În luna iulie, s-a încheiat primul program interdisciplinar de internship din industria construcțiilor, un parteneriat unic realizat între patru dintre cele mai importante companii private din domeniu și Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB). Astfel, SBR Soletanche Bachy, PSC Group, Metrik Architecture și Professional Consulting Engineers au finalizat cu succes ceea ce poate deveni un model scalabil pentru pregătirea profesională a noilor generații de specialiști: o experiență interdisciplinară, cu focus pe practică și colaborarea dintre specializări.
În vigoare din data de 18 august 2018, Legea nr. 176/2018 privind internshipul a urmărit integrarea tinerilor care au împlinit vârsta de 16 ani pe piața forței de muncă prin antrenarea persoanelor juridice, instituțiilor și/sau autorităților publice în acest proces, facilitându-se acumularea de experiență și competențe ce vor putea fi ulterior valorificate la locurile de muncă în sectorul public sau privat.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara, în luna august, că tinerii absolvenți ar trebui angajați la stat, în sistemul de finanțe, fără a susține un concurs. Acum, PSD a inițiat un poiect de lege prin care tinerii care efectuează un stagiu de internship în administrația publică să fie angajați fără examenul prevăzut de lege, eludând astfel cerințe care sunt cerute altor candidați.
Programul de internship al Guvernului începe luni și va dura până pe 13 septembrie, acesta fiind destinat tinerilor români, studenți sau absolvenți ai unei universități din România ori din străinătate.
Studenții și tinerii absolvenți pot aplica pentru înscrierea la Programul de internship al Guvernului până pe data de 26 mai 2019. Perioada de înscriere a fost prelungită cu o săptămână pentru a oferi posibilitatea cât mai multor tineri să aplice pentru unul din cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice, anunță Guvernul.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că a lansat Registrul electronic de evidență a contractelor de internship, în care persoanele juridice la care internii desfășoară astfel de activități trebuie să înscrie contractele încheiate. Neînregistrarea contractelor de intership în acest registru se sancționează cu amendă între 2.000 și 4.000 de lei.
Firmele și instituțiile publice vor putea încheia contracte de internship cu tineri care au împlinit vârsta de 16 ani, activitatea unui intern fiind de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 6 ore zilnic. Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi proiectul de lege care reglementează acest nou tip de contract de muncă. Noua lege interzice efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship.
Internship-ul este un mecansm util pentru a ajuta tinerii să intre pe piața muncii, însă, atrage atenția CNIPMMR (Consiliul Național al Întreprinderiilor Private Mici și Mijocii din România), Legea internship-ului, adoptată recent de Camera Deputaților, deczională, se adaugă la inflația de reglementere și are mai multe deficiențe, inclusiv aceea că nu prevede o limită de vârsta pentru aplicare.
Firmele și instituțiile publice vor putea încheia contracte de internship cu tineri care au împlinit vârsta de 16 ani, activitatea unui intern fiind de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 6 ore zilnic. Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care reglementează acet nou tip de contract de muncă. Proiectul interzice efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship.
eMAG anunță că deschide 39 de poziții de interni dintre care 31 de roluri în echipa eMAG în departamentele Technology, Platforms (Marketplace, Web&Mobile, Commercial), Commercial și Finance, alte 8 posturi fiind în cadrul echipei Fashion Days, în departamentele Technology, Content Production și Marketing.
Înscrierile în Programul de Internship al Guvernului încep astăzi, pentru acest an fiind disponibile 200 de locuri.
"Nu poți fi prea îndrăzneț pe LinkedIn" - este concluzia unei studente din Miami, originară din Botswana, căreia curajul i-a asigurat un internship la gigantul american Microsoft.
Studenții și masteranzii de la universități din România pot accesa programul de stagii „Drive Your Future” al Groupe Renault România. Potrivit companiei, anul acesta sunt disponibile 300 de teme cu specific auto.
eMAG a angajat 20 de studenți și absolvenți pe poziții full-time și part-time din cei 25 care au fost recrutați în a patra ediție eMAG Talent Internship, program derulat în perioada iulie – august. În total, peste 1.000 de studenți au aplicat la program în acest an.
Firmele și instituțiile publice vor putea încheia contracte de internship cu tineri care au împlinit vârsta de 16 ani, activitatea unui intern fiind de 6 ore pe zi, în regim de maximum 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Va fi interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship. Sistemul a fost avizat astăzi de Guvern, dar mai are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a fi aplicat.
Firmele și instituțiile publice vor putea încheia contracte de internship cu tineri care au împlinit vârsta de 16 ani numai dacă au deja cel puțin 5 angajați și doar pe o durată de cel mult 6 luni, fără posibilitatea prelungirii. Dacă angajează un tânăr și îl păstrează doi ani, vor primi 1.000 euro de la stat.
Guvernul va iniția consultări cu instituțiile publice și private, cele de învățământ și ONG-uri, pentru elaborarea unui proiect de lege care să reglementeze programele de tip internship și relația dintre interni și organizația-gazdă, printr-un nou tip de contract, cel de internship.
eMAG anunță că deschide 25 de poziții de interni în departamentele de Software Development, Web&Mobile Platform, Targeting Search&Listing Platform, Commercial Platform, Marketplace Platform, Finance, Marketing, International Development si Legal în cadrul programului Talent Internship 2017.
Tinerii interesați de o carieră în administrația publică centrală se pot înscrie, începând de astăzi, la Programul Oficial de Internship al Guvernului României. Programul este destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani, studenți sau recent absolvenți ai unei universități din România ori din afara țării.
Compania Dacia caută la târgul de joburi "Angajatori de top" persoane cu spirit de inovație și pasionați de industria auto, care să poată lucra în activități de cercetare-dezvoltare (R&D), servicii de business, fabricație, achiziții, calitate și financiar. Dacia are de asemenea un program de internship destinat studenților și masteranzilor, "Drive Your Future", prin intermediul căruia aceștia pot ajunge să-și înceapă activitatea în cadrul Grupului Renault România.