Fondul Proprietatea, care deține circa 20% din acțiunile celui mai mare producător de energie electrică din România, compania de stat Hidroelectrica, controlată de stat prin Ministerul Energiei, și-a revaluat din nou în creștere deținerea, cu peste 6%, de la 8,52 miliarde lei la finalul anului trecut la 9,04 miliarde lei la 31 ianuarie 2022.
Prețul mediu al energiei tranzacționate pe piața pentru ziua următoare (PZU) de la bursa OPCOM a crescut cu aproape 75% în doar 3 luni, de la 378,82 lei/MWh în iunie la 662,15 lei/MWh în septembrie 2021. În septembrie 2020, prețul mediu a fost de numai 222,69 lei/MWh.
Fondul Proprietatea și-a reevaluat în creștere cu peste 8% (418 milioane lei) participația de 20% la Hidroelectrica în primul trimestru al anului, de la circa 5,129 la 5,547 miliarde lei, ducând astfel estimarea privind valoarea totală a companiei la aproximativ 27,8 miliarde lei. Reevaluarea a survenit după ce compania și-a majorat cu 76,5% profitul net în primele trei luni din 2021, la aproape 760 milioane lei.
Fondul Proprietatea, care deține aproape 20% din acțiunile companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a reevaluat în creștere cu peste 8% (418 milioane lei) participația în primul trimestru al anului, de la circa 5,129 la 5,547 miliarde lei, ducând astfel estimarea privind valoarea totală a companiei la aproximativ 27,8 miliarde lei.
Profitul net al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Economiei, a scăzut cu 3,9% în primele 9 luni din 2020, față de perioada similară a anului trecut, la 1,264 miliarde lei, potrivit datelor prezentate de acționarul minoritar al companiei, Fondul Proprietatea.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că susține listarea pe bursă a Hidroelectrica în limita unui pachet de 10% sau 15% din acțiuni, cote procentuale avansate și de fostul Guvern Dăncilă.
Cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, controlat de statul român, a semnat cu STJ Advisors Group contractul de prestări servicii de consultanță pentru piața de capital, de tip “Equity Advisor”, oferta câștigătoare fiind în valoare de 950.000 euro.
Este cert 100% că listarea la bursă a celui mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, controlat de statul român, nu se va face anul acesta, din cauza efectelor pandemiei de COVID-19, a declarat, pentru Profit.ro, Karoly Borbely, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și fost secretar de stat în Ministerul Energiei, actualmente al Economiei.
Purtătorul de cuvânt al social-democraților denunță Lucian Romașcanu afirmă că aceștia nu doresc listarea producătorului de energie hidro într-o etapă de stres, când prețurile sunt jos.
Listarea Hidroelectrica nu este posibilă anul acesta, ci anul anul viitor, a declarat, marți, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments și manager de Fond, Fondul Proprietatea, precizând că o perioadă mai lungă de restricții va accentua potențialul unei amânări a listării.
Cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, controlat de statul român, poate fi listat pe piața de capital până la finalul acestui an sau, în cel mai rău caz, foarte devreme în cursul anului viitor, Guvernul urmând să decidă dacă listarea va fi doar la Bursa de Valori București (BVB) sau și la London Stock Exchange, a declarat, pentru Profit.ro, Karoly Borbely, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și fost secretar de stat în Ministerul Energiei.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat astăzi, după o discuție cu premierul Viorica Dăncilă, noul președinte al PSD, privind susținerea în continuare a guvernării, că vrea vânzarea unui pachet de 15-20% din compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei cu circa 80% din acțiuni.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei cu circa 80% din acțiuni, caută un consultant juridic internațional care să îi ofere asistență în procesul de listare la Bursă. Demersul confirmă informațiile publicate de Profit.ro în urmă cu o săptămână.
După ce proiectul de aducere la cota Bursei a producătorului național de energie hidro a fost amânat succesiv, iar reprezentanții pieței de capital iau în considerare o perspectivă tot mai îndepărtată, un document guvernamental pentru anii 2019-2022 reia varianta plasării pe bursă a 10% din acțiunile Hidroelectrica.
FP deține aproape 20% din acțiunile celui mai mare producător de energie din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, participație evaluată la peste 878 milioane dolari pe care Fondul Proprietatea intenționează să o vândă. Deținerea la producătorul de energie hidro are o pondere de aproape 36% în activul net al Fondului Proprietatea și a adus Fondului atât dividende masive, după finalizarea cu succes a procedurii de insolvență a societății, cât și conflicte cu statul.
Fondul Proprietatea a discutat cu mai mulți investitori interesați să preia participația de 20% din acțiuni a Fondului la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, și a fixat pentru finalul lunii noiembrie deadline-ul de depunere de oferte neangajante din partea potențialilor cumpărători, a declarat Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments și manager al FP, la conferința de presă de după ședința AGA de astăzi a Fondului Proprietatea.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, acordă, pentru anul școlar/universitar 2018-2019, un număr de 50 de burse celor care aleg să urmeze o carieră în domeniul energetic, concomitent cu un eventual loc de muncă după finalizarea studiilor.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 962 milioane lei, în creștere cu 34% față de perioada similară din 2017, în principal ca urmare a majorării cu 20% a producției de electricitate, care a compensat prețurile mai mici de vânzare față de anul trecut consemnate pe piețele concurențiale administrate de OPCOM.
Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, vrea să prelungească, până cel târziu la 7 august 2019, scrisoarea de angajament semnată cu consorțiul format din Morgan Stanley și Raiffeisen Capital & Investment referitor la intermedierea procesului de listare la bursă a companiei, scrie News.ro.
Ministerul Energiei, care deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a decis în AGA companiei ca aceasta să distribuie dividende în valoare de circa 1,13 miliarde lei, reprezentând 90% din profitul net contabil înregistrat de companie în 2017, respingând propunerea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, care voia ca societatea să cedeze ca dividende întreg profitul pe anul trecut, plus 1 miliard de lei din rezerve, adică în total aproape 2,36 miliarde lei.
Hidroelectrica a terminat anul trecut cu un profit net de 1,359 miliarde lei, în creștere cu 10,7% comparativ cu cel din 2016, de 1,227 miliarde lei. Asta în condițiile în care cifra de afaceri s-a redus ușor, cu 2,5%, de la 3,338 la 3,253 miliarde lei. Cheltuielile totale ale companiei au scăzut în 2017 cu 7,5%, la 1,719 miliarde lei.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, controlat de statul român cu 80% din acțiuni, estimează pentru anul în curs cheltuieli de listare la Bursă în creștere cu 31,4 milioane lei comparativ cu 2017 și își planifică rezolvarea problemei abandonării și scoaterii din bilanț a unor proiecte istorice de investiții cu alte funcțiuni decât cea energetică, măsură obligatorie în vedere listării.
Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiunile Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, acțiuni pe care a anunțat în toamna anului trecut că este dispus să le vândă, a convocat AGA companiei pe 30 martie și a solicitat în acest scop conducerii societății să întocmească nu mai puțin de 17 rapoarte informative despre activitatea Hidroelectrica.
Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, se pregătește să vină pe bursă, cu 10% din acțiuni. Până atunci, va angaja o firmă care să-i furnizeze servicii de "consultanță pentru munca în echipă".