Consiliul Județean Bihor va oferi subvenții de până la 1.000 de euro lunar pentru medicii de familie care lucrează în mediul rural și se stabilesc în localitățile unde asigurarea serviciilor de medicină primară este deficitară, a anunțat joi Ilie Bolojan, citat de Bihoreanul.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a susținut miercuri, 25 octombrie 2023, alături de domnul Valentin Miron, președintele firmei de consultanță financiară VMB Partners, conferința de presă prilejuită de anunțarea, în premieră, a primei emisiuni de obligațiuni a județului Cluj, în valoare de 75.680.000 euro.
Șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, prevede un proiect legislativ promulgat de șeful statului. Obligația va fi aplicată la 3 zile de la publicarea noii legi în Monitorul Oficial.
Șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, prevede un proiect legislativ avizat în comisiile de specialitate ale deputaților și care urmează să primească votul final în Parlament.
Șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă și pe drumurile naționale și județene, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, prevede un proiect legislativ avizat în comisiile de specialitate ale deputaților și care urmează să primească votul final în Parlament.
Tehnică Big Brother pentru a face economii. Se întâmplă la Oradea, unde mașinile din flota Consiliului Județean Bihor au fost dotate cu sistem GPS pentru a putea fi urmărit consumul de carburant, dar și conduita șoferilor. De când au fost montate sistemele de monitorizare, costurile pentru motorină au scăzut cu aproximativ 40 la sută, iar mașinile nu mai sunt folosite în weekend ori în interes personal. Ba mai mult, sistemul identifică și șoferii care circulă cu viteză prea mare și alertează conducerea instituției dacă asigurarea sau rovinieta expiră peste câteva zile.
Președinții consiliilor județene ar urma să se numere printre reprezentanții instituțiilor de stat ale căror autovehicule au dreptul să circule cu girofar de de culoare albastră, beneficiind astfel de prioritate de trecere în fața altor participanți la trafic.
Site-ul Consiliului Județean Cluj a fost spart de hackeri, care cer 100 de dolari în bitcoin.
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost trimis în judecată de cătr erocurorii DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual și șantaj. Iliuță nu ar fi aprobat plata salariilor pentru 10 angajați, deși aceștia aveau decizii definitive ale instanței,și ar fi șantajat un procuror să nu-l trimită în judecată.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a decis reluarea activității localurilor, instituțiilor de spectacol și a sălilor de jocuri din Brașov, la 30% din capacitate, începând de miercuri.
Consiliul Județean Sibiu scoate la licitație Studiul de fezabilitate pentru Varianta Ocolitoare Sud Sibiu, un proiect în valoare de peste 4,1 milioane de lei, care are termen de finalizare 6 luni de la data emiterii ordinului de începere. Șoseaua va avea peste 20 de kilometri și urmărește ocolirea localităților Sibiu, Cristian, Poplaca, Rășinari, Cisnădie și Șelimbăr.
Consiliul Județean Sibiu vrea să acorde sprijin financiar companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu, întrucât în lunile în care activitatea a fost suspendată, traficul de pasageri a scăzut cu peste 85%. Bugetul schemei este de 1,6 milioane de euro.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț, a precizat, duminică, pentru News.ro, că doar doi dintre pacienții care au fost transferați la Lețcani în urma incendiului de la Secția ATI a Spitalului Județean Neamț mai trăiesc.
Problemele de securitate la incendiu ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde zece persoane au decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă, au fost asumate oficial la cel mai înalt nivel încă din urmă cu aproape 2 ani, spitalul primind și peste 21 milioane de lei de la bugetul de stat pentru elaborarea documentațiilor necesare proiectului construirii unui sediu nou.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat, marți, că va propune consilierilor o reducere de personal, întrucât organigrama actuală a instituției este mult prea încărcată. Blojan a afirmat că multe dintre persoanele angajate în instituție nu aveau obiectul muncii. De la 1 decembrie, din 174 de persoane angajate în prezent vor mai rămâne doar 88, iar dacă pe un post vor fi doi candidați se va susține examen.
Consiliul Județean (CJ) Sibiu a a lansat o licitație de 98,3 milioane lei (20,6 milioane euro), fără TVA, finanțată prin bani europeni, pentru modernizarea DJ 106B, un drum județean lung de 35 km, care face legătura între Autostrada București-Nădlac (A1) și Drumul Național DN14B, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Consiliul Județean Hunedoara ar putea prelua patrimoniul fostei mine Petrila, iar administratorul public al județului, Costel Avram, spune că aici ar putea fi amenajat un Muzeu al Mineritului, existând posibilitatea ca unele clădiri să fie date în admnistrare Primăriei. Terenul de 16 hectare ar putea fi pus la dispoziția investitorilor, mai spune el.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este gata să cumpere medicamente de 134,3 milioane lei (28,2 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat o hotărâre pentru atragerea de fonduri europene în vederea restaurării și conservării Amfiteatrului din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Valoarea proiectului depășește 22 milioane lei.
Consiliul Județean Mureș a inaugurat în weekend primul circuit auto din România deținut de o autoritate a statului, Transilvania Motor Ring, un proiect care a a durat 12 ani și a costat peste 12 milioane euro.
Firma Construcții Erbașu a câștigat un contract de 31,98 milioane de lei (6,87 milioane de euro) pentru a efectua lucrări de reabilitare pe Drumul Județean 603 (DJ 603) din județul Giurgiu, potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
De peste 3 ani, instituțiile statului român se străduiesc, deocamdată fără succes, să demoleze un saivan de oi construit la doar câțiva metri de gardul unității militare (UM) 01871 Deveselu, care găzduiește în prezent sistemul american antirachetă Aegis Ashore. Saivan despre a cărui existență armata SUA susține că "subminează cerințele de securitate fizică minime" ale facilității militare, este incompatibilă cu operarea scutului antirachetă și pune România în postura de a încălca un angajament asumat printr-un acord internațional.
Obligațiile fiscale ale firmelor mijlocii, cu peste 250 de angajați, vor fi administrate din nou la nivel județean, și nu la nivel regional cum prevede legislația actuală, prevede un proiect care schimbă Codul de procedură fiscală. Concomitent vor fi reduse durata inspecției fiscale și cuantumul amenzilor aplicate acestora pentru diferite nereguli.