Prăbușirea prețurilor pe piețele spot din România cauzată de vremea neobișnuit de caldă și de stoparea de către Romgaz a procesului de injectare a gazelor în depozite au redus semnificativ cantitățile de gaz importate în ultima săptămână, cele aduse din Ungaria și Bulgaria înjumătățindu-se chiar. Prețurile de 60 de lei/MWh de pe piața intrazilnică și cea pentru ziua următoare a BRM au inhibat apetitul pentru importuri, cu atât mai mult cu cât cererea s-a situat sub media acestei perioade.