Vladimir Tenev, cofondatorul și directorul general al platformei de brokeraj Robinhood, aflată recent în centrul unui scandal legat de limitarea cumpărărilor de acțiuni GameStop, a fost botezat, în glumă, “Vlad Țepeș al acțiunilor” de către Elon Musk, care i-a cerut explicații privind controversata decizie.
Prețul argintului a urcat luni la maximul din 2013, după ce metalul a intrat în atenția investitorilor de retail care își coordonează tranzacțiile prin intermediul unor platforme de forumuri online precum Reddit.
Șansele ca ExxonMobil să mai investească în proiectul Neptun Deep par a fi nule, compania americană fiind forțată de mai mulți investitori să reducă suplimentar cheltuielile de capital, să efectueze modificări în consiliul său de administrație și să efectueze mai multe investiții în tehnologii durabile.
Legendarul investitor Mark Mobius, considerat un "guru" al piețelor emergente, fondatorul asset-managerului Franklin Templeton care administrează și Fondul Proprietatea, a declarat că autoritățile de supraveghere a pieței de capital din SUA nu ar trebui "în nici un caz" să ia măsuri împotriva micilor investitori amatori individuali care s-au coordonat pe platforma online de forumuri Reddit și au dat peste cap bursele, de exemplu provocând pierderi masive giganților fondurilor de investiții cu risc mare.
Acțiunile retailerului american de jocuri video GameStop, devenite “câmp de bătălie” între micii investitori și fondurile speculative în ultima lună, scad puternic în tranzacțiile premarket joi, la o zi după ce aproape s-au triplat în valoare.
Acțiunile de pe Wall Street se depreciază miercuri, în ton cu bursele europene, pe fondul unui sentiment de aversiune la risc în piețele de capital.
Investitorii care pariază pe aprecierea în continuare a bitcoin și-au majorat pozițiile long în ianuarie, moneda virtuală urcând, pentru prima oară din decembrie 2017, pe primul loc în topul celor mai aglomerate active la tranzacționare, potrivit unui sondaj lunar în rândul managerilor de fonduri publicat marți.
Un fond care se formează și se lansează într-o perioadă de criză are cele mai mari șanse să genereze randamente semnificative, ținând cont de ciclul tipic de business care urmează după o asemenea perioadă de criză. Cu toate acestea, în România, încă nu există un ecosistem de investiții foarte dezvoltat, spune Marius Ghenea, managing partner Catalyst România, la Profit TV.
Grupul chinez Huawei a reclamat la Comisia Europeană faptul că România și Polonia încalcă legislația UE privind sistemul 5G, prin faptul că vor„să excludă furnizorii pe baza unor criterii părtinitoare și ambigue care vizează anumiți furnizori 5G din cauza originii geografice a acestora”.
Indicii bursieri de pe Wall Street au închis miercuri în creștere puternică, revenindu-și din șocul provocat de anunțul de marți al președintelui Donald Trump că negocierile vor fi suspendate până după alegerile din 3 noiembrie, în urma unor propuneri referitoare la măsurile de susținere, transmite Reuters.
Legislația concurenței în vigoare în România permite și în prezent Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) să interzică operațiunile de "preluare a controlului asupra unor întreprinderi sau a unor active" care "prezintă riscuri pentru siguranța națională". Asta însă numai în privința operațiunilor care urmează a fi realizate, fiind notificate în acest sens Consiliului Concurenței, nu și în privința participațiilor și activelor aflate deja în posesia investitorilor străini declarați "indezirabili".
Tesla a anunțat marți divizarea acțiunilor în proporție de cinci la unu, pentru a le face mai atractive pentru investitorii de retail, după creșterea puternică a prețului titlurilor în acest an, transmite Reuters.
Încrederea investitorilor germani s-a înrăutățit ușor în iulie, ceea ce arată că cea mai mare economie europeană are un lung drum de parcurs pentru a se redresa în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marți, transmite Reuters.
Silviu Cătalin Balaci, un programator de origine română, riscă 5 ani de închisoare după ce a recunoscut în fața unei instanțe americane că, alături de alte 4 persoane, a înșelat mai mulți investitori printr-o schemă cu criptomonede în valoare de peste 722 de milioane de dolari.
UiPath, primul unicorn înființat de antreprenori români, poartă discuții cu potențiali investitori în vederea atragerii de noi fonduri, operațiune care i-ar putea ridica evaluarea la peste 10 miliarde de dolari.
Un grup de investitori estonieni, clienți ai Swedbank, care au pierdut bani într-o emisiune de obligațiuni destinată cumpărării de terenuri în România au depus o plângere penală împotriva băncii suedeze, pe care o acuză de fraudă și abuz de încredere, transmite presa estonă.
Guvernul de la Varșovia va trebui să fie notificat despre orice planificate preluări ale unor companii poloneze de către investitori din afara Uniunii Europene, a anunțat joi vicepremierul Jadwiga Emilewicz, transmite Reuters.
Cotațiile Electrica SA au înregistrat, până pe 6 martie, a treia cea mai bună performanță din indicele BET (-9,86%), mult superioara indicilor BET si BET-NG, care consemnau scăderi de circa 23%, susține compania într-un comunicat de presă.
Consiliul Investitorilor Străini (FIC), care reunește peste 120 de companii multinaționale, transmite Guvernului că primul set de măsuri economice a fost un pas spre a oferi continuitate companiilor aflate în dificultate, dar că sunt încă multe lucruri de făcut și își manifestă dorința de a păstra un dialog deschis și onest cu autoritățile și cu toți partenerii lor sociali, inclusiv prin a aduce expertiza și cunoștințele proprii într-un efort constructiv, pentru a depăși problemele economice.
Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în martie la un nivel care nu a mai fost înregistrat de la criza financiară din 2008, din cauza efectelor negative ale pandemiei de coronavirus, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marți, transmite Reuters.
Și Consiliul Investitorilor Străini solicită Guvernului o serie de măsuri în contextul coronavirus.
Statul român a câștigat la finalul săptămânii trecute o a doua procedură de arbitraj cu frații Micula derulată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), au anunțat avocații care au reprezentat România în cadrul disputei, după ce le-a plătit celor doi, în decembrie anul trecut, peste 912 milioane lei în urma unui prim litigiu internațional, fapt care s-a numărat și printre cauzele depășirii țintei de deficit bugetar pe 2019.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a făcut un apel la calm pe burse, după ce temerile privind impactul economic cauzat de răspândirea rapidă a noului coronavirus au șters 7 trilioane de dolari din capitalizarea companiilor la nivel mondial, în cea mai neagră săptămână pentru piețele financiare de la criza din 2008.