Antreprenorul elvețian de origine greacă Jean Valvis, fondatorul brandurilor Aqua Carpatica (apă minerală) și Domeniile Sâmburești (vin), este în curs de vânzare a peste jumătate din participația de 86% din acțiuni pe care o deține la compania de distribuție angro a băuturilor, Valvis Holding Distribution, un business cu rulaj anual de aproape 300 milioane lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Grupul industrial singaporez listat la Bursă Keppel Corporation, la care holdingul Temasek, deținut de Guvernul din Singapore, are o participație de circa 20% din capital, pe care intenționează să și-o majoreze la peste 51%, a preluat 20% din acțiunile MET Group, companie înregistrată în Elveția și prezentă pe piața românească de energie prin MET România Energy SA, unul dintre cei mai importanți furnizori și traderi locali de energie electrică și gaze naturale, cu rulaj anual de peste 1,1 miliarde lei.
Acțiunile UniCredit au deschis în creștere luni cu 2,1%, după ce grupul bancar italian a confirmat că poartă negocieri cu Koc Holding în legătură cu viitorul societății lor mixte din Turcia, Koc Financial Services, transmite Reuters.
Un teren de aproape 2 milioane și jumătate de metri pătrați, ce face parte din fosta platformă Rafo Onești, a fost scos la vânzare pe platfoma de anunțuri OLX, prețul cerut fiind de 4.563.054 de euro.
Rafinăria RAFO Onești a intrat în faliment, declarat astăzi de tribunal. Unitatea nu funcționează de o perioadă lungă, activitatea de producție fiind oprită în 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență. Profit.ro a anunțat recent că rafinăria este avută însă în vedere pentru o potențială achiziție de o firmă românească, Red Circle Investment SRL din București, care a trimis scrisoare de intenție în acest sens și a achiziționat și un caiet de sarcini. Firma este controlată cu 90% din capital de o alta, Nisa EW Trans SRL, care la rândul ei este deținută de societățile MTK Admin Imob SRL și Noble Brothers Holding SRL.
Ele sunt controlate de un om de afaceri de 54 de ani din Azerbaijan, care le-a preluat de la fostul asociat majoritar, o firmă înregistrată în Turcia și deținută de un alt azer. Acesta din urmă, doctorand la ASE București, a coordonat organizația de tineret a partidului de guvernământ din Azerbaijan și a lucrat și ca funcționar public, fiind șef de departament la Comitetul de Stat pentru Diaspora al Republicii Azerbaijan, conform informațiilor Profit.ro.
Producătorul materialelor de construcții Baumit, controlat de grupul austriac Schmid Industrie Holding, pe piața locală de peste 20 de ani, a preluat compania româno-italiană ITAL-KOL, ale cărei produse au fost folosite la lucrări efectuate, printre altele, la Palatul Parlamentului, Uzinele Dacia Pitești, fosta rețea de magazine Billa, precum și la diferite hoteluri și ansambluri rezidențiale, un business de peste 1 milion de euro.
Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul de la Adval Asset Management, administratorul averii lui Dinu Patriciu, pentru 4,75 milioane de euro, potrivit unor surse din piața imobiliară.
Producătorul de ochelari și lentile EssilorLuxottica, printre cei mai mari jucători din industria globală de profil, cu mărci precum Ray-Ban și Oakley în portofoliu, poartă discuții în vederea achiziționării unei participații de circa 77% din acțiunile retailerului olandez de ochelari GrandVision, într-o tranzacție de 5,5 miliarde de euro.
Petrochemical Holding GmbH, controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, acuză România de încălcarea Tratatului privind Carta Energiei, un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și fosta Uniune Sovietică ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic, conform datelor analizate de Profit.ro.
Exim Holding, parte a grupului german REWE, companie controlată de Dertour, preia rețeaua de agenții Travel Brands, companie fondată de Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului de turism și transport Eurolines.
Grupul ALSO Holding, care a depus, recent, o ofertă pentru preluarea distribuitorului polonez de sisteme și soluții IT ABC Data, inclusiv a subsidiarei din România, se extinde în Europa de Est prin achiziția Solytron Bulgaria, lider pe piața de distribuție IT din țara vecină.
Signa Holding, cea mai mare companie imobiliară privată din Austria, va cumpăra renumita clădire Chrysler Building din New York City, în parteneriat cu firma imobiliară RFR Holding, pentru aproximativ 150 de milioane de dolari, au declarat două persoane apropiate situației, transmite Reuters.
Holdingul bulgar Doverie United-Holding a cumpărat o participație de aproape 64% la Moldindconbank, a doua cea mai mare bancă comercială din Republica Moldova, a declarat președintele autorității moldovene de reglementare financiară, citat de Reuters.
Guvernul de la Chișinău a aprobat cumpărarea, în vederea revânzării către un investitor european, a unui pachet de aproape 64% din acțiunile Moldindconbank, a doua cea mai mare bancă din Republica Moldova, pentru care va plăti peste 760 milioane de lei moldovenești.
Două societăți, înființate la finele anului trecut, au intrat în acționariatul Intelligent IT, companie din Sibiu care furnizează servicii de facturare și gestiune sub brandul Smart Bill și cu afaceri de 7,1 milioane de lei în 2017.
Mesajul apare într-o cerere oficială trimisă Curții de Apel București de către viceprimarul municipiului București, Aurelian Bădulescu, în care acesta solicită, în numele Primăriei, motivarea de urgență a deciziei prin care Curtea a anulat hotărârile de înființare a companiilor municipale, pentru ca împotriva acesteia să poată fi exercitate căi extraordinare de atac.
Compania Municipală Pază și Securitate București SA, unde președinte al Consiliului de Administrație este Cornelius Roșiianu, fostul crainic al Telejurnalului TVR din perioada comunistă, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de peste 3,8 milioane lei, rezultate din venituri de 1,25 milioane lei și cheltuieli de peste 5 milioane lei (din care 4,13 milioane lei cheltuieli de personal), precum și cu 222 de angajați.
Curtea de Apel București a decis, în recurs, anularea hotărârilor Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de aprobare a înființării unui număr de 20 de companii municipale bucureștene, dintr-un total de 22 care fac parte din holdingul municipal pus pe picioare la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Cea mai mare pierdere, în sumă absolută, a fost înregistrată de Compania Municipală Pază și Securitate București. Cele mai mari pierderi raportat la încasări au fost consemnate la Turistica și Imobiliara.
Conglomeratul turc din domeniul alimentar Yildiz Holding, care are în portofoliu și producătorul de biscuiți Ulker, inclusiv fabrica Ulker din România, explorează vânzarea subsidiarei sale din Japonia, într-o tranzacție evaluată la 1,5 miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Chemgas Holding, aflat în insolvență, vrea să-și vândă din active pentru a face rost de banii necesari plății salariilor, facturilor la energie electrică și datoriilor curente către Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor. Doar acestea din urmă se ridică la cel puțin 9 milioane lei, potrivit unui document al companiei.
Justiția elvețiană a decis intrarea în faliment a DP Holding, entitatea juridică cu sediul în Țara Cantoanelor ce grupează business-urile rămase în posesia omului de afaceri Dinu Patriciu, decedat în 2014, după cedarea Rompetrol către KazMunayGas în 2007-2009, și care a fost transmisă ulterior moștenitorilor acestuia. În 2009, DP Holding includea circa 250 de companii din domeniile imobiliar, IT, energie, bancar, publicitate și mass-media.
Omul de afaceri George Copos, patronul grupului Ana Holding, a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) marca “Sunt român și investesc în România”.
Firma care o operează, aflată în faliment, este controlată de grupul Petrochemical Holding, înregistrat în Austria și deținut de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, care este proprietar și al rafinăriei RAFO Onești, scoasă de asemenea la vânzare, deocamdată fără succes. Petrochemical Trading SRL a preluat rafinăria Dărmănești în 2007, în ideea de a o opera în sinergie cu RAFO.