Rezultatele 1 - 22 din 22 pentru "ionut balan"

Epoca dobânzilor mici s-a încheiat, cum era și firesc, iar acum mergem gradual spre normalizare, mai ales că inflația a intrat din nou pe o spirală ascendentă. Pe lângă asta, sunt semne că se vor înăspri și condițiile de creditare.

Ați auzit despre rata solvabilității? Ce se întâmplă, e greu să vorbim de raportul dintre capital și active ponderate cu diverse clase de risc în locuri în care e de neînțeles utilitatea instrumentelor simple, precum cardul sau contul bancar?!

În epoca contemporană ne confruntăm cu fel de fel de inflații. Inflația monetară e deja demult rutină, de când așa-numita relaxare cantitativă a devenit, cu rare și notabile excepții, noua normalitate a politicilor băncilor centrale majore ale lumii. Și, după cum știm mult prea bine, inflația monetară este o taxă ascunsă pe economisire și în general asupra tuturor celor care câștigă venituri fixe.

De când ne știm, la școală învățătura e organizată pe materii separate. Asta încă din prima clasă primară. Cu timpul, pe măsură ce avansăm spre gimnaziu, liceu și facultate, materiile nu fac decât să se înmulțească și să se specializeze tot mai mult. După ora de română, ieșim în pauză, ne facem mintea tabula rasa, după care intrăm la ora de matematică, pentru ceva cu totul diferit, și tot așa. Ziua, ca și cunoașterea, ne este fracturată. Nici nu ne imaginăm că între toate aceste materii există, poate, o legătură de profunzime, care ar trebui să ne fie revelată. Nici nu ne închipuim că lucrurile ar putea sta și altfel și că au și stat altfel, altădată.

Statul nu ar trebui să fie arbitrul moralității în societate. Virtutea, indiferent cum este definită, devine goală de conținut atunci când nu mai este rezultatul liberei alegeri și străduințe este impusă prin lege și supravegheată de Poliție. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre oameni nu realizează asta și își doresc guverne care să oblige pe toată lumea să respecte sistemul de valori etice la care ei aderă

Agențiile de știri și ziarele scriu frecvent că românii alocă puțini bani pentru educație și sănătate. Această informație conține însă o anumită doză de eroare. Pentru că, în cea mai mare parte, sănătatea și învățământul sunt publice. Adică, nu românii decid, ci Guvernul hotărăște câți bani se alocă acestor domenii, din banii luați de la români prin taxe și impozite.

În România, anticorupția a început să se manifeste târziu și să obțină rezultate palpabile și mai târziu. Practic, s-a început după ce criza financiară și economică deja se terminase. Iar criza a fost un moment de climax al jafului, într-o vreme în care se pleda pentru austeritate pentru "căței", ridicându-se în schimb în slăvi cheltuielile publice pentru firme de partid, botezate "investiții de stat" menite să salveze economia.

Un amic mi-a relatat că fiica sa de aproape 16 ani l-a rugat, în vară, să o lase să meargă într-o tabără școlară în afara țării. S-a consultat cu soția sa, au căzut de acord, dar după ce acceptat au observat că nu e chiar atât de simplu încât fata să-și ia, pur și simplu, cartea de identitate și rucsacul, și să plece în statul UE unde i-au dat voie. Legislația în vigoare l-a obligat pe tată să-și piardă timpul, care este bani, și să alerge cu actele în mâini pentru a obține dreptul de a-și exercita opțiunea liberă de părinte. De parcă urma să expedieze un export special de armament într-o regiune sensibilă a lumii.

Să ne imaginăm un restaurant sau un bar – proprietate privată, bineînțeles, pentru că sperăm că au apus pentru totdeauna vremurile în care statul deținea și gestiona "unități de alimentație publică". Să ne mai imaginăm că, în localul respectiv, vin zilnic să mănânce sau să bea cafea ori bere persoane atât de neatente și neîndemânatice încât de fiecare dată, fără excepție, reușesc să cauzeze prejudicii celorlalți clienți și stabilimentului ca atare: pahare și farfurii vărsate sau ciobite, sticle și geamuri sparte etc.

Am citit într-o știre postată pe acest portal că, din 29 august, bucureștenii își pot plăti impozitele cu cardul la ANAF, așa cum o puteau face de multă vreme la administrațiile fiscale locale. Asta după ce plata taxelor cu cardul la Trezorerie devenise posibilă, în luna iulie, în alte 10 județe din țară.

Atunci când politicienii spun că se lărgește baza de impunere, de fapt, asistăm la o extensie a taxării asupra unor venituri ce nu fuseseră vizate până la acel moment. Nu se lărgește oferta agregată, în paralel cu o ajustare a fiscalității, în așa fel încât aceasta din urmă să încurajeze investițiile străine, ci autoritățile se mărginesc să le substituie cu fonduri europene. Așadar, nu e stimulat mediul de afaceri pentru a rezulta volume mai mari de business și un consum superior, bazat pe câștiguri mai mari și o creștere a ratei de angajare, care să determine, implicit, majorarea încasărilor bugetare

Am scris de curând un text pe blogul personal în care am menționat că mă nedumirește de ce se apucă să facă băncile business tot cu tipul de finanțare unde au eșuat – creditele ipotecare -, în loc să ofere capital de lucru, pe termen scurt, pentru finanțarea comerțului?

Vă mai amintiți de anul 2015, când s-a micșorat TVA la alimente? Ei bine, la fel ca în bancul acela cu mașina, care era, de fapt, bicicletă, și care nu s-a dat, ci s-a luat, cheltuielile cu impozitele, contribuțiile și taxele s-au mărit în anul relaxării fiscale. Ele au reprezentat 19% din total cheltuielilor, față de 16,7% în 2014. Adică, românii au plătit taxe de 168 de lei lunar, față de 142 în anul precedent.

Statistica “duduie” la nivelul tuturor indicatorilor “de creștere”, însă evoluția numerarului în afara sistemului bancar în relație cu cea a întregii mase monetare și dinamica vânzărilor de carburanți nu vin să confirme optimismul.

Problema comună a tuturor decidenților actuali, inclusiv a celor cărora mediul politic le pune eticheta de specialiști, este că nu sesizează decât secvența istorică, fără să indice cum se poate ieși din cercul vicios. Există instituții care-i pot pedepsi pe vinovați pentru situația în care am ajuns, dar nu și instituții care să ne scoată din fundătura în care am intrat.

Nu cumva Fondul Proprietatea e gestionat prost nu din cauza incapacității manageriale, ci pentru a se facilita preluarea ostilă a participațiilor rentabile? Iată o temă de cercetat, care în măsura în care se va dovedi a fi o temere îndreptățită, ar putea să arate că vehiculul FP e utilizat pentru altceva decât pentru ceea ce a fost înființat. Și asta explică, desigur, de ce e inadmisibil să oferi drept compensație celor păgubiți active purtătoare de risc.

Pentru supraîndatorare, trădată de mărimea creditelor neperformante, există responsabili, politicienii care au întreținut corupția prin creșterea taxelor și extensia datoriei publice în plină criză. Datoria statului a fost într-o anumită măsură ținută sub control, fiindcă s-a împrumutat populația de la bănci. Iar în situația în care românii nu reușesc, în prezent, să înapoieze bani luați cu împrumut, politicienii se fac vinovați pentru riscurile pe care le-au indus sistemului bancar. De ce nu vorbește nimeni despre aceste lucruri cu subiect și predicat?

România a adus o contribuție importantă științei economice, de care va fi mândră, hăt-hăt, până în epoca FMI: arieratele.

Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este o taxă cu regim obligatoriu, cu particularitatea că nu e încasată de cel care a elaborat cadrul legislativ, statul, ci de către companii private. Spre deosebire de impozitul pe mașină, ce se achită autorităților locale ale statului.

Evaziunea fiscală a crescut în criză cu trei procente, de la 11%, la 15% din PIB. Dar, coincidența face ca și în Statele Unite economia subterană să aibă același nivel. Ce ne propunem? Să funcționăm cu economia informală zero sau să facem o reformă fiscală care să-i stimuleze pe cei ce ce funcționează “la negru” să revină în economia la vedere?

Nu-i greu să observi că populația e supraîndatorată, și că suprafiscalizarea e de vină. Situația e trădată de nivelul mare al creditelor neperformante, indiferent dacă acestea sunt retail sau corporate. Pentru că, în definitiv, firmele nu pot înapoia finanțările la bancă dacă nu le permit piața și un consum reprimat permanent de taxare.

Potrivit unui document CIT Restructuring, care a analizat cifre corespunzătoare anului 2013, dintr-un număr total de 720.000 de companii înscrise la Registrul Comerțului, doar 1% puteau fi considerate firme cu structură financiară sănătoasă.