Primul microbuz electric al Volkswagen a primit o nouă versiune de caroserie, numită GTX, care are inclusiv ampatament lung și poate transporta până la 7 persoane plus bagaje.
Grupul Volkswagen a ajuns într-o nouă etapă cu compania Moia, divizia dedicată dezvoltării și, ulterior, operării de servicii de transport cu vehicule autonome. Compania are deja o dată stabilită pentru lansarea primelor curse.
Constructorul german VW, prin divizia Vehicule Comerciale, a confirmat că testele cu vehicule echipate cu tehnologie de conducere fără șofer se derulează și în Europa, în zona Munchen. Anterior, compania anunțase startul unui program în SUA. Vestea cea mai nouă este că testele din Germania se desfășoară cu pasageri.
Volkswagen Group își continuă investițiile în sistemele de conducere autonomă, chiar dacă planurile inițiale de dezvoltare a acestei tehnologii împreună cu Ford au eșuat. Compania lansează luna aceasta o flotă de vehicule de test, în statul american Texas.
Cu o lungime de aproape 5 metri, o baterie mai mare și motoare mai puternice, noul ID.Buzz cu trei rânduri de scaune a fost prezentat în premieră în SUA și Europa.
Fostul astronaut Buzz Aldrin s-a căsătorit cu partenerea sa de viață, Anca Faur, chiar în ziua în care a împlinit 93 de ani. Mireasa s-a năcut la Deva, în România, și ar fi cu 30 de ani mai tânără. Cei doi sunt într-o relație de mai mulți ani.
Salonul IAA, ediția dedicată vehiculelor comerciale, desfășurat în Hanovra, a adus în standul Volkswagen patru noi concepte care arată cât de mare este potențialul modelului ID.Buzz, pe baza căruia au fost construite.
Microbuzul electric ID.Buzz se bucură de un real succes în rândul clienților, odată cu lansarea oficială a sa, în luna mai a acestui an. Cu toate acestea, mașina nu a ajuns deocamdată în showroom-uri, numărul de comenzi a urcat simțitor, fiind acoperită producția pentru două treimi din acest an.
Argo AI, companie înființată de Ford în care Volkswagen a devenit partener alături de americani, în urma parteneriatului încheiat de cei doi constructori de automobile, a anunțat că își reduce forța de muncă, cu aproximativ 150 de persoane.
Producția modelului ID.Buzz, un continuator complet electric al istoricului Bulli, a fost oprită pentru moment, din cauza unor probleme constatate în procesul de producție la nivelul bateriilor. Informația a fost publicată de mai multe ziare din Germania.
Planurile Volkswagen cu noul model ID.Buzz, lansat în acest an în caroserii de marfă și pasageri, intrat în producție în această lună, țintește un volum important produs zilnic, care ar aduce producția anuală la 130.000 de vehicule.
Noile autovehicule ID.Buzz, prezentate de Volkswagen luna aceasta, pot fi rezervate în acest moment, după ce constructorul a anunțat prețurile de lansare.
Volkswagen a anunțat rezultatele detaliate ale anului 2021, care au adus o dublare a profitului și o creștere a marjei la 8%, menținându-și poziții de lider în Europa și China, în condițiile în care vânzările au scăzut masiv, pe fondul crizei de semiconductori. CEO-ul Herbert Diess avertizează că războiul ar putea modifica planurile companiei.
Anunțat cu cinci ani în urmă și prezentat până acum sub formă de concept și imagini teaser, primul vehicul comercial ușor cu propulsie complet electrică a grupului Volkswagen a fost prezentat în premieră.
Volkswagen lansează în această săptămână primul vehicul comercial complet electric al companiei, la cinci ani după prezentarea conceptului care anunța la acel moment ofensiva grupului german în segmentul electricelor și la șapte ani de la startul dezvoltării primei platforme modulare electrice.
Volkswagen va lansa anul viitor primul său van electric, ID.BUZZ, care va reprezenta continuatorul celebrului Transporter. Miza este însă atât de ridicată, încât compania pregătește trei versiuni diferite ale acestui vehicule care va fi și LCV și autoturism, toate cu tehnologie de conducere autonomă.
Știrea potrivit căreia Volkswagen își va schimba numele pe vehiculele electrice pe care le vinde în SUA, pentru a sublinia propulsia electrică a acestora, a făcut înconjurul lumii pe 30 martie. Numai că știrea a fost un fakenews instrumentat chiar de companie și scăpat din greșeală în spațiul public.
Constructorul german de automobile Volkswagen intenționează să-și branduiască mașinile pe care le vinde pe piața din SUA cu un nou nume, Voltswagen, iar denumirea companiei să fie Voltswagen of America, potrivit presei americane, care citează un comunicat de presă ce a fost retras ulterior de pe site-ul producătorului.
Anul 2021 se anunță unul complicat pentru industria auto globală. După un 2020 care a adus cea mai mare provocare din perioada modernă a automobilului, prin închideri de fabrici și showroomuri, dar și prin anularea tuturor saloanelor auto, și asta nu din motive economice, ci din cauza unei pandemii, anul acesta vine cu noua paradigmă a lansărilor online, suprapusă cu duritatea legislației privind emisiile.
Volkswagen Group pregătește o nouă uzină din Germania pentru producția de automobile electrice. Este vorba despre fabrica din Hanovra, în care astăzi se produce Transporter și unde se va asambla ID Buzz, viitorul microbuz electric al mărcii.
Volkswagen AG și Qatar Investment Authority (QIA) au anunțat un proiect important care va integra, în premieră, transportul autonom, electric, în Doha, Qatar, în sistemul public de transport.
Volkswagen își lărgește familia de vehicule electrice, cunoscute după prefixul ID., cu un nou model, ce va avea premiera la Shanghai, China. Acesta se va numi ID.ROOMZZ și va fi lansat pe piață în 2021.
Volkswagen Group va investi alte 800 de milioane de dolari în SUA pentru a construi o a doua fabrică în Tennessee, una destinată vehiculelor electrice, chiar lângă actuala uzină a grupului și, în același timp, una din cele șase facilități ale companiei în care vor fi produse mașini electrice, la nivel global.
Volkswagen va fi în centrul atenției publicului la Salonul International de Automobile București, care revine după o pauză de 11 ani. Marca germană a anunțat că va prezenta publicului noul Touareg, într-o premieră ce urmează la scurt timp celei de la Beijing. Alături de SUV, va fi expus și conceptul I.D. Buzz
Volkswagen a anunțat că va expune la Salonul Auto din Frankfurt o nouă versiune a lui ID Crozz, concept-car ce ar trebui să se transforme în versiune de serie în scurt timp.