Dincolo de creșterea economică robustă, o serie de investitori și observatori ai pieței participanți la Forumul Economic de la Davos sunt în gardă față de punctul în care se află bursele și nu exclud o corecție a pieței.
Nume mari din industria financiară, precum BlackRock, JP Morgan, Vanguard, Fidelity, Henderson, Aviva percep comisioane de tranzacționare care nu sunt afișate direct clienților în fondurile lor mutuale, ridicându-le costurile totale pe sumele încredințate pentru investiții.
”Regret că am făcut acele comentarii. Tehnologia blockchain este reală. Poți avea criptoyeni și dolari și lucruri de genul acesta”, a spus Dimon.
Anul 2017 a adus decizii importante din partea marilor bănci centrale: Rezerva Fedeală a SUA (Fed) a continuat procesul de normalizare a dobânzilor început la finele anului anterior, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să încetinească tiparnița de anul viitor, iar Banca Angliei a majorat dobânda-cheie pentru prima dată în ultimul deceniu.
Autoritățile din China limitează utilizarea cardurilor în străinătate, motivând cu prevenirea spălării banilor și finanțarea operațiunilor teroriste, dar analiștii spun că este vorba despre o încercare de contracarare a fluxurilor negative de capital.
Retrasib, firmă care a trecut recent în proprietatea fondului american de investiții One Equity Partners, a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri de 93,18 milioane lei, cu 237,98% peste cea de 39,15 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Pierderile s-au redus de peste 20 de ori, acestea fiind de numai 1,5 milioane lei. Este deja o dinamică surprinsă la S1.
Oferta publică programată de creditorul ipotecar danez Nykredit Realkredit a fost anulată, societatea invocând faptul că a găsit alte mijloace de finanțare.
Retrasib, firmă care a trecut recent în proprietatea fondului american de investiții One Equity Partners și-a redus pierderile semestriale de peste 16 ori.
JPMorgan a făcut o propunere preliminară pentru o posibilă preluare a companiei britanice de plăți Worldpay Group, care ar putea fi una dintre cele mai mari achiziții ale băncii americane după criza financiară, transmite MarketWatch.
Jamie Dimon, directorul general al celei mai mari bănci din Statele Unite în funcție de valoarea activelor, JP Morgan, va primi un pachet de compensații de 28 milioane de dolari pentru rezultatele obținute în 2016, cu un milion de dolari mai mult decât în 2015, relatează MarketWatch.
Listate secundar pe sistemul alternativ de tranzacționare de la BVB, acțiunile celei mai mari bănci germane au înregistrat cele mai mari volume de la aducerea lor în ringul de la București, pe fondul unei reveniri consistente din minimele istorice. Rulajul a depășit 2 milioane lei.
Profitul JPMorgan Chase a scăzut ușor în trimestrul al doilea, de la 6,29 miliarde de dolari în urmă cu un an la 6,2 miliarde de dolari, dar a depășit estimările analiștilor, informație care a dus la creșterea cotației acțiunilor băncii cu 2,4%, relatează MarketWatch.
Traderii din City of London vor paria miliarde în funcție de rezultatul referendumului referitor la Brexit și, pentru a fi pregătiți, JP Morgan Chase a rezervat camere de hotel lângă sediul din Canary Wharf, în timp ce Barclays a adus la birouri saci de dormit și a trimis acasă unii angajați pentru a fi odihniți mai târziu, relatează Bloomberg.
Profitul net al Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții din SUA, s-a redus cu 53% în primul trimestru, față de perioada similară a anului trecut, la 1,13 miliarde de dolari, în condițiile în care rezultatele au fost afectate de volatilitatea de pe piețele financiare, dar și de scăderea prețului petrolului. Totuși, rezultatele a fost peste așteptările analiștilor, informează Reuters.
Yahoo a înființat o comisie specială, formată din membri ai board-ului, care să analizeze posibilitățile strategice ale companiei, în condițiile în care aceasta ia în calcul vânzarea activităților principale. Totodată, Yahoo a anunțat că va primi consultanță strategică din partea băncilor JPMorgan Chase, Goldman Sachs și PJT Partners, transmit Reuters și MarketWatch.
Manuel Costescu, director executiv la subsidiara din Londra a băncii americane JP Morgan, responsabil de relațiile băncii cu entități din sectorul public, a fost numit de către premierul Dacian Cioloș secretar de stat la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.
Procuratura federală din SUA a deschis anchete penale împotriva unor directori ai Royal Bank of Scotland (RBS) și JP Morgan Chase & Co, care sunt suspectați că ar fi vândut înainte de 2008 instrumente financiare derivate, având ca active suport credite ipotecare despre care ar fi știut că sunt foarte riscante și ar fi ascuns acest lucru, potrivit Wall Street Journal (WSJ), care citează surse oficiale.
Un studiu al băncii americane JP Morgan indică fluxuri negative de capital din țările în curs de devoltare de aproximativ 570 miliarde dolari în intervalul aprilie - septembrie, dintre care 360 miliarde dolari sunt banii care au părăsit China.
JPMorgan Chase va lansa propriul serviciu de plăți digitale, similar sistemului Apple Pay, prin intermediul căruia consumatorii pot efectua plăți în magazine direct de pe telefonul mobil, potrivit unui anunț al băncii, care a încheiat deja partneriate cu importante lanțuri de magazine din SUA, scrie Reuters.
Un fond vechi de 17 ani specializat pe plasamente în creditul corporativ se desființează, într-un an în care retrogrădările de rating ale emisiunilor de obligațiuni ale companiilor au câștigat cel mai mult în pondere din anul 2009 încoace.
Șeful executiv al Goldman Sachs, Llyod Blankfein, a fost diagnosticat cu o formă de limfom care este curabil într-un grad ridicat și va continua să conducă banca americană de investiții pe parcursul tratamentului, spune un comunicat al acestuia către clienți și acționari, preluat de Zero Hedge. După câteva săptămâni în care nu s-a simțit bine, el a realizat o serie de teste, iar în urma acestora au fost identificate respectivele celule canceroase.