Gigantul american Walmart a lansat o ofertă de $377,6 milioane pentru 47% din acțiunile retailerului sud-african Massmart pe care nu le deține deja.
Acțiunile americane se apreciază puternic în tranzacțiile de miercuri, revenindu-și după patru sesiuni consecutive de pierderi, datele privind decelerarea inflației în iulie alimentând speculațiile că Fed va reduce pasul majorărilor la următoarea ședință de politică monetară.
Acțiunile americane s-au depreciat pentru a doua zi consecutivă marți, după o sesiune volatilă, dominată de un sentiment de precauție în contextul tensiunilor dintre China și SUA generate de prima vizită a unui politician american de rang înalt în Taiwan din ultimii 25 de ani.
Un indicator al inflației pe care Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite îl folosește ca barometru principal a înregistrat în iunie cea mai mare creștere la 12 luni din ultimii 40 de ani, potrivit Biroului de Analiză Economică (BEA), transmite CNBC.
Acțiunile americane s-au apreciat joi, extinzând avansul din sesiunea precedentă, în pofida datelor care au arătat că economia s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv.
Acțiunile americane au scăzut marți, în contextul în care Walmart și-a redus estimările de profit, trăgând în jos și alți retaileri de pe burse.
Michael Burry, fondatorul Scion Asset Management, devenit celebru după ce Christian Bale a ucat rolul lui în filmul "The Big Short", a sugerat pe Twitter că Efectul Bullwhip (efectul de bici) din sectorul de retail ar putea face ca Rezerva Federală (Fed) a SUA să dea înapoi în privința creșterilor de dobândă și politicii de restrângere cantitativă.
Indicii bursieri americani au închis în scădere miercuri, după ce președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, și-a reiterat angajamentul de a combate inflația prin creșterea dobânzilor, însă a spus că o recesiune nu poate fi exclusă.
Indicele american S&P 500 se pregătește pentru cea mai slabă primă jumătate de an de la mandatul de președinte al SUA al lui Richard Nixon.
Miliardarul american Elon Musk, CEO-ul Tesla, crede că o recesiune în SUA este foarte probabilă în viitorul apropiat, potrivit Bloomberg.
Acțiunile europene scad puternic joi, în condițiile în care efectul inițial pozitiv al deciziei Rezervei Federale de a majora dobânda cel mai mult din 1994 încoace s-a estompat pe piețele globale.
Acțiunile europene s-au depreciat pentru a șasea sesiune consecutivă marți, până la cel mai redus nivel din ultimele 16 luni, pe fondul îngrijorărilor privind accelerarea inflației și eventuala intrare a economiei în recesiune.
Bursele americane au închis în scădere abruptă prima ședință a săptămânii, pe fondul creșterii aversiunii la risc, în contextul în care inflația tot mai mare ar putea convinge Rezerva Federală să majoreze mai repid dobânzile.
Rezerva Federală americană a aprobat o creștere rară a ratei dobânzii de jumătate de punct procentual, decizie anticipată de piață, și a anunțat planuri de a-și restrânge portofoliul de active de 9 trilioane de dolari începând de luna viitoare. Cele două măsuri vizează reducerea inflației, care a urcat la un maxim al ultimelor patru decenii.
Rezerva Federală a SUA (Fed) ar avea nevoie să deruleze cea mai agresivă înăsprire monetară din anii '80 încoace pentru a tempera inflația, aflată la cel mai ridicat nivel din ultimele patru decenii. Măsurile monetare vor duce la o recesiune profundă în SUA anul viitor, avertizează economiștii Deutsche Bank, citați de Bloomberg.
Prețurile de consum din SUA au continuat să crească în martie, rata anuală a inflației atingând cel mai ridicat nivel din 1981 încoace.
Acțiunile europene se depreciază în tranzacțiile de marți, trase în jos de sectoarele bancar și energetic, înaintea publicării unui raport privind inflația din SUA, care este așteptat să susțină argumentele în favoarea înăspririi agresive a politicii monetare de către Rezerva Federală (Fed).
Acțiunile americane au început săptămâna în scădere, în timp ce randamentele obligațiunilor au continuat să crească, în contextul în care investitorii își îndreaptă atenția spre inflația ridicată și impactul înăspririi politicilor monetare. Cotațiile petrolului și-au reluat declinul, referința Brent închizând tranzacțiile sub pragul de 100 dolari/baril.
Președintele și fondatorului companiei BlackRock ce are în administrare active de 10 trilioane dolari avertizează asupra impactului inflației. Șocul se va răsfrânge în special asupra generației tinere care nu este obișnuită cu lipsurile.
Economia SUA a creat, în ianuarie, 467.000 de locuri de muncă, mult peste așteptările analiștilor, în pofida temerilor legate de noua variantă a coronavirusului, arată datele publicate vineri de Departamentul Muncii.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat vineri că majorările de dobânzi ale Rezervei Federale a Statelor Unite ar putea ”turna apă rece” asupra redresării economice care este deja vulnerabilă în anumite țări, transmite CNBC.
Jeremy Grantham, faimosul investitor care de zeci de ani semnalează bulele de pe piață, spune că prăbușirea istorică a acțiunilor pe care a prezis-o în urmă cu un an este în curs de desfășurare și că nici măcar intervenția Rezervei Federale nu poate împiedica o eventuală prăbușire cu aproape 50%.
Bitcoin a depășit din nou pragul de 44.000 de dolari după publicarea ratei anuale a inflației în SUA pentru luna decembrie.
Rata anuală a inflației din SUA a urcat, în decembrie, la 7%, un nou maxim al ultimilor 40 de ani.