Banca americană de investiții Goldman Sachs se așteaptă ca Produsul Intern Brut mondial să se contracte cu aproximativ un procent în 2020, un declin economic mai important decât cel înregistrat după criza financiară globală din 2008, transmite Reuters.
Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2019 a fost de 1.053,88 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,1% față de anul 2018, potrivit datelor provizorii 1 publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Temerile legate de răspândirea Coronavirusului vor determina românii să se orienteze către vacanțe în România pentru primăvara și vara acestui an.
Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în primele nouă luni ale anului trecut, comparativ cu perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2018, cu 4%, pe seria brută, și cu 4,1% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (2) publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Dacă până de curând statele din Europa de Est au rezistat cu bine la șocurile externe, chiar și atunci când Germania și alți parteneri comerciali importanți au avut probleme, datele privind avansul economic din trimestrul al treilea relevă un tablou în schimbare.
Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut în primele nouă luni, comparativ cu perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2018, cu 4% pe seria brută și cu 4,1% pe seria ajustată sezonier, a anunțat joi Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterea economiei românești a încetinit la 3,9% în primul trimestru, de la 4,1% în ultimele trei luni din 2018, potrivit unui sondaj Reuters în rândul a nouă analiști.
Produsul intern brut estimat pentru anul 2016, date definitive, a fost de 765,135 miliarde de lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 4,8% față de anul 2015, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică.
Tarom a pierdut exclusivitatea curselor aeriene operate pentru parlamentari, Camera Deputaților cerând acum oferte din piață de la toate companiile care pot asigura zborurile cerute și confirmând astfel informațiile transmise recent de Profit.ro.
În condițiile în care companiile aeriene private au introdus zboruri zilnice din București către multe orașe din țară, parlamentarii vor ca înțelegerile Legislativului privind furnizarea de călătorii interne cu avionul pentru aleși să fie schimbate, astfel încât Tarom să nu mai aibă exclusivitate.
Regulamentul intern al rețelei de socializare Facebook referitor la o serie de chestiuni sensibile, precum sex, terorism și violență, a fost dezvăluit, duminică seară, într-o anchetă publicată de cotidianul britanic The Guardian. Aceste politici interne îi ghidează pe moderatorii de pe Facebook în privința alegerii conținuturilor care pot fi autorizate spre a fi publicate online.
Deși Brexitul nu va fi finalizat mai devreme de doi ani, Marea Britanie a început deja să își piardă influența politică și economică la Bruxelles, arată un document intern al Comisiei Europene, prin care funcționarii agențiilor europene sunt sfătuiți să evite “complicații inutile“ când atribuie contracte pentru noi proiecte și să îndemne companiile britanice să își deschidă birouri într-unul din celelalte 27 de state membre.
Calitatea profesională a directorilor și proprietarilor de hoteluri de pe litoral s-a îmbunătățit în ultimele două decenii, deși încă se mai regăsesc rămășițe din vechea mentalitate a acestora în raport cu agențiile de turism, cărora li se spunea "să zici mersi că îți dau locuri", spune Alin Burcea, proprietarul agenției Paralela 45 și președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Una dintre cele mai mari agenții de turism online din România, Vola.ro, lansează oficial Local Escapes (www.LocalEscapes.ro), o platformă de rezervare de pachete turistice dedicată exclusiv vacanțelor în România. Până acum, Vola a vândut exclusiv bilete de avion și pachete de vacanță în străinătate.
Președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Nedea, le recomandă românilor care vor să-și facă vacanțele peste graniță, în special în Turcia, să se îndrepte către turismul intern până la calmarea situației din această țară.
Economia României a înregistrat o creștere de 3,8% anul trecut, peste estimările inițiale, care indicau un avans de 3,7%, pe fondul creșterii puternice a consumului, stimulat de reducerea TVA la alimente, potrivit unor noi date provizorii publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere proiecția privind avansul produsului intern brut (PIB) pentru acest an de la 3,3% la 3,4%, se arată în Prognoza preliminară de toamnă 2015, publicată pe site-ul instituției.
Comerțul și comunicațiile au susținut în cea mai mare parte avansul PIB din primul semestru, de 3,8%, potrivit datelor publicate de INS, care arată o încetinire semnificativă a ritmului de creștere economică în al doilea trimestru, la doar 0,1% față de primele trei luni ale anului.
Produsul Intern Brut a crescut în semestrul I din 2015, comparativ cu semestrul I din 2014, cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier, potrivit estimărilor 'semnal' publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică.