Philip Morris International (PMI), o companie internațională de top din industria tutunului, finanțează achiziția a două drone tip UAS (sistem de aeronave fără pilot) în valoare de aproape 700,000 de dolari și completează astfel tehnica de supraveghere folosită de Poliția de Frontieră Română pentru combaterea contrabandei. România are peste 2.000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene și există porțiuni importante în zone muntoase și împădurite, în care supravegherea graniței este dificilă. Cu ajutorul dronelor finanțate prin programul PMI Impact, peste 500 km de graniță supuși încercărilor continue de trecere frauduloasă cu cantități semnificative de produse de contrabandă vor putea fi supravegheați cu o mai mare ușurință.
Tribunalul București a hotărât să diminueze cu 50% amenzile aplicate în 2023 de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) companiei Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer local online. În cuantum de 40.000 euro, sancțiunile au fost aplicate cu argumentul de încălcare de către subsidiara din Ungaria a unor prevederi ale Regulamentului General privind Protecția Datelor.
KJK Balkan Holding, care are o participație de 10% la compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services, solicită distribuirea unui dividend brut agregat de 0,1200 lei/acțiune. Într-un demers similar de acum 2 ani, finlandezii au obținut o repartizare de cash substanțială.
Philip Morris International (PMI) a publicat cel de-al cincilea Raport Integrat, care subliniază progresele continue realizate de companie pentru a avansa în atingerea obiectivelor propuse pentru 2025, cu accent principal pe modul în care este abordat impactul produselor sale asupra sănătății.
Uriașul fond de investiții Blackstone se apropie de un acord pentru a prelua compania de îngrijire a pielii L'Occitane International.
Societatea Midia Green Energy SA, fostă Uzina Termoelectrică Midia SA, deținută de statul român prin Ministerul Energiei (56,58%) și de KMG International, compania-mamă a Rompetrol (43,42%), pregătește o a doua investiție în construirea unui parc fotovoltaic.
Cătălin Samara, care în toamnă a plecat din funcția de Director al Bringo Internațional, mișcare prezentată de Profit.ro și negată la acel moment, anunță că a fost recrutat de Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit.
Raiffeisen Bank România anunță că, din 8 aprilie, pentru operațiunile de schimb valutar efectuate în Smart Hour, va aplica o limită lunară de 10.000 euro (sau echivalent).
Fondurile de capital privat Advent International și CVC Capital fac o ofertă comună pentru preluarea Pet Food (PPF), un producător de hrană pentru animale deținut de Cinven, a anunțat publicația Financial Times, transmite Reuters.
Compania care asigură serviciile la sondă pentru Grupul Rompetrol, vine cu noi distribuții de cash pentru acționari, după diviedndul-mamut acordat în 2022.
Statele Unite fac presiuni asupra Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală din Rusia, pentru a renunța la planurile de a cumpăra o participație de 1,5 miliarde de euro la Strabag, de la unui magnat rus, spun sursele Reuters.
În condițiile în care principalii indicatori ai estimărilor oficiale privind evoluția industriei turismului până în 2035 au rămas aceiași ca anul trecut, Guvernul se așteaptă la încasări de până la 5 ori mai mari în anii următori de pe urma turiștilor străini, deși numărul acestora nu a atins nivelul pre-pandemic, conform analizei Profit.ro.
Ediția cu numărul 30 a International Property Awards a invitat pe scena renumitului Hotel Savoy din Londra proiecte remarcabile, de pe întreg globul. Premiile au fost decernate de însuși Stuard Shield, Fondatorul International Property Awards celor mai bune proiecte din arhitectură, design interior, dezvoltare și imobiliare.
International Finance Corporation IIFC) a oferit investitorului imobiliar Lion’s Head Investments o facilitate de credit sindicalizat și un împrumut convertibil în valoare de 150 de milioane de euro.
Raiffeisen Bank a înregistrat anul trecut în România un profit de 1,7 miliarde lei (+39%), activele totale depășind pragul de 70 miliarde lei, în creștere cu 13% față de anul anterior. Veniturile totale au înregistrat o creștere cu 16% în 2023 față de 2022, atingând nivelul de 3,7 miliarde lei.
Omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat de Tribunalul București la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false și spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Ucraina a refuzat să elimine Raiffeisen Bank International dintr-o listă neagră de ”sponsori ai războiului”, provocând cea mai mare bancă occidentală din Rusia să-și rupă legăturile cu Moscova, transmite Reuters.
Acțiunile Aeroportului Internațional din Atena au urcat cu 15% la începutul ședinței de tranzacționare la Bursa de Valori din Atena, în urma celei mai mari oferte publice inițiale din țară din ultimele două decenii.
Uriașul fond de investiții Blackstone ia în considerare lansarea unei oferte de preluare a companiei de îngrijire a pielii L'Occitane International, a relatat Bloomberg News, citând persoane familiare cu problema.
Lumea a cumpărat în 2023 un total de 92,4 milioane de vehicule, potrivit datelor preliminare consultate de Profit.ro. Mai mult de jumătate au fost vândute de constructorii auto în Asia.
Raiffeisen Internațional a lansat la cota BVB un certificat care are ca reper indicele ROTX promovat la Viena pentru măsurarea performanței acțiunilor românești. Emitentul are, totuși, un istoric de a aduce produse ilichide.
Minor International, unul dintre cele mai mari grupuri de ospitalitate din Asia, care deține și lanțul hotelier NH, își propune să adauge 250 de proprietăți la portofoliul său global de hoteluri în următorii trei ani.
Fondul de investiții Morphosis Capital Fund II, împreună cu Vybros Capital Partners, fond de capital finanțat de o familie belgiană, a preluat pachetul majoritar de acțiuni în cadrul Mark Twain International School, prima instituție de învățământ privat înființată în România, cu un curriculum dual.
Raiffeisen Bank a acordat un împrumut de 60 milioane euro către Rătești Solar Plant, care dezvoltă cel mai mare parc fotovoltaic din România.
Acțiunile Raiffeisen Bank International s-au apreciat cu până la 12% după ce banca a acceptat să cumpere o participație deținută de oligarhul rus Oleg Deripaska în compania de construcții Strabag, prezentă și în România, într-o tranzacție complexă, menită să reducă expunerea la Rusia a celor două firme austriece.