Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România”, care va fi realizat în clădirea fostei fabrici de anvelope Banloc-Goodrich, situată pe Calea Victoriei din Capitală. Valoarea totală a investiției va fi de 54,2 milioane euro, din care 17,7 milioane euro sunt alocați prin PNRR, iar 36,5 milioane euro sunt alocați de la bugetul de stat.
În București s-ar putea înființa Muzeul Național de Istorie și Cultură a Romilor din România, în subordinea Agenției Naționale pentru Romi, care se află în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului, prevede o propunere legislativă susținută de reprezentanți ai partidelor din coaliția de guvernământ și de reprezentanții minorităților naționale din Parlament.
Scandia Food aniversează anul acesta 100 de ani de la înființare. Istoria companiei începe în anul 1922 când sasul Jozsef Theil, producător de mezeluri încă din anul 1895 din Mediaș, și-a mutat fabrica la Sibiu pe strada Morilor, sub firma "Theil & Co. A.G. Salami und Selchwarenfabrik”. Fabrica a devenit în scurt timp cel mai important producător de salam din Ardeal, salam distribuit sub marca “veritabilul salam de Sibiu”.
Premierul Cîțu anunță că în prezent Guvernul pregătește măsurile pentru perioada post-pandemie și pentru a asigura ”cea mai bună perioadă din istorie din punct de vedere economic pentru toți românii”.
Bursa din Shanghai a suspendat Oferta Publică Inițială a Ant Group Co Ltd pe platforma sa STAR Market, care fusese inițial stabilită pentru 5 noiembrie, a anunțat marți operatorul bursier chinez, transmit Bloomberg și Reuters, citate de Agerpres. Conform comunicatului Bursei din Shanghai, listarea companiei fintech Ant a fost oprită din cauza incapacității grupului de a îndeplini noile condiții stabilite de autoritățile de reglementare. În urma deciziei Bursei din Shanghai, Ant a decis să oprească și listarea la Hong Kong.
Muzeul Național de Istorie a României își suspendă activitatea cu publicul începând de joi și până la 2 noiembrie, anunță instituția.
Procesatorul chinez de plăți Ant Group, cel mai valoros “unicorn” din lume și cea mai mare companie din fintech, parte a gigantului Alibaba, este așteptat să strângă aproape 35 miliarde de dolari în urma listării duale din Hong Kong și Shanghai, cea mai ofertă publică de acțiuni din istorie.
Lucrările de reabilitare a Muzeului Național de Istorie a României vor fi finalizate cu aproximativ 150 de milioane de euro dintr-un împrumut pe care Statul român l-a contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a declarat joi ministrul Culturii.
Rata cumulată de promovare, la clasele a XI-a și a XII-a, înregistrată la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat este de 36,88%, în creștere nesemnificativă față de anul trecut. În opt județe și în municipiul București ea a depășit 40%, anunță Ministerul Educației.
Bunicii noștri i-au așteptat (degeaba) pe americani (dar și pe britanici) după cel de-al doilea război mondial să vină să-i salveze de comuniști. Mai înainte, Statele Unite și Marea Britanie au jucat un rol esențial în sprijinirea și recunoașterea internațională a procesului politic care a culminat cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În comunism, reperul capitalist al românilor era America, nu Europa. L-am dat jos pe Ceaușescu ca să trăim ca americanii, nu ca să aderăm la Uniunea Europeană. Probabil că, dacă s-ar organiza un referendum pe această temă, la care li s-ar da să aleagă, românii ar prefera să devină stat al SUA, chiar și unul asociat, precum Puerto Rico, decât să continue să fie membri UE.
În urmă cu un an, pe 11 octombrie 2017, Primăria Capitalei anunța că Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic va restaura statuia în atelier din cauza faptului că, după ce coada lupoaicei, care căzuse, fusese remontată, specialiștii constataseră că lipseau elemente din structura de rezistență a monumentului, iar altele erau degradate.
Premierul Mihai Tudose a declarat recent că manualele școlare ar putea fi declarate ca fiind de importanță națională strategică și ar putea fi tipărite la Monitorul Oficial, pentru a se pune capăt ”războiului dintre edituri pentru editarea unui manual”. ”Mi se pare o nebunie ca, de exemplu, în fiecare an să rescrii manualul de istorie, de parcă Ștefan cel Mare în fiecare an mai face câte ceva, mai câștigă câte o luptă, mai pierde câte ceva, la matematică Pitagora se mai gândește și rescriem manualul”, a spus Tudose.
Istoria modernă a României are câteva reușite politice și diplomatice importante. Dar lipsesc aproape cu desăvârșire reușitele economice și prosperitatea care să ne apropie de Occident.
Tezaurul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) nu este asigurat întrucât Ministerul Culturii nu a prevăzut niciodată fonduri pentru asigurarea pieselor din muzeu. Situația este valabilă, însă, pentru toate muzeele din țară, susține directorul MNIR.
Grupul informatic american Apple, care marchează vineri cea de-a 40-a sa aniversare, a contribuit la schimbarea unor aspecte ale vieții moderne, cum ar fi felul în care oamenii utilizează un calculator sau ascultă muzică, inducând în același timp un cult al mărcii, relatează AFP.
Doar 10% din diamantele extrase în fiecare an trec la categoria “diamante de depozit”. Restul sunt utilizate pentru bijuterii. Asta face ca, probabil, pe inelar să aveți așezată o piatra mai mică de un carat care, în afara faptului că nu reprezintă mare atracție pentru dealer, îl mai încurcă și pe expert la evaluare.
Nu e un mit, România a fost grânarul Europei, dar numai până la reforma agrară din 1921. Gh.M. Dobrovici menționează, în cartea sa "Istoricul Desvoltării Economice și Financiare a României - 1823-1933", că "producția calitativă și cantitativă nu mai este aceea de sub marea proprietate, desfacerea produselor agricole și în special a grâului nu mai este aurul dinainte de război".