Vânzările de autoturisme noi din Franța au continuat să scadă, în a patra lună a acestui an, din cauza crizei de semiconductori care a adus numeroase închideri ale producției, atât pentru producătorii francezi, cât și pentru cei din alte țări. După patru luni, piața franceză de automobile are o scădere de 18,6% față de anul trecut, în condițiile în care acesta era deja pe minus față de 2019.
După trei luni în care a vândut mașini pe bandă rulantă în Germania, având cea mai mare creștere dintre toate mărcile, cu excepția Tesla și Polestar, Dacia și-a oprit pentru moment avansul, din cauza problemelor de producție cauzat de criza de semiconductori.
Înmatriculările de automobile din România au continuat să crească și în a patra lună a anului, având ca principal vector nivelul scăzut din 2021 și efectele Programului Rabla din acest an. Cele mai vândute automobile în aprilie, conform cifrelor privind înmatriculările, au fost ca de obicei modelele Dacia, însă în rândul acestora s-au produs modificări importante.
Grupul Renault, care deține marca Dacia, a decis să vândă modelul Dacia Spring, prima mașină electrică a mărcii românești, și în afara Europei, continent pentru care acest model a fost dezvoltat.
Dacia Sandero și-a pierdut locul de lider al vânzărilor de automobile, în luna martie, dar a rămas al doilea cel mai vândut automobil de pe piața din Europa, în acest an, la finele primului trimestru.
Dacia se bate pe piața de vehicule cu propulsie alternativă din Germania cu cele două motorizări ecologice pe care le propune: GPL și electric, reușind să se mențină doar în zona de mijloc a clasamentului vânzărilor.
Înmatriculările de autoturisme din Europa au scăzut pentru a noua lună consecutivă, a treia din acest an, aducând declinul pentru primul trimestru la peste 20%, în martie, pe fondul crizei de semiconductori. Dacia reușește să reziste pe creștere, în acest context al industriei auto, atât pe piața din Europa, cât și la nivel global, dar se află în continuare sub nivelul din 2019.
Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România în primele trei luni ale acestui an a ajuns la 28.978, cu 39,6% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înmatriculate 20.762 de autoturisme. În luna martie au fost înregistrate 11.025 de mașini noi, cu 40,2% mai mult față de martie 2021.
Modelul electric Dacia Spring s-a vândut în 5.000 de exemplare, după cum anunță productorul român. În Europa, sunt aproape 40.000 de unități Spring, înmatriculate.
Dacia continuă să facă performanță pe piața din Germania, după ce în ultimii doi ani fusese afectată sever de cele două crize ale industriei auto. Cu o creștere importantă, de 35% în martie, marca românească are un avans major după primul trimestru cu a treia cea mai mare creștere din cea mai mare piață auto din Europa.
Vânzările de automobile din Franța se mențin pe un trend negativ în a treia lună a anului, cu un volum care se situează sub cele din 2021 și 2019, cauza principală fiind criza de semiconductori, care a afectat capacitățile de producție și nivelul livrărilor. Dacia punctează cu Sandero, Duster și Spring, care este a doua cea mai vândută mașină electrică.
Datele privind înmatriculările centralizate pe primele două luni ale anului 2022 confirmă trendul extrem de bun pe care modelul Dacia Sandero îl are pe piața din Europa, acesta fiind în acest început de an cel mai vândut automobil din țările europene. Și celelalte două automobile produse în România, Ford Puma și Dacia Duster, se află în primele 15 cele mai vândute mașini.
Piața de autovehicule din România și-a continuat creșterea în 2022 și în martie, după cum arată datele DRPCIV, analizate de Profit.ro. Segmentul de autoturisme, cel mai mare, a avut un avans impresionant, pe fondul demarării Programului Rabla.
Autoturismele diesel au ajuns să reprezinte doar o nișă din piața auto din România, la niveluri destul de apropiate cu cele din Europa, pierzând masiv teren în fața motoarelor electrice și hibrid.
Piața de automobile din Europa începe să-și revină la structura anterioară crizei de semiconductori, după cum reiese din cifrele privind înmatriculările în luna februarie și clasamentul celor mai vândute modele. Chiar dacă vânzările sunt în continuare în scădere față de anul anterior, se pare că producția se apropie de nivelurile normale.
Înmatriculările din Europa au continuat să scadă și în februarie, după cum reiese din datele publicate de ACEA. România se numără printre țările care au înregistrat creșteri, însă volumele rămân sub cele din perioada pre-pandemică.
Dacia a dat peste cap vânzările de autoturisme din Germania, în luna februarie, alături de Polestar și Tesla, având o creștere de peste 100%, pe o piață care a crescut cu 3 procente.
Piața auto din România continuă să crească în raport cu anul trecut, chiar dacă nivelul rămâne redus, raportat la anul 2020 și la lunile de vârf din 2021. În februarie, revenirea pieței a adus un avans de 25% la autoturisme și 15,34% pe toate segmentele.
Dacia Sandero se întoarce în fruntea clasamentului vânzărilor de autoturisme din Europa, după ce a încheiat anul 2021 pe locul al treilea și a fost în două dintre lunile anului anterior pe primul loc, profitând astfel de criza de semiconductori pentru a-și crește cota de piață.
Înmatriculările din prima lună a acestui an, din Europa, au scăzut față de nivelul din anul 2021, prelungind astfel criza în care industria europeană a intrat, din cauza lipsei de semiconductori. În acest context, un grup auto care se dovedește a fi tot mai inspirat și tot mai popular în Europa, a depășit grupul francez Renault care deține și marca Dacia.
Piața auto din România a înregistrat o creștere substanțială în luna ianuarie a acestui an, comparativ cu anul anterior. A fost o veste bună, care a dat un semnal important atât jucătorilor din piață, cât și cumpărătorilor. Dacă privim situația pe ansamblul ei, putem observa că situația este mai puțin bună decât pare.
România marchează o premieră istorică pe piața de automobile noi, unde automobilele cu propulsie hibrid au devenit oficial a doua cea mai mare categorie de automobile noi, după cele propulsate cu motor cu combustie pe benzină.
După un an dificil, cu foarte multe luni de scădere, Dacia a reuști să rupă ghinionul pe piața din Germania și a raportat un volum foarte mare de automobile înmatriculate, cu o dublare a cifrelor din urmă cu un an.
Anul 2022 a început cu rezultate foarte bune ale pieței de autovehicule, nivelul înmatriculărilor raportate de DRPCIV fiind cu 35% mai mare față de anul trecut pentru toate vehiculele și cu o creștere majoră de 55% pentru autoturisme.
Piața auto din Europa a încheiat anul 2021 aproape în genunchi, cu o scădere de aproape 23 de procente în luna decembrie, lăsând impresia că a fost dominată complet de criza de semiconductori. Pe întreg anul, rezultatele nu mai sunt așa dezastruoase, pentru că salvează situația primul semestru. În acest context, România nu face notă discordantă: scădere de 26 de procente în decembrie și de peste 4% pe întreg anul. Dacia are singura veste bună din acest raport de final de an, raportând o creștere de 11 procente în ultima lună a anului și una ceva mai mică, dar importantă, pe întreg intervalul.