O firmă din România controlată de un ofițer NSA și Pentagon fost partener de afaceri cu Elliott Broidy, fundraiserul și trezorierul republican care i-a facilitat lui Liviu Dragnea participarea la ceremonia de preluare a mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump din ianuarie 2017, speță în care fostul lider PSD a fost trimis recent în judecată de DNA pentru trafic de influență, a lucrat anul trecut timp de câteva luni pentru fostul ministru de Interne al Albaniei Saimir Tahiri, pentru a-i îmbunătăți acestuia imaginea în rândul "comunității politice și a celei de intelligence" de la Washington, după ce omul politic albanez fusese anchetat și judecat cu acuzații de trafic de droguri și colaborare cu crima organizată.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) arată că înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție trebuie să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și, pe de altă parte, să garanteze că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și a procurorilor.
O țară membră a UE poate refuza să recunoască un permis de conducere care a fost doar reînnoit într-un alt stat membru după ce i-a interzis titularului acestui permis să conducă pe teritoriul său. În schimb, statul respectiv nu poate aplica pe permis nicio mențiune privind interdicția de a conduce pe teritoriul său, această modificare ținând de competența exclusivă a statului membru în care se află reședința obișnuită a titularului.
Comisia Europeană se pregătește să dea în judecată AstraZeneca, deoarece compania farmaceutică nu a livrat cantitatea de vaccinuri împotriva Covid-19 agreată cu blocul comunitar, potrivit surselor Bloomberg. Acțiunea în justiție ar putea fi lansată până la finele săptămânii.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și omologul său iordanian, Ayman Safadi, au semnat, duminică, la Amman, Tratatul între România și Iordania privind extrădarea, precum și Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea între Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției din Regatul Hașemit al Iordaniei.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, obiectiv anunțat în programul de guvernare al actualei majorități parlamentare. Proiectul fusese aprobat luna trecută de Guvern, iar acum va fi transmis Senatului pentru dezbatere și vot final.
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, obiectiv anunțat chiar în programul de guvernare. Proiectul va fi transmis acum Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
O federație sportivă națională, cum este Federația Italiană de Fotbal, poate fi supusă normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice întrucât desfășoară activități de interes general, fără caracter industrial sau comercial, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Instanța europeană a mai stabilit că o astfel de federație cu personalitate juridică ar trebui să fie supusă controlului unei autorități publice.
Departamentul de Justiție a anunțat, miercuri, că sistemele sale de email au fost accesate de hackeri care au piratat compania de software SolarWinds, acesta fiind un nou indiciu al gravității atacului cibernetic care a zguduit Washingtonul, transmite Reuters.
Fără penali în funcții publice, reformarea instituției Curții Constituționale, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraților se numără printre obiectivele noilor guvernanți.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri că statele pot refuza prelungirea concediului parental pentru tați, deși îl acordă mamelor, transmite dpa.
Întrunit în ședința din data de 10.11.2020, Consiliul Baroului București a decis publicarea prezentului Comunicat referitor la Minuta Consiliului Superior al Magistraturii din data de 3 noiembrie 2020, prin care s-a dat o interpretare flagrant nelegală articolului 91 alin. (4) din Codul de Procedura Penală, care dispune în mod imperativ: “Delegația apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.”
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că toate firmele sancționate pentru fapte anticoncurențiale, în baza Legii Concurenței, nu beneficiază de reducerile majore prevăzute de Legea privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale (nr. 203/2018).
Costurile legate de poliția rutieră nu pot fi luate în considerare la calculul taxelor de trecere pentru utilizarea rețelei rutiere transeuropene de către vehiculele grele de marfă. Aceste costuri nu fac parte dintre costurile infrastructurii pe baza cărora trebuie calculat cuantumul acestor taxe de trecere, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, unele excepții ridicate de părți în Dosarul Revoluției și a constatat ”neregularitatea rechizitoriului”. De asemenea, au fost eliminate de la dosar unele probe și declarații. Relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu în fața Comisiei Senatoriale au fost, de asemenea, scoase din dosar. Parchtul Militar trebuie să clarifice situația volumelor rechizitoriului și să anunțe, în cinci zile, dacă menține dispozițiile de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) anunță că, începând de luni, serviciul de comunicare a actelor de procedură prin e-mail a devenit operațional și este disponibil pe site-ul instituției, la secțiunea ”Dosar electronic”. Opțiunea este valabilă pentru toate secțiile și formațiunile de judecată ale instanței supreme.
Comisia Europeană a contestat în instanță hotărârea Tribunalului CJUE prin care sunt anulate taxe retroactive record de 13 miliarde de euro împotriva Apple în Irlanda, a anunțat vicepreședintele executiv al Comisiei, Margrethe Vestager.
Imobilul de birouri de pe Calea Florească nr. 39, fost sediu al Ultra Pro Computers și confiscat de stat în urma unui dosar de spălare de bani intentat foștilor acționari, va fi transferat cu titlu gratuit în administrarea Ministerului Justiției, în vederea extinderii sediilor acestuia. Valoarea clădirii a fost estimată la 14,4 milioane lei.
Departamentul de Justiție a prezentat miercuri un proiect de lege pentru reformarea imunității legale de care beneficiază companiile din sectorul internetului și urmează încercării din acest an a președintelui Donald Trump de a înăspri reglementările pentru giganții tehnologici, precum Google și Facebook, transmite Reuters.
Facebook a contestat în justiție un ordin al Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda, care ar interzice companiei să transfere date din Uniunea Europeană în Statele Unite.
Baroul București, urmare a informării primite din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la implementarea acțiunii de asigurare a cadrului de desfășurare a practicii avocațiale a auditorilor de justiție, cursanți ai I.N.M, mulțumește pentru buna cooperare și sprijinul acordat de către formele de exercitare a profesiei care au fost disponibile și care au asigurat tutorii și logistica necesară, pentru ca auditorii de justiție să poată îndeplini obiectivele specifice stagiului de practică desfășurat în perioada 02–13 septembrie 2019.
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat recent că de la începutul acestui an, au fost emise de 353 mandate de supraveghere (în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României).
Departamentul de Justiție a trimis citații marilor bănci americane, pentru informații în cadrul unei ample investigații referitoare la posibile abuzuri legate de programul de împrumuturi de urgență în valoare de 660 de miliarde de dolari destinate firmelor mici afectate de epidemia de coronavirus, au declarat două persoane apropiate situației, transmite Reuters.
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a renunțat joi la acuzațiile împotriva fostului consilier de securitate națională Michael Flynn, care recunoscuse că a mințit agenții FBI despre conversațiile sale cu un diplomat rus în săptămânile premergătoare inaugurării președintelui Donald Trump, relatează CNBC.
Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Evgeni Tangev a prezentat joi concluziile sale în procesul intentat de Comisia Europeană României pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în legislația lor națională cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor. România a adoptat abia anul trecut legea care transpune directiva, la mai bine de 2 ani de la termenul limită, așa că avocatul general a calculat și propus CJUE ca țara noastră să plătească 3 milioane de euro pentru întârziere plus cheltuieli de judecată. Comisia Europeană solicitase peste 4 milioane de euro.