse și instrumente de investiții mai flexibile.
Sub presiunea creată de războiul din Ucraina, Uniunea Europeană și-a concentrat din nou interesul asupra regiunii balcanice, iar Grecia și-a recăpătat într-o mare măsură locul ei în regiune. Se împlinesc anul acesta 20 de ani de la istorica «Reuniune de la Salonic», care a creat mari și, în cele din urmă, neîmplinite așteptări cu privire la integrarea țărilor balcanice în UE. A fost de asemenea perioada în care Grecia a deținut o poziție dominantă din punct de vedere politic și economic în regiune, iar faptul că reuniunea respectivă a avut loc la Salonic a avut o importanță simbolică, dar și practică.
Investițiile străine în piața imobiliară elenă, în special locuințe, au înregistrat un nivel ridicat record în 2022, iar datele publicate de Banca Centrală a Greciei arată că 1,97 miliarde de euro au intrat pe piața locală din străinătate, informează publicația Kathimerini.