Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, s-a înhămat la o sarcină care pare la fel de dificilă ca și relansarea inflației în zona euro: învățarea limbii germane, transmite Bloomberg.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să mențină nemodificată dobânda de politica monetară la finalul primei ședințe de politică monetară sub conducerea noului președinte, Christine Lagarde, informează AFP.
Christine Lagarde a preluat oficial, vineri, președinția Bîncii Centrale Europene (BCE), succedându-l pe italianul Mario Draghi, a anunțat institutul monetar, relatează AFP.
Șefii de stat și de guverne europeni au numit-o în mod oficial, vineri, pe fosta directoare a Fondului Monetar Internațional Christine Lagarde la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), relatează AFP.
Christine Lagarde a obținut, marți, la Strasbourg, sprijinul Parlamentului European pentru numirea în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), indică un comunicat de presă al PE.
Guvernele Uniunii Europene (UE), care și-au dat termen până la sfârșitul lui iulie să desemneze un candidat la FMI, nu au reușit încă se se pună de acord asupra unui nume în vederea succesiunii lui Christine Lagarde, a anunțat joi Ministerul francez al Finanțelor, relatează AFP, citată de News.ro.
Christine Lagarde, recent nominalizată pentru postul de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a demisionat de la conducerea Fondului Monetar Internațional (FMI) cu efect din data de 12 septembrie, a anunțat FMI marți.
Un tribunal francez a stabilit marți că directorul general al Orange, Stephane Richard, nu este vinovat de complicitate la fraudă, ceea ce-i permite să rămână în fruntea companiei de telecomunicații, transmite Reuters
Viitorul șef al Fondului Monetar Internațional (FMI) trebuie să fie un european, au declarat luni miniștrii de Finanțe din Franța și Spania, în timp ce guvernele au început discuțiile referitoare la succesorul lui Christine Lagarde, transmite Bloomberg.
Actualul CEO al gigantului telecom francez Orange, Stephane Richard, riscă să își piardă funcția săptămâna viitoare, când este așteptat verdictul instanței într-un proces, vechi de un deceniu, care vizează acuzații de fraudă în valoare 400 milioane de euro, transmite Bloomberg.
Board-ul executiv al FMI a anunțat marți că David Lipton, prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internațional, va prelua interimar conducerea FMI, în urma nominalizării Christinei Lagarde la președinția Băncii Centrale Europene (BCE), transmit Xinhua și Reuters.
Aseară, liderii Uniunii Europene au propus-o oficial pe Christine Lagarde, actualul director al Fondului Monetar Internațional (FMI), ca președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) și au ajuns la un acord pentru ocuparea celorlalte trei poziții de top din cadrul instituțiilor UE. Lagarde (63 ani), fost ministru de Finanțe al Franței, ar fi prima femeie de la conducerea BCE, după ce în 2011 a devenit prima femeie desemnată în postul de director al FMI. De asemenea, ar fi și primul președinte al BCE care nu este economist de profesie.
Liderii Uniunii Europene analizează o eventuală numire a directorului Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), scrie Bloomberg, care citează mai multe persoane la curent cu discuțiile.
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a făcut un apel pentru detensionarea tendințelor protecționiste cu prilejul Summit-ului G20.
Tensiunile comerciale și gradul ridicat de îndatorare sunt principalele amenințări la adresa economiei globale, potrivit directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, care avertizează că majorarea tarifelor vamale ar putea frâna creșterea economică cu 0,75% până în 2020.
Băncile centrale din întreaga lume ar trebui să ia în considerare emiterea unei monede digitale întrucât tranzacțiile digitale ar deveni astfel mai sigure, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, transmite BBC.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, s-a poziționat în fruntea atacurilor organizațiilor internaționale împotriva politicii comerciale ”America First” a președintelui Statelor Unite Donald Trump, avertizând că norii care planează deasupra economiei globale au devenit mai întunecați după summitul G7, relatează Reuters.
Bitcoin s-a apreciat marți cu 0,7%, la peste 8.000 de dolari pe unitate, după remarci făcute de directorul general al FMI, Christine Lagarde, referitoare la beneficiile aduse de criptomonede și de tehnologia blockchain, care pot reduce costurile tranzacțiilor, relatează MarketWatch.
Fondul Monetar Internațional (FMI) se așteaptă ca ritmul de creștere a economiei mondiale să atingă 3,9% în 2018 și 2019, după un avans de 3,7% în 2017, însă țările trebuie să se pregătească pentru a face față efectelor normalizării politicii monetare, precum și a celor provocate de progresele tehnologice asupra locurilor de muncă, a declarat marți directorul general al FMI, Christine Lagarde, transmite Reuters
Fluctuațiile abrupte de preț din piețele financiare înregistrate în ultimele zile nu reprezintă un motiv de îngrijorare, în condițiile în care economiile cresc puternic, însă este nevoie de reforme pentru a ține la distanță eventuale noi crize, potrivit directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI).
Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internațional, spune că majorarea produsului intern brut la nivel global prognozată de instituția pe care o conduce la 3,6% pentru 2018 va fi „mai bine repartizată”.
Redresarea economiei mondiale se intensifică, dar ar putea fi tăiată de ”sabia protecționismului” care amenință comerțul mondial, a afirmat miercuri directorul general al FMI, Christine Lagarde, transmite Reuters.
Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internațional a afrmat într-o conferință că zona euro face progrese în rezolvarea problemelor economice, dar că este îngrijorată față de alegerile din unele țări membre ale UE.
Magistrații francezi au hotărât luni după-amiază că șefa Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, este vinovată de neglijență în serviciu cu privire la arbitrajul decis în favoarea lui Bernard Tapie. Totuși, instanța nu a anunțat sentința lui Lagarde, care a decis să părăsescă Franța înainte de citirea verdictului, transmite Reuters.
Procesul împotriva directoarei generale a FMI Christine Lagarde în scandalul arbitrajului Tapie începe pe 12 decembrie, la Curtea de Justiție a Republicii, a anunțat luni această jurisdicție competentă în cazul unor fapte comise de miniștri în timpul exercitării funcției, relatează Reuters.