Greva declanșată luni de angajații CFR Călători s-a încheiat și toți salariații care au oprit lucrul au revenit la muncă, a declarat, pentru Agerpres, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim, la finalul discuțiilor avute de sindicaliști cu conducerea Ministerului Transportului și Infrastructurii.
Peste 30 de trenuri sunt afectate de protestul spontan al angajaților din transportul feroviar, anunță CFR Călători. În Gara de Nord, niciun tren nu a mai plecat și nici nu a mai sosit luni dimineață, întârzierile ajungând la peste 120 de minute
Angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor au declanșat luni dimineața o grevă spontană, nemulțumiți de înghețarea salariilor.
Mecanicii de locomotivă și angajații CFR Călători se pregătesc de proteste masive, timp de patru săptămâni, începând din 16 septembrie, pentru a atrage atenția asupra situației tragice din sectorul feroviar, cauzată de lipsa investițiilor, a declarat Rodrigo Gabriel Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).
Peste 150 de trenuri sunt afectate, la această oră, ca urmare a protestului declanșat de o parte din angajații CFR, nemulțumiți de negocierile privind noul contract colectiv de muncă.
O parte din angajații CFR au declanșat un protest spontan spontan, miercuri dimineață, nemulțumiți de negocierile privind noul contract colectiv de muncă. Potrivit oficialilor CFR, mersul trenurilor este afectat, în șapte regionale fiind oprite garnituri.