România are în vedere, în procesul de modernizare a Forțelor Aeriene, achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis. România în prezent va cumpăra 32 de avioane second-hand din Norvegia, pentru a completa cele 17 aflate deja în uz de către Forțele Aeriene, urmând ca un eventual nou program pentru achiziția de avioane de generația a cincea F-35 să demareze după anul 2030.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, după ședința CSAT, că a fost făcută o analiză completă a situației de securitate din regiune. ”Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice scenariu”, a afirmat președintele, adăugând că actuala criză creată de Rusia este despre securitatea întregului spațiu euro-atlantic Ședința a avut ca teme situația de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO și măsuri privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate și creșterea rezilienței.
Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi a ședinței fiind incluse subiecte referitoare la situația de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO, potrivit Administrației Prezidențiale.
Președintele Iohannis și premierul Ciucă se întâlnesc, vineri, la Palatul Cotroceni, iar potrivit unor surse oficiale agenda întâlnirii se referă la ”situația din flancul estic” al NATO, respectiv posibila invazie a Ucrainei de către Rusia.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, informează Administrația Prezidențială. Actul normativ introduce de cursuri de conducere defensivă și de prim-ajutor atât pentru obținerea carnetului de conducere cât și pentru cei care au carnetul suspendat.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că din perspectiva țării noastre, „abordarea duală a NATO privind Rusia, pe care am susținut-o constant, trebuie să presupună atât măsuri ferme și credibile de descurajare, cât și deschiderea, pe această bază, pentru dialog”.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că „la finalul anului trecut, clasa politică din România a dovedit maturitate democratică. Printr-un proces care nu a fost deloc ușor, dar care este firesc în orice democrație a fost constituită o coaliție solidă în Parlamentul României”.
Școlile ar trebui să aibă o Săptămână verde începând cu anul scolar viitor, când ar trebui de asemenea să apară o rețea de rangeri juniori și nu mai puțin de 10.000 de mini-inspectori de mediu.
Prședintele Iohannis a promulgat marți proiectul bugetului de stat pentru 2022, după ce cu câteva ore mai devreme Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate depusă de USR cu privire la proiect. Forma finală a bugetului de stat a fost adoptată spătmâna trecută de Parlament doar cu câteva amendamente, care privesc posibilitatea prelungirii compensării facturilor și plafonarea prețurilor la energie și gaze până la finalul anului viitor, alocarea mai multor fonduri pentru cultele religioase și subvenționarea de partide. Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost, de asemenea, adoptat, fără niciun amendament.
Fostul premier Ludovic Orban afirmă că unul dintre obiectivele sale îl constituie încheierea mandatului președintelui Klaus Iohannis înainte de termen, el arătând că acesta "a acționat total împotriva tuturor declarațiilor pe care le-a dat și în campania prezidențială și în campania parlamentară în care ataca PSD de dimineață până seara, și până la urmă a impus formarea unui guvern PNL-PSD". Orban consideră însă că în acest moment suspendarea președintelui nu este un proiect realist.
Compania americană NuScale, controlată majoritar de către conglomeratul industrial texan Fluor Corp., care a semnat în noiembrie un acord cu Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare Cernavodă, în baza căruia România ar putea dezvolta prima centrală bazată pe reactoare nucleare modulare mici din Europa, se va lista la bursa americană Nasdaq, prin fuziune cu un vehicul juridic deja listat acolo, Spring Valley Acquisition Corp., sponsorizat de fondul de investiții Pearl Energy din Dallas.
După ce polițiștii bucureșteni au spus că nu îl pot amenda pe șeful statului după Congresul PNL, pentru că nu l-a observat niciun ”agent constatator”, cu proprii ochi, nici colegii lor din Sibiu nu îl vor amenda pe Klaus Iohannis, după ce acesta s-a plimbat prin centrul Sibiului, fără mască, relatează Turnul Sfatului.
Nicolae Ciucă a fost implicat și într-un scandal izbucnit la finalul anului 2018 între MApN și președintele Klaus Iohannis.
Liberalul Nicolae Ciucă este premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a obține în Parlament votul de învestitură al noului Cabinet.
Secția 2 Poliție București afirmă, într-un răspuns adresat unui bărbat care a dorit să afle dacă președintele Klaus Iohannis a fost sancționat pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL, că nu a existat nicio sesizare la 112 în acest sens și că nici nu a fost constatată o contravenție, deoarece, conform legii, aceasta trebuie constatată de organele de poliție ”prin propriile simțuri”. Bărbatul este același care a cerut informații similare și în legătură cu prezența președintelui, fără mască, la Biserica Evanghelică din Sibiu, caz în care este îndrumat să se adreseze IPJ Sibiu.
Președintele Klaus Iohannis a fost, duminică, împreună cu soția la biserică în Sibiu, iar înainte de a intra o femeie i-a strigat ”Jó napot kívánok, PSD!". De asemenea, un bărbat a afișat mesajul ”La biserică...degeaba”. Protestul vine în contextul negocierilor dintre PNL și PSD pentru formarea unei majorități.
Un bărbat din județul Sibiu a trimis Ministerului Afacerilor Interne o plângere care îl vizează pe președintele Klaus Iohannis și pe soția acestuia, Carmen. Bărbatul reclamă că, în 10 octombrie, Klaus și Carmen Iohannis au participat la Sibiu la redeschiderea Catedralei Evanghelice la finalul unui lung proces de reabilitare, dar, pe stradă, după ce au ieșit din biserică, niciunul nu purta masca de protecție. În Sibiu, masca era obligatorie în acel moment, după ce rata de infectare ajunsese la 8,5 la mie. Bărbatul afirmă că dorește ca legea să fie aplicată tuturor, indiferent de statut.
USR nu va vota niciodată un guvern capturat de pesedism pentru că am văzut ce înseamnă asta pentru români, a declarat marți liderul USR Dacian Cioloș.
O serie de discuții tensionate au avut loc în PNL în ultimele zile în contextul luării deciziei cu privire la partenerul de guvernare: PSD sau USR, au declarat surse din cadrul partidului pentru News.ro. Potrivit acestora, președintele Iohannis continuă să preseze pentru o alianță cu PSD, mai mulți lideri liberali spunând în partid că au fost sunați de șeful statului în acest sens.
Premierul Florin Cîțu a discutat în această seară cu PSD soluțiile pentru deblocarea crizei politice și formarea unui guvern stabil, una dintre soluțiile analizate, anunțate chiar de Cîțu, fiind numirea "cu schimbul" a unui premier, o dată la doi ani, din partea PNL, respectiv a PSD.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu va mai accepta încercări de formare a unui guvern minoritar, urmând acum să meargă doar pe formula unui guvern majoritar, agreat de partidele parlamentare.
Reprezentantul special al președintelui SUA pe probleme climatice, John Kerry, și președintele României Klaus Iohannis au anunțat la Conferința COP-26 de la Glasgow intenția României de a construi primul reactor modular de mici dimensiuni american de acest fel, pentru a contracara criza climatică, transmite Departamentul de Stat de la Washington. Anterior, Casa Albă emisese un anunț succint pe aceeași temă.
Președintele SUA, Joe Biden, și cel al României, Klaus Iohannis, vor anunța oficial marți planuri de construire în România a primei centrale nucleare cu reactoare modulare de mici dimensiuni.
Președintele Klaus Iohannis s-a salutat cu președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26) care are loc la Glasgow, în Scoția. Cei doi lideri au fost surprinși dându-și mâna, fotografia fiind distribuită de Administrația Prezidențială.
AUR declanșează procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, anunțul fiind făcut luni, într-o conferință de presă, de co-președintele partidului, George Simion. Anunțul a fost făcut alături de parlamentari AUR, care afișau postere cu mesajul ”Îl dăm jos pe Iohannis pas cu pas”