Grupul BRICS, din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, reunit într-un summit la Johannesburg, primesc șase noi membri, anunță joi președintele sud-african Cyril Ramaphosa, relatează AFP.
Irakul își va plăti importurile de gaze iraniene furnizând petrol Teheranului, o modalitate de a ocoli mecanismul laborios urmat în prezent și negociat inițial cu Washingtonul pentru a nu contraveni sancțiunilor americane, a anunțat premierul Mohammed Shia al-Sudani, relatează AFP.
Irakul a fost de acord să plătească Iranului o datorie pentru gaze și electricitate în valoare de aproximativ 2,76 miliarde de dolari, după ce a primit o scutire de sancțiuni din partea Statelor Unite, a declarat un înalt oficial al Ministerului de Externe iraki
SUA consideră că o uzină pentru drone de atac pe care Rusia o construiește cu ajutorul Iranului ar putea fi complet operațională până la începutul anului viitor, a declarat vineri John Kirby, oficial al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, relatează CNN.
Liderii iranieni au denunțat prezența Statelor Unite în Orientul Mijlociu, care, în opinia lor, compromite securitatea regiunii, în cursul întâlnirilor, sâmbătă, cu președintele Irakului vecin, aflat în vizită la Teheran pentru întrevederi importante, notează AFP.
Rusia a început anul acesta exporturi de combustibili către Iran pe calea ferată, pentru prima dată, după ce cumpărătorii tradiționali au evitat comerțul cu Moscova, potrivit unor trei surse din industrie și datelor despre exporturi, transmite Reuters.
Siria și Arabia Saudită au convenit să își redeschidă ambasadele după ce au întrerupt legăturile diplomatice în urmă cu mai mult de un deceniu, au declarat pentru Reuters trei surse informate despre acest lucru, un demers ce ar marca un pas înainte pentru Damasc în revenirea sa în rândul țărilor arabe. Informația este publicată și de „The Wall Street Journal”, care citează oficiali saudiți și sirieni și care susține că negocierile au fost mediate de Rusia.
Iranul a ajuns la un acord pentru a cumpăra avioane de vânătoare avansate Su-35 din Rusia, a anunțat presa de stat iraniană, ceea ce ar marca extinderea cooperării militare bilaterale în virtutea căreia Moscova a putut folosi drone de fabricație iraniană în războiul din Ucraina, relatează Reuters.
Iranul spune că a descoperit un depozit uriaș de litiu, care este un element cheie care intră în componența bateriilor pentru dispozitive și vehicule electrice, într-una dintre provinciile sale din vestul țării, care ar putea fi al doilea ca mărime din lume, transmite CNBC.
Rialul iranian a atins un nou minim istoric, depășind pragul psihologic de 500.000 de riali pentru un dolar, o cădere legată în special de sancțiunile internaționale, potrivit boursorama.com.
Guvernul german a recunoscut o intensificare a spionajului din partea agenților secreți iranieni asupra exilaților iranieni care trăiesc în Germania de la începerea protestelor în masă de anul trecut din Republica Islamică, a relatat sâmbătă Welt am Sonntag, citat de Reuters.
Iranul a respins un atac cu drone vizând o instalație militară, la Ispahan, a anunțat în noaptea de sâmbătă spre duminică Ministerul iranian al Apărării, potrivit agenției oficiale iraniene de presă Irna, o instalație ale cărei activități sunt necunoscute, însă în zonă se află instalații de cercetare nucleară, relatează AFP.
Cel puțin doi oameni au murit și peste 300 au fost răniți în urma cutremurului cu magnitudine de 5.9 care a avut loc în Iran, scrie CNN.
Exporturile de petrol iraniene au atins noi maxime în ultimele două luni ale anului 2022 și au început 2023 în forță, în pofida sancțiunilor americane, susținute de livrările mai mari către China și Venezuela, potrivit companiilor care urmăresc fluxurile, transmite Reuters.
Iranul a executat un cetățean britanico-iranian care a fost cândva ministru adjunct al Apărării, sfidând apelurile de la Londra pentru eliberarea sa, după ce a fost condamnat la moarte sub acuzația de spionaj pentru Marea Britanie, transmite Reuters.
Odată cu prăbușirea exporturilor din cauza sancțiunilor americane, a concurenței cu produse ieftine din alte țări și a modificării gusturilor, simbolul Iranului, covorul persan, nu se mai vinde la fel de bine ca înainte.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a anunțat că a numit un nou șef al poliției naționale, generalul Ahmad-Reza Radan, pentru a înlocui un alt general al cărui mandat a încheiat. Noul șef a fost trecut de Trezoreria SUA pe lista neagră în 2010. fiind sancționat și de Uniunea Europeană.
Iranul a primit patru avioane de pasageri uzate pentru a înlocui aeronavele din flota sa îmbătrânită, în ciuda sancțiunilor în vigoare, a confirmat Autoritatea aeronautică iraniană.
Guvernatorul băncii centrale a Iranului a acuzat sâmbătă, parțial, protestele antiguvernamentale recente pentru scăderea monedei iraniene la minime record, în timp ce autoritățile au reținut o actriță cunoscută care și-a exprimat sprijinul pentru protestatari.
Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a anunțat că Poliția moravurilor a fost desființată de autoritățile competente, a informat duminică agenția de presă Isna, citată de News,ro.
Un director de bancă iraniană a fost concediat pentru că a servit o femeie care nu purta vălul obligatoriu pe cap în această țară, a anunțat duminică presa locală, citată de Le Figaro.
Agenția pentru spionaj a Canadei investighează informațiile venite de la persoane care locuiesc în țară care au primit amenințări cu moartea ”credibile” din partea Iranului, a anunțat Serviciul canadian pentru informații de securitate (CSIS), într-un comunicat, transmite Reuters.
Protestele au continuat sâmbătă la universitățile iraniene și în unele orașe, în timp ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că ”dușmanii” țării ar putea încerca să mobilizeze muncitorii după ce nu au reușit să răstoarne guvernul islamic în mai bine de două luni de zile de proteste, transmite Reuters.
Moscova a încheiat recent un acord secret cu Teheranul pentru a începe să fabrice drone pe teritoriul rusesc, pentru a le folosi apoi în războiul din Ucraina, au aflat serviciile de spionaj americane și occidentale, scrie „The Washington Post”.
Ministrul de externe britanic James Cleverly a avertizat că amenințarea din partea programului nuclear iranian este ''mai avansată ca niciodată'', transmite sâmbătă dpa.