SIF Moldova preia de la producătorul de textile Iasitex (IASX), controlat de Ștefan Vuza, terenuri in suprafață de circa 30.000 metri pătrați și o clădire administrativă cu 8 etaje, în suprafață construită desfășurată de 4.600 metri pătrați, din centrul municipiului Iași, pentru un proiect imobiliar, într-o tranzacție de 37 milioane lei, dar își și vinde participația minoritară deținută în această companie, de aproape 30%, cu un profit de circa 18 milioane lei, invocând un potențial redus de creștere și o lichiditate extrem de scăzută în piață, arătând că astfel pot fi soluționate toate procesele și găsite soluții amiabile, de tranziție pentru activitatea IASITEX si a firmelor care operează în activele care fac obiectul tranzacției.
Omul de afaceri Ștefan Vuza a scos la vânzare clădiri, terenuri și alte bunuri ale mai multor firme ale sale, membre ale grupului Serviciile Comerciale Române (SCR), în valoare totală estimată la peste 50 milioane euro, ca să facă rost de banii necesari cumpărării celor 6 pachete de active ale Oltchim pentru care a licitat compania sa Chimcomplex Borzești.