Fostul președinte al Volkswgan Group, Ferdiand Piech, nepot al celebrului Ferdinand Porsche, unul dintre cei care au contribuit decisiv la crearea a ceea ce reprezintă astăzi gigantul auto german, negociază vânzarea pachetului de acțiuni pe care îl deține la compania Porsche Automobil Holding SE, holdingul prin care familia Porsche – Piech controlează Volkswagen Group.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și-a dat acordul, marți, prin votul majorității PSD-ALDE, pentru înființarea de către Primăria Capitalei a 19 firme proprii care să presteze servicii pentru energie, iluminat public, administrarea spitalelor municipalității, baze sportive, obiective turistice, parcuri, ștranduri, spații publicitate, pază, voluntariat civil, consolidarea blocurilor, administrarea drumurilor și a parcărilor publice, tehnologia informațiilor., dar și pentru un dispecerat de servicii taximetrie.
Pet Star Holding, compania românească care deține la Slobozia cea mai mare fabrică de PET-uri din Balcani, a înregistrat în 2016 vânzări de 23 milioane de euro, similare cu nivelul din 2015, chiar dacă volumele au urcat cu 6,5%, potrivit unui comunicat transmis joi de companie.
Curtea de Apel București a dat câștig de cauză companiei de stat Hidroelectrica în procesul cu traderul Energy Holding, controlat de Bogdan Buzăianu, prin care traderul solicita despăgubiri de 250 milioane euro de la Hidroelectrica pentru denunțarea contractului de vânzare energie, a anunțat marți fostul administrator judiciar, Euro Insol.
Conglomeratul turc din domeniul alimentar Yildiz Holding a vândut un pachet de 21% din acțiunile producătorului de biscuiți Ulker către holdingul Pladis din Marea Britanie, sub care a reunit, la jumătatea anului, operațiunile sale cheie pe segmentele de biscuiți, ciocolată și dulciuri, inclusiv fabrica Ulker din România.
Pet Star Holding, cea mai mare fabrică de PET-uri din regiune, dezvoltată de antreprenorii români Mirela și Ion Drăgoi la Slobozia (județul Ialomița), și-a extins livrările pe trei piețe externe noi în acest an - Bulgaria, Cehia și Malta, ajungând la șase țări în care exportă.
Firma elvețiană MET Holding AG, controlată de grupul ungar MOL, a finalizat preluarea filialei din România a traderului de energie Repower, arată un comunicat.
Rafinăria RAFO Onești a reintrat în insolvență, la 5 ani după ce a ieșit dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de 7 ani. Acțiunile au fost preluate de o firmă înregistrată în Belgia care pe anul trecut a raportat, conform datelor analizate de Profit.ro în Monitorul Oficial belgian, un profit de... 253 euro.
NEI Fire Protection SRL, parte a grupului NEI Holding controlat de familia lui Mihai Neicu, fost lider PDL, judecat pentru evaziune fiscală și martor-cheie într-un alt dosar, în care ginerele lui Vasile Blaga este judecat pentru aceeași infracțiune, a cerut intrarea în insolvență a Companiei Naționale a Uraniului.
Directoratul Hidroelectrica a convocat AGA producătorului hidro controlat de statul român pe 15 noiembrie pentru a aproba majorarea capitalului social cu valoarea a 19 terenuri pentru care compania a obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate în august anul acesta. Hidroelectrica a obținut, în primele 9 luni din 2016, un profit estimat de 1,13 miliarde lei, în creștere cu 30% față de perioada similară din 2015.
Grupul elvețian faptul că, în 2012, la intrarea în insolvență a Hidroelectrica, contractele pe termen lung de cumpărare de energie electrică încheiate cu producătorul de energie hidro controlat de statul român de cele două subsidiare din România ale companiei, Alpiq RomEnergie și Alpiq RomIndustries, ar fi fost reziliate unilateral în mod ilegal.
Compania Energy Holding a fost pusă sub urmărire penală, ca persoană juridică, pentru evaziune fiscală și delapidare, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.
Grupul financiar 4finance Holding, condus de fostul șef al Bancpost George Georgakopoulos, a finalizat achiziția băncii bulgare TBI Bank EAD, inclusiv a sucursalei din România, a anunțat joi grupul.
Polițiștii bucureșteni au declanșat percheziții la mai multe firme, printre care și Energy Holding, precum și la persoane vizate într-un dosar în care sunt efectuate cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul energetic și a serviciilor media.
Compania de investiții JAB Holding, acționarul majoritar al producătorului de cafea Jacobs Douwe Egberts, va prelua operatorul lanțului de gogoșerii americane Krispy Kreme Doughnuts în schimbul a 1,35 miliarde de dolari, a anunțat luni JAB Holding.
Eid Rahmeh, business development manager al companiei libaneze Halvest (Sal) Holding, care a achiziționat în toamna anului trecut pachetul majoritar de acțiuni al producătorului de legume congelate Frigorifer de la gigantul american Smithfield, a explicat pentru Profit.ro care sunt planurile după preluare.
Hidroelectrica, producătorul de energie hidro controlat de statul român, aflat încă în insolvență, a câștigat în instanță încă un proces cu o firmă de trading de energie care a cerut companiei despăgubiri pentru diminuarea cantității de energie livrată de către Hidroelectrica, ca efect al aplicării clauzei de forță majoră din contractele cu clienții, din cauza secetei din anii 2011 și 2012.
Un procuror din Istanbul a depus actele pentru inculparea fondatorului Dogan Holding și a președintelui Isbank, pentru implicarea într-o rețea de trafic cu combustibil, au scris joi mai multe ziare apropiate Guvernului de la Ankara, citate de Reuters.
Impozitul redus pe dividende de 5% și avantajele fiscale de tip holding ar putea stimula, în 2016, reorganizarea afacerilor, investițiile și repatrierea banilor parcați off shore. Introducerea consolidării fiscale, aflată în discuții cu Finanțele, ar plasa România în topul țărilor favorabile grupurilor de firme, în timp ce accesul autorităților la conturile din străinătate ar descuraja ascunderea veniturilor.
Unul dintre cei mai mari jucători agribusiness din România, Agricover SA, se divizează, iar în urma acestui proces de restructurare va rezulta o societate de tip holding – Agricover SA Holding - care se va ocupa de „administrarea participațiilor deținute în grup”.
Dumitru Martin, acționar al firmei de salubritate Polaris M Holding din Constanța și unchiul deputatului PSD Eduard Martin (trimis ieri în judecată de DNA), a fost arestat de FBI și trimis în judecată în SUA, fiind acuzat de mituirea unui ofițer al forțelor aeriene americane pentru obținerea unui contract în valoare de 10,35 milioane dolari, potrivit publicației americane Sacramento Bee.
Oamenii de afaceri Zoltan Kondor și Mihaly Lieb au decis să își vândă acțiunile pe care le aveau la Autonet Import, unul dintre cei mai mari importatori de componente auto din România, către Selma Holding, firmă cu sediul în Ungaria, care va deveni astfel singurul acționar al Autonet Import.
Deocamdată, Ministerul Energiei nu reușește să-și selecteze avocați care să-l reprezinte în procedura de arbitraj, după ce CNSC a suspendat, pe 9 octombrie, licitația organizată de minister în acest scop, ca urmare a mai multor contestații, care acuzau inclusiv intenția de favorizare a anumitor ofertanți.
Grupul Volkswagen a recunoscut marți că a subestimat consumul de combustibil la aproximativ 800.000 de mașini vândute în Europa, iar acționarul său majoritar, Porsche Automobil Holding, a avertizat că aceste descoperiri ar putea afecta și mai mult rezultatele financiare, transmite Reuters.
Confederația Națională a Patronatului Român (CNPR) cere amendarea în Parlament a proiectelor de lege privind holdingurile, arătând că, în forma actuală, asociații sau acționarii minoritari care dețin sub 10% din capitalul social nu au drept de veto împotriva unei decizii de dizolvare a firmei, la cererea holdingului care deține 90%, putând fi ușor excluși din filiale.