Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) ar urma să fie aplicat de angajator doar în urma acordului salariaților, prevede un amendament adoptat de o comisie parlamentară, la inițiativa senatorului PSD Titus Corlățean. Modificarea are însă șanse slabe să fie adoptată rapid, de actuala majoritate parlamentară.
Numărul persoanelor incluse în schema Kurzarbeit (program de lucru redus) a scăzut ușor în Germania, la finalul anului trecut, arată datele unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, transmite DPA.
Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) ar putea fi permanentizat în țara noastră, a declarat luni prim-ministrul Florin Cîțu.
Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) va putea fi aplicat de angajatori și după încetarea stării de alertă, pe o perioadă de până la 3 luni după încetarea acesteia, cu primirea subvenției aferente de la Guvern, conform unui proiect de lege promulgat marți de șeful statului. Totodată, autoritățile vor trebuie să deconteze angajatorilor sumele de la buget în cel mult 5 zile de la efecturea demersurilor în acest sens.
Șomajul tehnic suportat de stat se va aplica până la 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate în care se reglementează restricții din cauza pandemiei, a decis Guvernul, prin ordonanță de urgență. De asemenea, perioada de aplicare facilităților pentru programul de muncă flexibilă (Kurzrbeit) va fi prelungită până la aceeși dată.
Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) va putea fi aplicat de angajatori și după încetarea stării de alertă, pe o perioadă de până la 3 luni după încetarea acesteia, cu primirea subvenției aferente de la Guvern, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Totodată, autoritățile vor trebuie să deconteze angajatorilor sumele de la buget în cel mult 5 zile de la efecturea demersurilor în acest sens.
Șomajul tehnic suportat de stat se va aplica până la 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate în care se reglementează restricții din cauza pandemiei, a decis Guvernul, prin ordonnță de urgență. De asemenea, perioada de aplicare facilităților pentru programul de muncă flexibilă (Kurzrbeit) va fi prelungită până la aceeși dată.
Modalitățile de susținere a sectorului HoReCa stabilită de Guvern constau în continuarea plății șomajului tehnic pentru angajați pe perioada în care activitatea este suspendată, aplicarea programului de lucru flexibil (Kurzarbeit) și plata unui procent reprezentând 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat pentru fiecare loc de muncă menținut la reluarea activității.
Comisia Europeană a propus, luni, acordarea unui sprijin financiar în valoare totală de 81,4 miliarde euro pentru 15 state membre, inclusiv pentru România, în cadrul instrumentului SURE, menit să ajute țările să atenueze riscurile de șomaj pe fondul pandemiei de coronavirus.
Măsura care combină pe timp limitat șomajul cu munca, numită în Germania "Kurzarbeit", și care va fi aplicată până la finalul anului și în România, va sprijini peste 100.000 de firme și vor beneficia 350.000 - 500.000 de angajați, apreciază, într-o discuție cu Profit.ro, omul de afaceri Dragoș Anastașiu, președinte al Camerei de Comerț Româno-Germane și cel care a vorbit pentru prima dată de sistemul Kurzarbeit în România, promovând această măsură în discuțiile cu Guvernul.
Guvernul a reglementat, printr-o ordonanță de urgență, posibilitatea reducerii timpului de muncă, acordarea unor indemnizații pentru zilieri și sezonieri, precum și încurajarea telemuncii. Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile măsuri adoptate, impactul bugetar fiind estimat la 2,4 miliarde lei.
Angajatorii aflați în situații excepționale vor putea reduce cu cel mult 50% durata de muncă prevăzută în contractul individual cu normă întreagă al angajaților, pe o perioadă de cel puțin 5 zile, iar Guvernul va subvenționa 75% din diferența dintre salariul normal și cel pentru program de muncă redus. Măsura va putea fi aplicată la nivel național sau sectorial, în domenii în care se înregistrează scăderea cifrei de afaceri, din luna anterioară aplicării măsurii, cu cel puțin 25% față de media anului anterior pentru cel puțin 10% din contribuabili marii și mijlocii.
Programul de muncă redusă ”Kurzarbeit”, aplicat în Germania, va fi introdus și în România, după cum a anunțat anterior Profit.ro, sub titlul Program flexibil de muncă. Executivul a stabilit că va subvenționa 75% din diferența dintre salariul normal și cel pentru program de muncă redus în cazul angajaților, iar companiile care pot beneficia de schemă sunt cele cu o scădere a cifrei de afaceri cu 10% față de luna similară a anului trecut.
Programul de muncă redusă ”Kurzarbeit”, aplicat în Germania, va fi introdus și în România, după cum a anunțat anterior Profit.ro, sub titlul Program flexibil de muncă. Executivul a stabilit că va subvenționa 75% din diferența dintre salariul normal și cel pentru program de muncă redus în cazul angajaților, iar companiile care pot beneficia de schemă sunt cele cu o scădere a cifrei de afaceri cu 10% față de luna similară a anului trecut.
Programul de muncă redusă ”Kurzarbeit”, aplicat în Germania, va fi aplicat și în România, după cum a anunțat anterior Profit.ro, dar pe o perioadă limitată și cu proceduri care să evite utilizarea de către firme a schemei de ajutor pentru venituri suplimentare, a precizat premierul Orban, la o întâlnire cu mediul de afaceri pe tema introducerii noul program.
Printre programele de sprijinire a economiei pe care Guvernul le ia în calcul pentru perioada următoare, după cum a relatat Profit.ro, se numără și programul flexibil de muncă. Este vorba de un model aplicat în economia Germaniei și denumit ”Kurzarbeit”, adică ”muncă redusă”, pentru a evita concedierile și prin care statul preia o parte din salarizare. În aceeași zi în care Executivul și-a anunțat intenția, PSD, care deține majoritatea în Parlament, a inițiat un proiect de lege pentru acordarea unei indemnizații de scurtă durată, pe o perioadă de 12 luni de la ridicarea stării de urgență, salariaților cărora Ii se reduce programul normal de lucru.
Printre programele de sprijinire a economiei pe care Guvernul le ia în calcul pentru a le introduce în perioada următoare, se numără și programul flexibil de muncă, a anunțat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Este vorba de un model aplicat în economia Germaniei și denumit ”Kurzarbeit”, adică ”muncă redusă”, pentru a evita concedierile și prin care statul preia o parte din salarizare.
Toate companiile sunt deja puternic afectate de efectele pandemiei COVID-19, jumătate dintre acestea resimt chiar efecte masive.