Uniunea Europeană a adus românilor nu doar bucuria unei libertăți de mișcare mult mai mari, fără corvoada cozilor interminabile la ambasade pentru obținerea vizelor sau a controalelor severe de la granițele multor state ale lumii, ci și protecția de care aveau parte călătorii lumii civilizate, mai ales din partea companiilor aeriene. Călătorii români deveneau cetățeni europeni, iar de la momentul aderării beneficiau de toate drepturile conferite de reglementările comunitare. Dar lucrurile nu au stat chiar așa.
Compania aeriană KLM a introdus la începutul lunii aprilie opțiunea prin care pasagerii săi pot primi direct pe mesageria Facebook confirmarea rezervării, cartea de îmbarcare și verificarea status-ului zborurilor, informează compania.
Operatorul aerian Air France-KLM a raportat, joi, primul său profit operațional anual din 2010, depășind estimările analiștilor, însă a avertizat că un acord cu piloții este crucial pentru ca firma franco-olandeză să rămână competitivă când va crește din nou prețul la țiței, transmite Reuters și Bloomberg.
Atentatele teroriste din noiembrie de la Paris au avut un impact negativ de 120 milioane de euro asupra veniturilor Air France-KLM din ultimele două luni ale anului trecut, potrivit datelor prezentate luni de grupul franco-olandez.
Compania Air France KLM lansează cea mai importantă campanie promoțională din an, reducând prețul biletelor de avion cu până la 40% pentru mai mult de 100 de destinații din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa dar și din zona Caraibelor și a Oceanului Indian.
Atentatele din noiembrie de la Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane, au avut un impact negativ de 50 milioane de euro asupra veniturilor de luna trecută ale operatorului aerian Air France-KLM, potrivit grupului franco-olandez.
Aeroportul Amsterdam Schiphol va testa începând cu finalul acestei luni un robot care ghidează călătorii rătăciți, astfel încât aceștia să nu rateze zborurile, transmite Engadget.
KLM Royal Dutch Airlines anunță că începe operarea unui nou tip de aeronavă, Boeing 787-9 "Dreamliner’", care aduce o serie de îmbunătățiri ce includ un nou design al cabinei și Wi-Fi pentru pasageri. Primul zbor al noului Boeing 787-9 este programat pentru data de 22 noiembrie 2015.
Air France, al doilea mare operator aerian din Europa, intenționează să desființeze 2.900 de locuri de muncă până în 2017 și să elimine 14 zboruri de lungă distanță pentru a reduce costurile