Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, că firma italiană Itinera a semnat contractul pentru construcția pasajului Oltenița, aflat la intersecția Centurii Capitalei cu Șoseaua Olteniței (DN4), contract evaluat la 169,5 milioane lei (36 milioane euro), fără TVA.
Compania Itinera Spa a câștigat licitația pentru construcția Pasajului Oltenița de pe Centura București - DN 4 (Oltenița), cu o valoare a propunerii financiare de 169.508.442 de lei, fără TVA, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).