Compania Zentiva România, intrată recent, indirect, în portofoliul fondului american de investiții Advent, a avut un trimestru foarte bun atât în ceea ce privește dinamica vânzărilor, cât și profitabilitatea.
Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri netă de 15,72 milioane lei, în creștere cu 28,85% față de cea de 12,20 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Compania a obținut un câștig net de 3,56 milioane lei.
În contextul unei majorări cu 10% a afacerilor, producătorul de medicamente Zentiva România a obținut anul trecut un profit net de aproape 248 milioane lei, în urma unor tranzacții de licențe între Sanofi și companie, achiziționată recent de fondul american de investiții Advent.
Acționarii de la Zentiva România, producătorul celebrului medicament Algocalmin, pot vinde, începând de astăzi, acțiunile deținute la un preț cu 1% peste cel de piață. Oferta a fost făcută pentru 6,7% din acțiuni, însă cum acestea sunt concentrate în mare parte de „cuponari” care nu știu de ele, este foarte probabil ca acționarul majoritar să nu atingă reperul de 95% din acțiuni la care poate fi realizată delistarea.
Acționarii de la Zentiva România, producătorul celebrului medicament Algocalmin, vor putea vinde începând de săptămâna viitoare acțiunile deținute la un preț cu 1% peste cel de piață. Oferta a fost făcută pentru 6,7% din acțiuni, însă cum acestea sunt concentrate în mare parte de „cuponari” care nu știu de ele, este foarte probabil ca acționarul majoritar să nu atingă reperul de 95% din acțiuni la care poate fi realizată delistarea.
Deși și-a redus ușor afacerile, producătorul de medicamente Zentiva România a obținut un profit net de peste 246 milioane lei, în urma unor tranzacții de licențe între Sanofi și companie, achiziționată recent de fondul american de investiții Advent.
Indicele reprezentativ de la BVB a câștigat aproape o treime de procent într-o zi marcată de aversiune la risc pe piețele financiare internaționale. O tranzacție cu peste 8% din acțiunile transportatorului de țiței prin conducte a reprezentat peste jumătate din rulajul pieței de acțiuni.
Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services a realizat în primele 6 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 27,47 milioane lei, în creștere cu 83,50% față de cea de 14,97 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Conpet Ploiești, deși a transportat în prima jumătate a anului mai mult țiței decât în perioada similară din 2017 și a avut o cifră de afaceri de 184,93 milioane lei, cu doar 0,74% mai mică, a raportat o prăbușire a profitului de peste 14 milioane lei.
Pe fondul unor afaceri în ușor declin, Zentiva România a raportat un profit net trimestrial cu 29% sub cel din perioada similară a anului trecut. Majoritarii de la grupul francez Sanofi au făcut o ofertă pentru a scoate din acționariat fondul de investiții finlandez KJK și fondurile de pensii NN care reclamau deturnarea profiturilor în detrimentul emitentului.
Cumpărătorii în tranzacția deal cu 6% din acțiunile Conpet sunt frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii Dedeman. Aceștia au ajuns la o deținere de 7,41% din acțiunile transportatorului de țiței prin conducte, participație a cărei valoare, la prețurile relevante recente, este de aproape 14 milioane euro.
Aproape 60% din rulajul pieței de acțiuni a fost asigurat de un transfer în valoare de aproximativ 53 milioane lei cu acțiuni ale transportatorului de țiței prin conducte Conpet Ploiești.
Zentiva NV din Republica Cehă, compania-mamă a producătorului de farmaceutice generice Zentiva România, a cumpărat 11,6% din acțiunile firmei românești în cadrul ofertei închise săptămâna trecută. În total, societățile din cadrul grupului francez Sanofi ar urma să aibă 93,2% din titluri, iar dimensiunea pachetelor ne spune că fondurile de pensii administrate NN și fondul finlandez KJK au ieșit din acționariat. Compania nu are procentajul necesar delistării, dar a scăpat de suflul din ceafă al unor acțonari activiști care au acuzat conducerea companiei de deturnarea profiturilor în favoarea acționarului majoritar.
Nu mai puțin de 95% din cele 1,29 milioane acțiuni răscumpărate de producătorul de bere Bermas Suceava, echivalentul a 6% din capitalul social, au fost vândute de SIF Banat Crișana, care a păstrat o deținere nerelevantă. Suma încasată se ridică la 1,35 milioane lei.
SIF Banat Crișana a cumpărat 5,5% din acțiunile Conpet, fiind principalul cumpărător în tranzacția prin care fondul KJK Fund II SICAV-SIF a ieșit din acționariat.
KJK Fund II SICAV-SIF a înstrăinat deținerea sa de 7% din acțiunile de la transportatorul de țiței prin conducte la un preț de 101,00 lei/acțiune, suma încasată ridicându-se la 61,80 milioane lei (13,28 milioane euro).
Compania-mamă Zentiva NV lansează astăzi o ofertă publică de cumpărare pentru 18,32% din acțiunile Zentiva România, operațiune de piață anunțată de la finele anului trecut și pentru care societatea strânsese deja oferte angajante pentru 10,45% din titluri.
Cifra de afaceri a producătorului de medicamente generice Zentiva, controlat de grupul francez Sanofi, a urcat anul trecut cu 9,19%, la 458,60 milioane lei, de la 420,00 milioane euro în 2016, iar profitabilitatea s-a ameliorat semnificativ, într-un exercițiu financiar derulat într-o perioadă în care acționari minoritari au reclamat deturnări de profituri prin prețuri de transfer către majoritarul Sanofi.
Pe fondul unor afaceri în creștere cu 17%, producătorul de medicamente Zentiva România a obținut în primele 3 trimestre din acest an un profit operațional cu un sfert mai mare decât în perioada similară a anului trecut. În Adunarea de bilanț, managerii din partea majoritarului Sanofi au fost chestionați cu privire la prețurile de transfer ale companiei de către reprezentanții fondurilor KJK Capital și NN.
Producătorul de medicamente Zentiva România a obținut în primele 6 luni ale anului un profit net de 43,04 milioane lei, în creștere cu aproape 33% față de anul precedent pe fondul unor afaceri în creștere.
Acuzată de acționari minoritari că deturnează câștiguri către majoritarul Sanofi, conducerea Zentiva România vine la primul trimestru cu un profit net în scădere, în pofida unei cifre de afaceri în creștere.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacționat la articolul Profit.ro privind Adunarea Generală a Acționarilor de la Zentiva, în care au fost formulate acuzații de conflict de interese și deturnare a profiturilor către majoritarul Sanofi, arătând că ANAF-ul și alte autorități ar trebui să intervină în cazul unor astfel de acuzații: "Când se încalcă legea, instituțiile statului trebuie să acționeze!". PSD și PNL au lansat recent un asalt pentru impozitarea în țară a multinaționalelor.
Fondul de investiții finlandez KJK și fondurile administrate de NN au ridicat în AGA Zentiva probleme privind politicile prețurilor de transfer. Vânzarea prin majoritarul Sanofi, contracte de subînchiriere, detașarea forței de muncă și cheltuieli denunțate ca nereale sunt indicate ca metode de deturnare a câștigurilor către grupul francez.
Aproximativ 35% din tranzacțiile din piața de acțiuni a Bursei de Valori București au fost reprezentate de transferuri de tip deal pe titlurile producătorului de materiale de construcții Cemacon. KJK Cărămidă, societate operată de un fond olandez, s-a retras din acționariat printr-o tranzacție deal în valoare de 9,85 milioane lei, rulajul total pe acest emitent ridicându-se la aproape 15 milioane lei.
Deși și-a majorat cifra de afaceri nete cu 29%, la 72,29 milioane lei în primele 3 trimestre ale anului , față de perioada similară a anului trecut, producătorul de materiale de construcții Cemacon și-a dinminuat profitul net cu 18,03%, la 6,68 milioane, pe fondul adâncirii pierderilor financiare.