Ce faci, încă stai sub pătură, așteptând să trează sezonul rece, pentru a te apuca de sport? Dar știai oare că există un sport ce poate fi practicat tot timpul anului, și mai important, la orice vârstă și indiferent de condiția ta fizică? Ai ghicit, astăzi vom vorbi despre înot și beneficiile acestui sport denumit - minune.
Katalin Novák a parcurs înot distanța de 5,2 kilometri pe Lacul Balaton, însoțită de bodyguarzii ei, potrivit ziarului ungar Blikk, care mai menționează că doi bodyguarzi – un bărbat și o femeie – nu s-au îndepărtat de șeful statului nici în apă și nici pe malul de la Boglár.
Înotătorul român David Popovici a explicat într-un interviu pentru publicația franceză L’Equipe că refuză prezența pe rețelele sociale pentru că acestea îi distrag atenția.
La Paris, locuitorii și turiștii vor putea înota din nou în Sena din 2025, pentru prima dată în peste 100 de ani, a anunțat primarul Anne Hidalgo, relatează dpa.
David Popovici a câștigat, duminică, a șasea medalie de aur la Campionatul Național de înot pentru seniori, tineret și juniori, el impunându-se în proba de 100 m fluture.
Robert Glință, unul dintre cei mai importanți înotători ai României, și-a anunțat retragerea din activitatea competițională.
David Popovici, multiplu campion european și mondial la natație, este la Melbourne pentru a participa la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt.
Sportivul Robert Glință s-a clasat, sâmbătă, pe locul patru în proba de 50 m spate din cadrul Campionatului Mondial de natație de la Budapesta.
În România există doar trei bazine olimpice omologate oficial. Două dintre ele, din Otopeni și din Târgu-Mureș, stau însă închise la un an de la inaugurare. Doar bazinul olimpic de la Clubul Dinamo funcționează
Revista ”Swimming World Magazine” l-a ales pe sportivul dinamovist David Popovici drept ”Newcomer of the Year”, distincție ce răsplătește sportivul care a avut cea mai spectaculoasă ascensiune în 2021.
După ce a explodat la recentele Europene de juniori de la Roma, unde a obținut timpi uluitori la 100 m liber, David Popovici a intrat pe radarul internațional
Baze sportive ale statului au ajuns în paragină la puțin timp după Revoluție. Așa se întâmplă și cu bazinul bucureștean de la Obor, unde generații de sportivi au făcut primii pași spre marea performanță. Acum, totul arată ca după război. Autoritățile aruncă vina de la una la alta. Cert este că nimeni nu are bani pentru modernizare.