Provident a înregistrat o corecție la nivelul numărului de clienți și o scădere a volumului de credite cu “două cifre” în acest an, după ce Banca Națională a României a modificat regulamentul 17/2012 privind condițiile de creditare, astfel încât instituțiile financiare nebancare din registrul general sunt obligate să evalueze bonitatea clienților precum băncile. Compania evaluează impactul unei noi modificări aduse de BNR, care impune creșterea capitalului pentru creditele cu o dobândă efectivă peste anumite praguri.
Regulile după care toate societățile plătitioare de impozit pe profit pot deduce cheltuielile cu dobânzile și pierderile din diferențe de curs valutar la împrumuturi de la entități asociate sunt schimbate radical prin proiectul OUG care va modifica Codul fiscal din 1 ianuarie 2018. Cele mai afectate vor fi băncile, IFN-urile și societățile de leasing, care pierd avantajul deductibilității nelimitate de care s-au bucurat până acum. Guvernul pretinde că transpune astfel prevederile unei Directive europene, care recomandă, însă, menținerea deductibilității dobânzilor pentru cazul special al instituțiilor financiare.
Banca Națională a României a introdus cerințe ridicate de capital pentru instituțiile financiare nebancare ce percep dobânzi peste anumite praguri. Florin Georgescu, prim-viceguvernator, susține că BNR a intervenit pentru că piața IFN crește prea repede și că dobânzile ridicate practicate de unele instituții ar putea aduce riscuri ca împrumuturile să nu mai fie rambursate. Oficialul insistă că BNR nu a urmărit să ia măsuri din perspectiva consumatorilor, ci din perspectivă prudențială, pentru că riscurile ridicate s-ar putea răsfrânge și asupra băncilor.
Totalul sumelor restante acumulate de populație și de firme la bănci a coborât la 23,83 miliarde de lei la finele luni iulie, cu 297 milioane de lei, respectiv 1,23% mai puțin decât în luna precedentă. Cu o sumă similară (294 milioane de lei) s-au diminuat în același interval și restanțele la IFN-uri, scăderea procentuală fiind în acest caz de 18% (de la 1,6 miliarde de lei în iunie, la 1,315 miliarde de lei în iulie).
Banca Națională a României va impune instituțiilor financiare nebancare costuri uriașe cu capitalul în cazul în care depășesc anumite limite ale dobânzilor la creditele de consum, au declarat pentru Profit.ro mai multe surse, confirmate oficial. Totodată, BNR vrea să treacă sub supraveghere directă mai multe IFN, schimbând condițiile prin care sunt obligate să intre în Registrul special de evidență. Unele companii, precum Provident Financial, activă pe piața creditelor de valori reduse, reușeau să se ferească de supravegherea prudențială a băncii centrale prin transferarea creditelor sub pragul legal înaintea perioadelor de raportare.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat două anchete la bănci și IFN în 2016 și 2017 și a primit peste 16.000 de reclamații la nivel național, potrivit unui raport publicat de Autoritate, la solicitarea premierului Mihai Tudose. În urma controalelor, ANPC a amendat instituțiile de credit cu peste 2,5 milioane de lei și a dispus returnarea către consumatori a circa 3,7 milioane de lei. Recent, ANPC a început o nouă serie de controale.
Agricover Credit IFN - divizia de finanțare a Agricover Holding, a înregistrat în primul semestru al anului 2017 o expunere din credite în valoare de un miliard de lei, în creștere cu 20% față de primul semestru al anului 2016.
Asociația societăților financiare ALB România, care reprezinta companiile de leasing și credit de consum, a transmis, la solicitarea News.ro, o primă reacție la proiectul Băncii Naționale a României (BNR) de modificare a regulamentului privind instituțiile financiare nebancare (IFN), precizând că analizează în prezent impactul propunerilor. Asociația a menționat, însă, că propunerile BNR vizează reducerea riscurilor asupra stabilității financiare care ar putea fi generate de finanțarea unor categorii de clienți cu grad ridicat de îndatorare, însă "nu reflectă pe deplin economia reală autohtonă, unde zona nefiscalizată încă deține o pondere semnificativă", astfel că nu există date clare privind gradul de îndatorare a clienților IFN-urilor.
Banca Națională va înăspri regulile de funcționare a instituțiilor financiare nebancare (IFN), prin cerințe de capital suplimentare, de 10 ori mai mari decât cerințele maxime actuale, pentru anumite credite, argumentând că aceste instituții acordă preponderent credite negarantate, pe termen foarte scurt către segmente ale populației care au deja dificultăți în gestionarea obligațiilor de plată curente.
Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a Agricover Holding, compania specializată în finanțări pentru sectorul agricol a grupului Agricover, controlată de omul de afaceri iranian Jabar Kanani, a încheiat un acord de finanțare în valoare de 70 milioane lei cu International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale.
Numărul românilor care au restanțe la bănci și la instituții financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a scăzut în a doua lună a acestui an cu 5.103 față de luna ianuarie, până la 643.770, ca urmare a reducerii valorii ratelor neplătite la creditele în euro, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR), în ultimul buletin lunar.
Instituția financiară non-bancară Easy Asset Management IFN, care acordă împrumuturi pe termen scurt sub brandul iCredit, vrea să își extindă rețeaua din România cu 15 noi birouri în acest an și să angajaze încă 500 de consultanți, care se vor alătura echipei de peste 1.000 de consultanți existenți, potrivit directorului general al companiei, Goran Arsov.
Banca EximBank și instituția financiară nebancară BCR Leasing IFN au încheiat un acord de parteneriat în cadrul căruia banca a acordat societății de leasing un credit în valoare de 100 de milioane de lei pentru acordarea de finanțări în lei pe termen scurt și mediu pentru activitatea clienților BCR Leasing IFN, a anunțat miercuri banca.
Brokerii de credite de la Adwisers, numărul doi în piață, și-au lansat propria instituție financiară nebancară pentru a-i credita pe acei clienți „buni” pe care băncile nu vor să-i crediteze.
Agricover Credit IFN, instituție financiară nebancară specializată pe finanțarea agriculturii, parte a grupului Agricover, a pus la dispoziția fermierilor, în primul semestru al anului, fonduri în valoare de peste 846,5 milioane de lei, în creștere cu peste 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Numărul persoanelor fizice cu restanțe de peste 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) a crescut în luna iunie cu 14.715, sau 2%, față de luna precedentă, până la 754.228, nivel-record din ianuarie 2013, iar valoarea restanțelor a ajuns la un vârf al ultimilor doi ani, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Națională a României (BNR). Ultimul raport lunar al BNR marchează o premieră, fiind publicate datele pentru două luni, în loc de una, ca în rapoartele anterioare.
Banca Europeană de Investiții (BEI) analizează acordarea unui împrumut în valoare de 20 milioane de euro către Agricover Credit IFN pentru a finanța întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din agricultură, potrivit unui anunț publicat pe site-ul instituției de credit.
În perioada banilor ieftini și a randamentelor apropiate de zero pentru produsele de investiții mai există încă situații în care dobânzile pentru credite depășesc și 200%. Se întâmplă în cazul unor bănci importante din România, nu la un creditor “de cartier”. Totul depinde de suma și perioada pe care este luat împrumutul.
Numărul persoanelor fizice cu restanțe de peste 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) a crescut în martie cu 10.656 față de luna precedentă, până la 725.955, nivel-record din iunie 2013, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate vineri.
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut la 715.299, în februarie, fiind cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor Băncii Naționale a României.
BCR Leasing IFN a înregistrat un profit net de 26 milioane lei în anul 2015, iar cota de piață a avansat la 9,4%, a anunțat luni directorul general al societății, Bogdan Speteanu, într-o conferință de presă cu prilejul marcării a 15 ani de activitate a companiei pe piața românească.
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit, cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare, a crescut la 713.921 de persoane, în ianuarie, fiind mai multe cu 9.675 față de luna decembrie 2015, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Agricover Credit IFN, instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii, a înregistrat în 2015 un profit net de 17,3 milioane de lei, în creștere cu 5% față de 2014.
Valoarea totală a creditelor acordate populației de către instituțiile financiare nebancare (IFN) însuma, la finalul lui septembrie 2015, peste 4,99 miliarde lei, în scădere cu 12,85% față de nivelul înregistrat în aceeași lună a anului precedent, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Senatul a aprobat un proiect de lege care stabilește că un contract de credit încheiat de o Instituție Financiară Nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului nu mai constituie titluri executorii, ceea ce va face mai dificilă executarea datornicilor. Proiectul a fost aprobat după ce tot Senatul a abrogat reglementările potrivit cărora contractele de credit încheiate cu o bancă reprezintă titluri executorii.