Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis promite investiții de 3,4 miliarde euro în dezvoltarea infrastructurii de irigații și reluarea execuției lucrărilor la canalul Siret-Bărăgan, "moștenit" de la fosta guvernare PSD Dăncilă.
Fostul președinte Traian Băsescu crede că guvernul Orban ar trebui să profite de suspendarea pentru câteva luni a restricțiilor bugetare impuse de Pactul de Stabilitate și Creștere și să împrumute 25 de miliarde de euro pentru a relansa economia prin finanțarea unor proiecte de dezvoltare.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că s-a închis sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în infrastructura de irigații, ca urmare a epuizării fondurilor disponibile pentru această sesiune, de 200 milioane euro.
„Pentru ca producțiile record înregistrate în ultima perioadă să poată fi confirmate și în viitor este nevoie de dezvoltarea sistemului de irigații”, spune Valeriu Tabără, predintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) va continua construcția canalului de irigații Siret-Bărăgan. Actuala infrastructură a fost preluată în administrare de Ministerul Agriculturii, prin ANIF, de la Ministerul Apelor și Pădurii. Anul trecut, a fost inaugurată o stație de pompare, în județul Vrancea, ca parte a construcției canalului Siret-Bărăgan, care asigură irigarea unei suprafețe de 3.000 de hectare de culturi agricole.
Canalul magistral Siret-Bărăgan va trece din administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor în cea a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a fi inclus în programul național de reabilitare a infrastructurii de irigații, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, care doar în urmă cu jumătate de an anunțase că obiectivul de investiții va fi realizat în parteneriat public-privat.
Cercetătorii avertizează asupra unui potențial atac care, prin utilizarea unei rețele infectate cu software de tip bot al sistemelor de irigație conectate la internet, ar putea afecta sistemul de apă al unei localități până la punctul în care-i epuizează rezervele.
Guvernul României a alocat în 2016 28,6 milioane de lei în vederea reabilitării sistemului de irigații, suprafața totală irigată anul trecut în România fiind de 306.890 ha, din care 153.014 la prima udare.
Costurile fermierilor pentru irigarea culturilor vor scădea cu 60-70% datorită legii care prevede că toate costurile cu apa, până la stația de punere sub presiune, vor fi suportate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), a declarat vineri, în județul Ialomița, directorul general al ANIF, Florin Barbu, care a precizat că bugetul de stat va aloca 90 de milioane de lei în acest an pentru a acoperi aceste costuri.
Amenajarea hidrotehnică, situată la Dunăre în județul Brăila și care va fi transferată contra cost de la Ministerul Energiei la cel al Agriculturii este folosită la irigarea a aproape 8.400 de hectare de terenuri agricole și la evacuarea excesului de apă de pe o suprafață amenajată de peste 30.000 de hectare.
Fermierii care nu și-au irigat culturile, deși au avut această posibilitate, nu vor primi despăgubiri pentru suprafețele distruse de secetă, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, după ce tot el anunțase că peste 350.000 de hectare de culturi agricole la nivelul țării au fost calamitate de secetă.
Doar 7% din forța de muncă din agricultura românească are studii agricole, iar sectorul privat, în loc să aștepte soluții de la autorități în această privință, ar trebui să se implice activ și să preia de la stat astfel de școli profesionale, pentru educarea forței de muncă din acest sector, a declarat economistul-șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.
Comisiile reunite pentru buget - finanțe din Camera Deputaților și Senat au aprobat, duminică, proiectul de buget al Ministerului Agriculturii pe 2016 în forma propusă de Guvern, respingând cele trei amendamente admise vineri în comisiile de specialitate.
Federația Națională Pro Agro solicită autorităților subvenționarea integrală a costurilor generate de consumul cu energia electrică pentru irigații pentru anul 2015.