Populația poate investi de marți, 1 martie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,55%, 5,05% și 5,4%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt în forma dematerializatã.
Împrumuturile statului direct de la populație se ridică în prezent la 16,7 miliarde lei, sumă care este distribuită aproximativ egal între cele două programe prin care statul atrage bani de la populație, Tezaur și Fidelis. Totodată, statul a împrumutat în decembrie anul trecut 786,5 milioane lei prin programul Tezaur, din care 19,61 milioane lei au fost sume subscrise, printr-un serviciu online, lansat în premieră în ultima lună a anului trecut.
Nivelul rezervei de valută (buffer) este unul dintre secretele bine păzite ale Ministerului Finanțelor.
Deja, împrumuturile au început să fie semnate, Profit.ro anunțând că statul a bifat un nou record.
Guvernul a împrumutat în ianuarie o sumă de 28,87 miliarde de lei de la bănci și investitori prin vânzarea de obligațiuni, în principal prin intermediul a două emisiuni derulate pe piața externă. Suma este un nou record lunar și vine după ce pe finalul anului trecut Ministerul Finanțelor a fost nevoit să renunțe la o ieșire programată pe piața externă pentru un împrumut, din cauza crizei politice. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului din luna decembrie. Dacă este luată în calcul și suma de 1,9 miliarde euro intrată în conturile statului în ianuarie din PNRR, se ajunge la 38,5 miliarde lei.
Guvernul a împrumutat 2,5 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe piețele externe, 1,25 miliarde euro pe 6 ani și încă 1,25 miliarde euro pe 12 ani. Ținta de împrumut pe piețele externe este de 10 miliarde de euro pentru acest an, destul de ridicată, iar autoritățile au rămas în urmă cu împrumuturile anul trecut, din cauza crizei politice, astfel că piețele se așteptau, într-o bună măsură, ca statul să fie mai activ față de programul obișnuit, care presupunea o ieșire la început de an, una în iulie și o alta pe final de an. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului, lipsa de lichiditate fiind cauzată de faptul că Guvernul, din cauza crizei politice din toamnă, nu a împrumutat anul trecut suficient pentru a-și acoperi cheltuielile care urmau.
Guvernul a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele externe, prin vânzarea de eurobonduri pe perioade de 6 și 12 ani. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului, lipsa de lichiditate fiind cauzată de faptul că Guvernul, din cauza crizei politice din toamnă, nu a împrumutat anul trecut suficient pentru a-și acoperi cheltuielile care urmau.
Guvernul a trecut din decembrie în ianuarie cu un sold al împrumuturilor pe termen scurt luate de la băncile comerciale de 13,25 miliarde lei în decembrie, un nou record care depășește precedentul maxim lunar de 10,47 miliarde lei, stabilit în mai 2020, la vârful crizei cauzate de pandemia de coronavirus, când statul a dat firmelor posibilitatea să amâne plata de taxe și impozite, iar situația s-a reflectat în veniturile bugetului. Potrivit datelor analizate de Profit.ro, soldul creditelor luate de administrația centrală de la băncile comerciale, pentru a acoperi ceea ce se numește "gol temporar de casă", a urcat de la 1,39 miliarde lei în noiembrie la 13,25 miliarde lei în decembrie. Acestea sunt finanțări sunt pe termen foarte scurt, de câteva săptămâni, o lună sau cât persistă golul temporar de lichiditate al Trezoreriei Ministerului Finanțelor.
Guvernul a împrumutat 2,1 miliarde de dolari prin intermediul a două emisiuni de obligațiuni derulate pe piețele externe. Astfel, prin vânzarea de titluri pe 5 ani a atras 1,35 miliarde de dolari, iar prin vânzarea de titluri pe 10 ani suma de 750 milioane de dolari. În cadrul acestei emisiuni, Guvernul a oferit investitorilor și posibilitatea să preschimbe, cu noi titluri pe 10 ani obligațiuni mai vechi, din 3 emisiuni anterioare, scadente în februarie 2022, august 2023 și ianuarie 2024. Suma aferentă refinanțărilor este de 310 milioane de dolari, prin intermediul emisiunii pe 10 ani, ceea ce urcă totalul împrumuturilor pentru obligațiunile pe 10 ani la 1,06 miliarde dolari, iar suma totală contractată, inclusiv refinanțările, la 2,41 miliarde dolari.
Guvernul a ieșit să se împrumute în dolari de pe piețele internaționale, cu două emisiuni de obligațiuni, pe 5 și 10 ani, în cadrul cărora oferă investitorilor și posibilitatea să preschimbe, cu noile titluri, obligațiuni mai vechi, din 3 emisiuni anterioare, scadente în februarie 2022, august 2023 și ianuarie 2024, conform informațiilor Profit.ro.
Guvernul are un necesar brut de finanțare de 145,4 miliarde lei pentru anul 2022, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma fiind determinată de deficitul bugetar de 77 miliarde lei și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2022, în sumă de circa 68,4 miliarde lei. De pe piețele externe, statul vrea să împrumute 14 miliarde de euro, din care 3,7 miliarde de euro prin PNRR, iar 10 miliarde de euro prin emisiuni de eurobonduri. Pentru 2021, împrumuturile Guvernului au trecut de 104 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro, semnificativ sub necesarul de împrumut preconizat, de 136,2 miliarde de lei, în contextul în care și deficitul bugetar ar putea fi sub nivelul preconizat.
Împrumuturile Guvernului au trecut de 104 miliarde de lei în 2021, potrivit calculelor Profit.ro, semnificativ sub necesarul de împrumut preconizat, de 136,2 miliarde de lei (deficit bugetar+rostogolirea datoriei). În contextul în care deficitul bugetar s-ar putea situa anul acesta sub ținta de 7,13% din PIB, după cum a declarat recent ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, necesarul brut de finanțare ar putea fi mai redus. Un impact pozitiv asupra finanțelor statului îl are și prima tranșă din granturile aferente PNRR, 1,85 miliarde de miliarde de euro (9,15 miliarde lei), încasată la început de decembrie. Împrumuturile de 104 miliarde de anul acesta sunt semnificativ mai mici față de cele de 167 miliarde lei luate de Guvern anul trecut, când necesarul de finanțare a fost 149 miliarde lei.
Datoria publică a crescut accelerat, alimentată de împrumuturile record contractate de stat în ultimii ani pentru acoperirea deficitului bugetar.
Populația poate achiziționa online titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,25%, 4,75% și 5,10%, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor. Pentru a putea cumpăra titluri de stat online, o persoană fizică trebuie să aibă cont în Spațiul Privat Virtual (SPV), serviciul online al ANAF. În prezent, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei și de la Poșta Română.
Împrumuturile Guvernului au ajuns la aproape 98,6 miliarde de lei, după primele 11 luni ale acestui an, din vânzarea de titluri de stat marilor investitori și populației, potrivit calculelor Profit.ro. La această sumă se adaugă și 886 milioane de lei împrumuturi externe de la instituții internaționale (de exemplu BERD sau BM), potrivit celor mai recene date disponibile de la Ministerul Finanțelor, de la final de august, totalul urcând astfel la 99,5 miliarde de lei.
Guvernul a împrumutat în primele 10 luni suma de 95 de miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat marilor investitori și populației, mai puțin de 7% din sumă având ca sursă programele Tezaur și Fidelis prin care autoritățile se împrumută direct de la populație. La această sumă se adaugă și 886 milioane de lei împrumuturi externe de la instituții internaționale (de exemplu BERD sau BM), astfel că totalul se situează la 95,9 miliarde de lei. Necesarul brut de finanțare pentru anul acesta a fost anunțat de către Ministerul Finanțelor la 135 miliarde de lei.
Împrumuturile Guvernului în perioada noiembrie 2019 - octombrie 2021, cei doi ani în care în fruntea guvernului, minoritar în Parlament sau în formulă de coaliție, s-a aflat PNL, au ajuns la aproape 282 miliarde de lei (57 miliarde de euro), potrivit calculelor Profit.ro pe baza unui document al Ministerului Finanțelor. Cea mai mare parte a acestei sume a fost destinată acoperirii deficitelor bugetare foarte mari, ceea ce înseamnă că este datorie nouă, care mărește datoria publică, în timp ce o parte mai mică a fost folosită pentru rostogolirea datoriei vechi ajunse la scadență. Precendenta guvernare, PSD, a împrumutat în doi ani și zece luni 196 miliarde de lei (aproape 40 miliarde de euro), dar într-o perioadă de creștere economică și fără o criză cum este cea cauzată de pandemia de coronavirus.
Guvernul ar trebui să împrumute până la finalul anului 3,5 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe piețele externe. Statul a rămas în urmă cu împrumuturile, suma atrasă, de pe intern și extern fiind la final de septembrie la 89 miliarde de lei, în contextul în care necesarul brut de finanțare este pentru acest an de 135 miliarde de lei. În ultimele trei luni ale acestui an, Guvernul ar trebui să contracteze încă 46 de miliarde de lei (circa 9 miliarde de euro), iar în această ecuație un împrumut extern de 3,5 miliarde de euro este foarte important. Important pentru dobânzile la care se împrumută statul este că toate cele trei mari agenții de rating au programate în octombrie evaluări ale ratingului suveran al României. Guvernul are, de la toate cele trei mari agenții, S&P, Moody's și Fitch, cel mai scăzut rating recomandat investitorilor, dar cu perspectivă negativă din partea Moody's și Fitch, respectiv stabilă de la S&P.
Procesul acesta, în care datoria publică este achitată, când se ajunge la scadențe, cu bani noi din împrumuturi, este cunoscut ca rostogolire a datoriei.
Guvernul a împrumutat 4 miliarde de lei în septembrie și a urcat totalul la 89 miliarde de lei, în contextul în care necesarul brut de finanțare este pentru acest an de 135 miliarde de lei. Guvernul pare rămas în urmă, având în vedere că în ultimele trei luni ar trebui să contracteze încă 46 de miliarde de lei (cca 9 miliarde de euro). Ministerul Finanțelor pare să conteze pe încă o ieșire pe extern de aproximativ 3 miliarde de euro, așa cum reiese din informațiile anunțate recent, dar și pe sume importante de la Comisia Europeană, avans pentru proiectele din PNRR. La acestea s-ar adăuga și împrumuturile de la bănci și investitori de pe piața internă.
Guvernul intenționează să împrumute de pe piețele externe, prin emisiuni de obligațiuni, 13,5 miliarde de euro în perioada septembrie 2021 - decembrie 2022, din care aproximativ 3 miliarde de euro până la finalul acestui an. Aceste împrumuturi se adaugă celor în lei luate prin emisiuni de obligațiuni pe piața internă. Pentru a putea contracta împrumuturile în valută, Ministerul Finanțelor a pregătit majorarea plafonului pentru programul de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” (MTN) de la 46 miliarde de euro la 56 miliarde de euro.
Datoria publică a depășit deja un prag istoric. Procesul în care împrumuți pentru a plăti datoriile din trecut este o practică a autorităților publice numită rostogolire a datoriei.
Guvernul a împrumutat în iulie 22,4 miliarde de lei, a treia cea mai ridicată sumă contractată de pe piața financiară într-o singură lună. Dacă 5,18 miliarde de lei au venit de la investitorii de pe piața internă, la dobânzi în creștere, grosul de 17,22 miliarde de lei a fost adus printr-un împrumut pe piețele externe, unde statul s-a îndatorat la început de iulie cu 3,5 miliarde de euro, o sumă egală cu cea de la emisiunea de eurobonduri din iulie, când a stabilit și un record pentru o singură ieșire pe piețele externe. Ministerul Finanțelor a ieșit pe extern după mai multe luni cu împrumuturi slabe, însă suma mare luată de la investitorii străini nu pare să fi potolit apetitul statului care a împrumutat în iulie de pe intern cea mai ridicată sumă începând din martie, deși dobânzile au fost în urcare.
Ministerul Finanțelor se așteaptă la "costuri avantajoase" pentru împrumuturile pe care statul le va primi prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR), după ce în decembrie anul trecut a primit de la UE 3 miliarde de euro cu dobândă "0" prin programul SURE, iar Comisia Europeană s-a împrumutat în iunie în cadrul programului NextGenerationEU, din care face parte și PNRR, la costuri foarte avantajoase, de 0% pe maturitățile de cinci și zece ani, iar pe 30 de ani la 0,7%. În timp ce UE are dobândă zero la împrumuturi pe 10 ani, România are un cost în jurul a 2%.
Guvernul a împrumutat de pe piețele externe 3,5 miliarde de euro prin două emisiuni de obligațiuni, cu maturități pe 9 și 20 de ani. Suma este similară cu recordul stabilit în aprilie, când statul a atras tot 3,5 miliarde de euro, un record la momentul respectiv pentru o singură ieșire pe piețele externe, conform datelor analizate de Profit.ro. Ministerul Finanțelor era pregătit să împrumute până la 4 miliarde de euro, în funcție de condițiile din piață.