Directoarea Diviziei pentru medici din Banca Transilvania spune că în 15 ani de activitate în acest sector a ajuns la o cotă de piață importantă, cu peste 25.000 de afaceri în portofoliu, de la cabinete la spitale mari.
Directorul de retail pentru Regiunea Nord-Est al BRD Groupe Société Générale spune că banca a ajuns cu conceptul Expert medical, în doi ani, la 28 de locații, deschise în marele orașe din țară.
Cel mai dificil de realizat nu sunt atât investițiile în sănătate, anul acesta fiind alocate peste 2 miliarde euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, ci resursa umană din domeniu, care trebuie stabilizată și dezvoltată astfel încât serviciile medicale să poate fi furnizate nu numai în centrele universitare, ci cât mai aproape de cetățeni, a arătat, în deschiderea Profit Health.forum, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
România a făcut pași importanți în ultimii ani în dezvoltarea sistemului de sănătate, investiții importante fiind realizate în infrastructura de sănătate în pofida limitărilor bugetare, dar sistemul are în în continuare probleme, precum accesul limitat la servicii medicale, mai ales în mediul rural, infecțiile nosocomiale, dar și lipsa de comunicare cu pacientul și nevoia de transparență și combatere a știrilor false din domeniu, a arătat, în deschiderea Profit Health.forum, Conf. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial la Departamentul Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale.
Sistemul de sănătate românesc a beneficiat de pe urma aderării la Uniunea Europeană, dar a și pierdut mulți medici și asistente. Țara produce un număr foarte mare de absolvenți în domeniul medical, dar, din păcate, se situează pe ultimele locuri din perspectiva numărului de medici și asistenți medicali la mia de locuitori.
Succesul proiectelor de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi condiționat de continuitate în finalizarea acestora, indiferent de schimbările politice din următorii ani, a declarat, în deschiderea Profit Health.forum, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a subliniat că o politică de resurse umane care să acopere golurile din sistem, lăsate în urma migrației cadrelor medicale, este cel puțin la fel de importantă ca proiectele de noi spitale sau modernizări în domeniu.
Evolving Europe Principal Investments I, un fond de private equity și growth equity axat pe Europa Centrală și de Est, investește în Medima Health, o rețea națională de clinici medicale, specializată în imagistică și radiologie, alături de actualul acționar majoritar Morphosis Capital Fund I Cooperatief UA , un fond de growth equity. Tranzacția cuprinde o infuzie de capital pentru a accelera extinderea rețelei Medima și o achiziție directă de acțiuni care facilitează un exit parțial pentru Morphosis.
Startup-ul Exigo Health, care a creat o aplicație pentru pacienții aflați în recuperare medicală, cu scopul de a-i motiva, transformând exercițiile necesare recuperării în jocuri interactive, vizează să ridice o nouă rundă de finanțare. Până acum, startup-ul a primit 60.000 de euro de la Universitatea din București, prin programul Innotech Student.
Omul de afaceri Vasile Dogărescu, proprietarul lanțului de stații de carburant Eldomir și al altor afaceri din domeniul agricol dezvoltate sub același brand, a pus pe hold investițiile după finalizarea resortului Alma Health & Spa Retreat în stațiunea Lacul Sărat, județul Brăila, care l-a costat 20 de milioane de euro. Antreprenorul are planuri însă să monteze panouri fotovoltaice la toate punctele de consum ale companiei.
Startup-ul AiGIA și-a propus să revoluționeze sistemul medical, atât din România, cât și de peste hotare, prin integrarea tuturor datelor medicale ale pacienților într-o singură platformă, interconectată cu clinici și spitale. Planuri de a atrage și o finanțare de 2 milioane de euro în următoarea perioadă.
Omul de afaceri brăilean Vasile Dogărescu, proprietarul Alma Health & SPA Retreat, proiect demarat în 2017 și inaugurat la începutul verii, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro, consideră că, deși nu s-au mai făcut investiții majore în turismul din Brăila, orașul are potențial de a se dezvolta în această direcție și de a atrage mai mulți turiști.
Studiile clinice, unde piața din România are un potențial medical ridicat, se derulează cu dificultate din cauza birocrației, iar până când vom avea spitale noi va mai dura ceva. Schimbarea de mentalitate este lucrul cel mai greu de realizat, iar România are maximă nevoie de un sprijin politic care să depășească diferitele cicluri electorale și interese de natură electorală, sunt concluzii care aparțin inclusiv actualilor decidenți în domeniu, transmise la Profit Health.forum, ajuns la Ediția a X-a și devenit deja un eveniment de tradiție al lumii medicale.
Sistemul sanitar va înregistra în perioada următoare schimbări semnificative, în parte ca urmare a implementării PNRR: vor fi introduse criterii de calitate pe care vor trebui să le respecte spitalele, dar și medicii, și în funcție de care va fi stabilită și finanțarea fiecărei unități, prevenția va fi acoperită din fonduri publice în cazul unor boli cronice, va fi înființată o structură națională care să se ocupe de centralizarea nevoilor de finanțare a sistemului și vor fi înlăturate sponsorizările primite de medici de la mediul privat, a anunțat Manuela Guia, Managing Partner, Guia Naghi și Partenerii, la videoconferința Profit Health.Forum.
Una dintre principalele lecții ale pandemiei este aceea că, oricât de confortabil ar fi, nu putem reveni la normalitatea cu care eram obișnuiți, a declarat, în deschiderea Profit Health.forum, Conf. Dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial la Departamentul Sănătate Publică. În mesajul transmis din partea Administrației Prezidențiale, Conf, Dr. Diana Loreta Păun, a arătat însă că pandemia poate servi și ca oportunitate pentru a defini noi direcții strategice în domeniul sănătății, care să aibă în centru prevenția, alături de reforma resurselor umane, digitalizare, cercetare și inovare.
Ministerul Sănătății a elaborat un draft de strategie în domeniu pentru următorii 8-10 ani și urmează să îi fie aprobată o organigramă mai mare, a anunțat ministrul Sănătății, Prof. Dr. Alexandru Rafila, în deschiderea Profit Health.forum. În acest context, ministrul a făcut un apel public la profesioniștii care doresc să lucreze la această strategie de reformă, subliniind că cel mai greu lucru va consta în schimbarea de mentalitate, atât la nivel de resurse urmane în sistem, cât și la public, dincolo de mutarea accentului de la asistența medicală spitalicească la cea primară și ambulatorie.
România este în continuare în pandemie de Covid-19, deși a fost ridicată starea alertă, a declarat Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, în deschiderea Profit Health.forum. Acesta a arătat că, din păcate, politicienii nu au ținut cont de sfaturile specialiștilor și au avizat relaxări, iar acum ”constatăm că s-a ridicat starea de alertă, dar virusul nu a fost informat, pe virus nu l-a chemat nimeni la niciun Palat să-i spună: băi, pleacă de aicea pentru că ți-ai terminat treaba!”. Streinu-Cercel a mai spus că, în opinia sa, masca ar mai trebui purtată circa 6-9 luni.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și consilierul prezidențial la Departamentul Sănătate Publică, Diana Loreta Păun, vor deschide astăzi Videoconferința Profit Health.forum - Capacitatea sistemului medical de redresare și reziliență post Covid Ediția a X-a.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și consilierul prezidențial la Departamentul Sănătate Publică, Diana Loreta Păun, vor deschide Videoconferința Profit Health.forum - Capacitatea sistemului medical de redresare și reziliență post Covid Ediția a X-a, programată pentru 31 martie.
AFI Europe Romania anunță astăzi că întregul portofoliu de birouri, format din 7 proiecte de birouri Clasa A – AFI PARK 1-5, AFI TECH PARK, AFI VICTORIEI PLAZA, AFI PARK FLOREASCA, AFI LAKEVIEW, AFI PARK BRAȘOV și AFI PARK TIMIȘOARA au primit Certificarea WELL Health-Safety de la The International WELL Building Institute (IWBI).
Ce lecții ne-a dat COVID19, care sunt încă vulnerabilitățile sistemului sanitar, ce soluții imediate au autoritățile pentru ca spitalele să devină instituții de sănătate sigure va fi anunțat, alături de multe alte noi acțiuni, la Videoconferința Profit Health.forum - Capacitatea sistemului medical de redresare și reziliență post Covid Ediția a X-a.
Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță intrarea pe piața produselor destinate nutriției și unui stil de viață sănătos, prin lansarea conceptului ERA Health, precum și a celei mai noi game de produse ERA.
Reducerea salariilor medicilor în 2010 s-a făcut simțită în pandemie prin lipsa de personal necesar pentru a trata pacienții, a declarat, în deschiderea Profit Health Forum, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Acesta a arătat că există spitale de urgență care au doar 100 paturi cu oxigen, din 500-600, iar autoritățile nu au alocat niciodată bani pentru stocuri medicale. Arafat a mai spus că în urma unui exercițiu efectuat pe perioada deținerii președinției UE, România a avertizat că Europa nu este pregătită să facă față unui dezastru sanitar.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va încerca să obțină, până la finalul acestui an sau anul următor, finanțare europeană pentru două proiecte, dosarul electronic de sănătate al pacientului și Sigma Smart, pentru implementarea cărora a semnat recent un memorandum cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Implementarea facilităților dosarului electronic va reprezenta "o revoluție în sectorul sanitar românesc, pentru că va scurta mult timpii de anamneză și de reluare a istoricului pacientului, crescând calitatea actului medical și calitatea diagnosticului", a anunțat Conf. Dr. Adela Cojan, Președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la Profit Health.forum.
Printre prioritățile pe care le are în vedere noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, - anunțate în deschiderea Profit Health Forum - se numără dezvoltarea capacităților medicale ambulatorii, astfel încât să fie scăzută presiunea pusă pe spitale de pandemia de Covid-19, iar pacienții cu alte patologii să aibă acces la spitale.
Consilierul prezidențial pe probleme de sănătate, Diana Loreta Păun, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și secretarul de stat Raed Arafat vor deschide Videoconferința Profit Health.forum - Sistemul sanitar, între pandemie și criza economică. Unde este pacientul? Ediția a IX-a.