Promotorul cartierului Greenfield, societatea Impact Developer & Contractor raportează pentru primele 3 trimestre o prăbușire de 61,31% a câștigului pretaxare EBITDA, la 11,12 milioane lei, de la 28,74 milioane lei, în exercițiul financiar precedent. A semnat contracte ce vor asigura venituri inclusiv în 2024.
Impact Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, a înregistrat venituri în valoare de 68,9 milioane lei din vânzarea de locuințe în primul semestru al anului 2021. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, rezultatele sunt în creștere cu 5%. Astfel, au fost tranzacționate 94 de apartamente, dintre care 80% reprezintă unități din ansamblul rezidențial Luxuria Residence, în timp ce 20% sunt unități din cartierul Greenfield Băneasa, unde apartamentele finalizate au fost vândute aproape integral.
Compania Impact, promotorul proiectelor Greenfield Băneasa și Luxuria Domenii Residence, a realizat în primele 3 luni un câștig pretaxare EBITDA de 4,36 milioane lei, în scădere cu 8,40% față de cel de 4,76 milioane lei din exercițiul financiar anterior, însă rezultatul net sa fost în terirtoriu negativ.
Constantin Sebeșanu, numit în februarie în poziția de Director de Dezvoltare al Impact Developer & Contractor, a fost instalat acum în poziția de CEO al companiei, cu un mandat de 4 ani.
La debutul pe piața AeRO de la BVB, societatea Star Residence Invest adusă la tranzacționare de Impact Developer & Contractor și BRK Financial Group, are un preț aproape dublu față de plasamentul privat.
Acțiunile Star Residence Invest, prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care va fi listată la Bursa de Valori București, operațiune anunțată în exclusivitate de Profit.ro la finele anului trecut, vor intra astăzi la tranzacționare pe piata AeRO al BVB.
Acțiunile Star Residence Invest, prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care va fi listată la Bursa de Valori București, operațiune anunțată în exclusivitate de Profit.ro la finele anului trecut, vor intra vineri la tranzacționare pe piata AeRO al BVB.
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a înregistrat în anul 2020 venituri din vânzarea proprietăților imobiliare în valoare de 42,7 milioane euro, în creștere cu 29,4% față de anul 2019.
Impact Developer & Contractor își consolidează echipa prin numirea lui Constantin Sebeșanu în poziția de Director de Dezvoltare.
Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 56,82% și listată la Bursa de Valori București, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la bursă, a semnat două contracte de antrepriză, în valoare de 18.4 milioane euro + TVA, cu Electrogrup S.A. pentru construirea a 406 de apartamente în faza a IV-a din Greenfield. Lucrările vor începe în luna ianuarie 2021 și vor fi finalizate in primul trimestru al anului 2022.
Impact Developer & Contractor, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, anunță încheierea cu succes și în mod anticipat a plasamentului privat de obligațiuni corporative intermediat de TradeVille.
Impact Developer & Contractor livrează a doua fază de dezvoltare a ansamblului Luxuria Residence din zona Expoziției. Aceasta cuprinde 4 clădiri cu un total de 268 de unități.
Impact Developer & Contractor, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, demarează plasamentul privat de acțiuni prin care sunt oferite spre vânzare 48 de milioane de acțiuni ale societății Star Residence Invest, la prețul unitar de 0.218 lei. Dezvoltată de Impact Developer & Contractor, aceasta este prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care va fi listată la Bursa de Valori București.
Compania Impact, promotorul proiectelor Greenfield Băneasa și Luxuria Domenii Residence, a realizat în primele 3 trimestre un câștig pretaxare EBITDA de 28,74 milioane lei, în creștere cu 1,20% față de cel de 28,40 milioane lei din exercițiul financiar anterior, însă rezultatul net s-a erodat.
Omul de afaceri Gheorghe Iaciu a vândut un bloc cu apartamente închiriate din cadrul cartierului Greenfield Băneasa unei companii care își pregătește listarea la Bursa de Valori București și care vrea să își crească portofoliul imobiliar până la aproape 15 milioane de euro în 10 ani, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Noua firmă, administrată de brokerul clujean SSIF BRK Financial Group, propune plata de dividende pentru 90% din profit.
Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 56,82% și listată la Bursa de Valori București, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la bursă, a început lucrările de construire la a patra faza de dezvoltare a ansamblului rezidențial Greenfield Băneasa.
Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 56,82% și listată la Bursa de Valori București, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la bursă, își face intrarea pe piața imobiliară din Iași prin achiziția unui teren de 19.068 metri pătrați.
Compania Impact, promotorul proiectelor Greenfield Băneasa și Luxuria Domenii Residence, a realizat în primele 6 luni din 2020 un câștig pretaxare EBITDA de 17,64 milioane lei, în scădere cu 28,72% față de cel de 24,75 milioane lei de la S1. Societatea ia în calcul reevaluări ale portofoliului de dețineri imobiliare dacă se va adânci criza noului coronavirus.
Rezultat al unui efect de bază după ce cu un an înainte a avut încasări de la Primăria Municipiului București pentru vânzarea a 70 de apartamente destinate medicilor în cartierul Greenfield, compania Impact a avut venituri drastic scăzute și o prăbușire a profitului net trimestrial.
Compania Impact acordă un dividend brut de 0,04 lei/acțiune și propune un program de răscumpărări pentru acțiuni reprezentând până la 3,64% din capitalul social.
Compania Impact acordă un dividend brut de 0,04 lei/acțiune și propune un program de răscumpărări pentru acțiuni reprezentând până la 3,64% din capitalul social.
Compania Impact Developer & Contractor a realizat vânzări de locuințe și a semnat precontracte în valoare agregată de 318,41 milioane lei, ceea ce i-a permis o raportare de profit pe anul trecut în baza unor venituri care vor fi generate în 2020.
Societatea prin care Impact Developer & Contractor ridică anamsablul residențial Luxuria, de lângă Romexpo, a semnat un contract de antrepriză cu firma BTD Construct & Ambient pentru executarea unor lucrări într-o fază aferentă proiectului.
Compania Impact a livrat în primele 3 trimestre 210 de locuințe și a realizat venituri din vânzări de peste 100 milioane lei. O treime din vânzări este reprezentată de o tranzacție cu Primăria Municipiului București.
Impact Developer & Contractor ) a finalizat a lll-a fază de dezvoltare a cartierului Greenfield Băneasa, prin livrarea ultimelor 192 de apartamente cu 2, 3 și 4 camere din totalul de 944 aferente acestei faze.