Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor lucrează la un nou mecanism de taxă claw-back, care să țină cont de situația fiecărui medicament, în contextul în care, la începutul anului viitor, intră în vigoare Directiva privind trasabilitatea medicamentelor. Producătorii de medicamente, în special cei de medicamente generice, critică dur, de mult timp, taxa claw-back, despre care afirmă că este responsabilă de retragerea de pe piață a multor produse cu preț mai mic.
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu probleme cunoscute de mult timp, precum problemele legislative, financiare, de resurse umane sau birocrația, deși a reprezentat, la nivel declarativ, o prioritate pentru toate guvernele ultimilor zeci de ani. Pe termen lung, trebuie promovată prevenția, însă pe termen scurt și mediu statul trebuie să prioritizeze mult mai bine resursele limitate de care dispune, a atenționat Loreta Păun, consilier la Administrația Prezidențială, la Profit Health Forum. Totodată, pacienții și medicii ar trebui să aibă un rol mai important în adoptarea deciziilor, în detrimentul politicienilor și al finanțatorilor.
Problemele din sănătate pot fi rezolvate, dar lucrând împreună și corect cu toți factorii implicați în sistem, respectiv pacienți, sindicatele medicilor, distribuitori sau producători, fără a da vina permament pe autorități, a arătat, la Profit Health Forum, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Prioritățile ministerului în perioada următoare vor fi aplicarea Legii salarizării, introducerea de noi molecule și programele de screening, precum cele pentru hepatită, mamă și copil, tuberculoză sau pentru anumite tipuri de cancer.
Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, ÎN DIRECT: Care sunt soluțiile imediate pentru rezolvarea problemelor din sănătate? Cine primește mai mulți bani din aprile? Cine mai puțin? Ce soluții de angajare au rezidenții fără loc? Unde se află asigurările private de sănătate? Răspunsurile ÎN DIRECT ACUM.
Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, va fi organizat astăzi, cu începere de la ora 9.30, urmând să fie deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și transmis în direct atât pe site-ul Profit.ro, cât și la Look TV.
În România sunt peste 300.000 de pacienți cu epilepsie, însă numai 200.000 primesc tratament rambursat prin Casa de Asigurări de Sănătate, în timp ce restul își cumpără singuri medicamente pentru a-și ascunde boala, atenționează medicul Ioana Mîndruță, coordonatorul Subprogramului național pentru tratamentul epilepsiei farmaco-rezistente. Perspectivele pentru sistemul medical românesc vor fi anunțate la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Vaccinul nonavalent Gardasil 9, singurul vaccin anti-HPV care protejează împotriva a patru tipuri de cancer, a fost lansat la Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș". Vaccinul protejează împotriva infecției cu 7 tipuri de HPV implicate în producerea cancerului. Perspectivele pentru sistemul medical românesc vor fi anunțate la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe cazuri noi de tuberculoză înregistrate, incidența fiind de 6,5 ori mai mare ca în UE, conform datelor oficiale. Astfel, pentru România, tuberculoza reprezintă o problemă de sănătate publică. Soluțiile vor fi anunțate la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Guvernul a semnat o ordonanță de urgență pentru un ajutor de stat de peste 44 milioane lei către compania Unifarm, banii urmând să fie folosiți pentru aprovizionarea cu imunoglobulină, în următorul an. “A fost necesar acest demers. Criza de imunoglobulină a durat prea mult și are un impact vital asupra multor pacienți care așteaptă acest medicament. În perioada în care tratamentele vor fi asigurate în acest mod, vom căuta soluții pe termen lung pentru a ne asigura că nu mai ajungem în astfel de situații”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății. Soluțiile vor fi anunțate de ministru la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului.
Sindicaliștii de la Sanitas au pichetat ieri Ministerul Finanțelor, aceasta fiind prima acțiune de protest înainte de mitingul anunțat pentru luna aprilie. Urmează ca medicii să picheteze și sediile ministerelor Sănătății și Muncii, până la sfârșitul lunii. Ei cer, printre altele, acordarea creșterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate și asistență socială și renunțarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite. Soluțiile imediate la problemele din sistemul medical vor fi anunțate la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Aproape 2.000 de apeluri au fost înregistrate în ultimele 30 de ore la Serviciul de Ambulanță București – Ilfov (SABIf), dintre care mai multe de jumătate au fost urgențe cod roșu și cod galben. De asemenea, 55 de persoane au suferit luxații sau fracturi după ce au alunecat și au căzut pe gheața formată pe trotuare. Cât de pregătit este sistemul medical la nivel național în situații de criză va fi prezentat la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
România are cea mai ridicată rată a prevalenței infecției cu virus hepatitic C (VHC) din Uniunea Europeană - 3,3%, în contextul existenței unui nivel scăzut de informare și conștientizare privind această afecțiune în rândul populației, potrivit managerului Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș” din Capitală, dr. Adrian Streinu-Cercel. El a precizat că peste 650.000 de români ar fi infectați cu VHC, iar aproximativ 80% dintre infecții ar fi cu replicare virală. Problemele din sistem vor fi discutate la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Aproape jumătate dintre pacienți nu se declară pe deplin mulțumiți de informațiile și explicațiile pe care le primesc de la medicii de familie privind starea lor de sănătate, iar 39% nu simt suficientă empatie din partea acestora. Problemele din sistem, indicate acum și într-o analiză de piață, vor fi discutate la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Numărul persoanelor din România care au murit în acest an din cauza gripei a atins 100, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, într-un context în care autoritățile fac eforturi să convingă populația să se vaccineze. Cât de gravă este situația și care sunt perspectivele va fi anunțat la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Sindicaliștii din domeniul sanitar și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, nu au ajuns la un acord în urma negocierilor purtate ieri seara la minister. La finalul acestora, ministrul Sănătății a spus că discuțiile cu membrii sindicatelor vor continua și că se încearcă găsirea unor soluții, dar respectând legea, cu încadrarea în plafonul de 30% pentru sporurile din spitale, în timp ce conducerea Sanitas a anunțat că sindicaliștii nu renunță deocamdată la calendarul protestelor. nivelul scăzut al salariilor din sistem, care generează inclusiv plecarea medicilor din țară, este una dintre marile probleme ale României, existând zeci de localități de unde pacienții sunt trimiși la sute de kilometri de domiciliu pentru investigații și tratament. Cum va fi rezolvată această problemă va fi anunțat la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis chiar de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Ministerul Sănătății a încheiat un memorandum cu Ministerul Finanțelor, în baza căruia va fi suplimentat numărul de posturi în medicina de familie, pentru rezidenții care au promovat examenul de rezidențiat, dar nu ocupă niciun post. Potrivit ministrului de resort, este vorba de un număr de 415 locuri de muncă. Lipsa de medici în sistem este una dintre marile probleme ale României, existând zeci de localități de unde pacienții sunt trimiși la sute de kilometri de domiciliu pentru investigații și tratament. Cum va fi rezolvată această problemă va fi anunțat la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Problema imunoglobulinei a fost rezolvată, a anunțat duminică seara premierul Viorica Dăncilă. În urmă cu aproape o săptămână, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că nu mai există nicio doză de imunoglobulină, că sunt sute de pacienți afectați și că singura soluție este declanșarea mecanismului de protecție civilă, prin solicitarea ajutorului țărilor UE și NATO pentru criza imunoglobulinei. Cum s-a ajuns în această situație și care sunt perspectivele va fi anunțat la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis chiar de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Numărul persoanelor din România care au murit în acest an din cauza gripei a ajuns la 87, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, într-un context în care autoritățile fac eforturi să convingă populația să se vaccineze. Cât de gravă este situația și care sunt perspectivele va fi anunțat la Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, deschide Profit Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu al anului, o conferință în care vor fi analizate în detaliu problemele actuale ale sistemului medical și vor fi identificate soluții pentru creșterea calității serviciilor în sprijinul pacienților, dar și al angajaților în sănătate. Conferința va fi transmisă în direct de Look TV și va avea în sală cele mai importante nume în domeniu.
Autoritățile au nevoie de know how în domeniu și de curaj pentru a opri dispariția medicamentelor de pe rafturile farmaciilor din România. Aceste calități lipsesc în acest moment, a atenționat Laurențiu Mihai, director executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR), la PROFIT HEALTH.forum. Lipsa de acțiune face ca românii să fie privați nu doar de medicamentele inovative, scumpe, ci și de cele ieftine.
În topul exportatorilor de medicamente din România există firme total necunoscute pe piața locală, acesta fiind doar unul dintre efectele reglementării prețurilor la medicamente și ale existenței taxei claw-back. Producătorii de farmaceutice sunt deja foarte reticenți în ceea ce privește intrarea pe piața locală, marcată de instabilitate legislativă totală, a atenționat Iulian Trandafir, directorul Farmexpert, la PROFIT HEALTH.forum.
Distribuitorii și retailerii de produse farmaceutice traversează o perioadă foarte dificilă din cauza măsurilor luate de autorități în sensul scăderii prețurilor. Din acest motiv, a arătat la PROFIT Health Forum Cristina Pricop, directorul executiv al Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), românii nu mai au acces la mii de medicamente, multe dintre acestea fără echivalent pe piața locală.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, va deschide prima ediție a PROFIT HEALTH.forum, în care vor fi anunțate ultimele noutăți din sectorul medical, inclusiv programele pregătite de autorități în acest domeniu.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a schimbat ordinul care stabilește prețul medicamentelor aduse pe procedură de nevoi speciale. Detalii vor fi anunțate la prima ediție a PROFIT HEALTH.forum cu tema „România pe harta europeană a serviciilor de sănătate : accesul pacienților la tratamente”, organizată de Profit.ro, cu sprijinul Farmexpert, ADRFR, HighTech Systems& Software, Spitalul Monza și Terapia, marți, 21 martie, cu începere de la ora 09.00, la World Trade Center Bucuresti, sala New York.
Profit.ro cu sprijinul Farmexpert, ADRFR si HighTech Systems& Software organizează marți, 21 martie, cu începere de la ora 09.00, la World Trade Center Bucuresti, sala New York, prima editie a PROFIT HEALTH.forum cu tema „România pe harta europeană a serviciilor de sănătate : accesul pacienților la tratamente”