Renault România a anunțat prețurile pentru noua generație Renault Zoe, automobilul electric cel mai vândut din Europa. Modelul, un facelift pronunțat, a fost lansat în Europa la sfârșitul anului trecut.
Samsung România a prezentat în AFI Cotroceni telefonul cu ecran pliabil Galaxy Fold, care poate fi achiziționat pentru suma de 9.499 lei. Terminalul se găsește și în oferta Orange România - 9.548,02 lei (fără abonament) și Vodafone România - 1.948 euro (fără abonament), prețuri reprezentând echivalentul unei vacanțe de 7-10 zile în Bali sau Thailanda pentru două persoane.
Transportatorul aerian low-cost Eurowings, parte a grupului german Luftansa, va lansa o nouă rută din Stuttgart spre România, la un preț începând cu 40 euro.
Filmul de acțiune „John Wick 3: Război total/ John Wick 3: Parabellum”, cu Keanu Reeves și Halle Berry în distribuție, va fi lansat în cinematografele românești pe 17 mai, potrivit News.ro.
Importatorul mărcilor Volkswagen Group în România a anunțat când vor ajunge pe piața locală mașinile care au fost prezente la Geneva. Cele mai importante premiere vor fi Audi e-tron și Skoda Scala și Kamiq.
Mazda România a anunțat că noua generație Mazda3 este disponibilă pe piața din România începând din această lună, cu prețuri ce încep de la 19.890 euro, un nivel mult peste cel al vechii generații.
Noul BMW Seria 8 Coupe a fost prezentat jurnaliștilor din România în premieră, într-un spațiu inedit, Uzina Electrică Filaret, o clădire de patrimoniu veche de 110 ani, alături de mașina lui Valentin Ceașuescu, un BMW 2800 CS.
BMW România a lansat pe piață noua generație X5, anunțând prețurile pentru versiunile acestui SUV, care va fi disponibil începând cu 24 noiembrie, pe toate piețele lumii, inclusiv România.
Importatorul Jeep în România a lansat noua generație Wrangler pe piața locală, simultan cu lansarea unui nou showroom în București. Noul Jeep Wrangler are un preț mai mare decât vechea generație și motoare complet noi pentru Europa.
A patra generație BMW X5 poate fi deja comandată în România, deși lansarea sa va avea loc abia în luna noiembrie. BMW România a publicat prețurile pentru piața locală, la doar o lună de la intrarea în fabricație a celui mai nou SUV al mărcii, în SUA, în uzina din Spartanburg, South Carolina.
Skoda a lansat versiunea revizuită a subcompactei Fabia, aceasta fiind disponibilă și pentru clienții din România. Principala schimbare este dată de dispariția motoarelor diesel.
Ford România a stabilit deja prețul pentru noua generație Focus, ce va fi lansată oficial în septembrie, pe piața din România. Clienții români pot lansa deja comenzi pentru noul model.
Un startup din Iași a lansat, luna aceasta, la Madrid, o aplicație de socializare numită Floca, care va fi disponibilă și în România din luna iunie. Cei care au aplicația pot să intre în contact cu alți utilizatori din apropiere sau să afle locul unde se află prietenii lor, prin intermediul GPS-ului de pe telefon.
Producătorul de aplicații de securitate IT Bitdefender a lansat pe piața locală Bitdefender BOX, dispozitivul prezentat ca protejând de amenințări informatice toate dispozitivele conectate la internet din locuință, prin integrarea acestuia în rețeaua de comunicații. Florin Talpeș, șeful companiei, estimează că vor fi vândute câteva mii de bucăți în acest an pe piața românească.
Telekom Romania și Alior Bank (Polonia) au lansat Telekom Banking, care va permite efectuarea de operațiuni zilnice bancare (primare) și accesul la o platformă de schimb valutar online. Operațiunea a fost anunțată în exclusivitate de Profit.ro din primăvara acestui an ca fiind pregătită.
Crossland X, cel mai nou SUV al mărcii Opel, a fost lansat pe piața din România, fiind publicate și prețurile. Începând din 10 iulie, mașina va fi disponibilă în showroom-uri și va putea fi comandată.
Producătorul german de motoferăstraie STIHL lansează și în România colecția de îmbrăcăminte - Urban Lumberjack - inspirată din lumea tăietorilor de lemne și a motoutilajelor.
UPC România a lansat pe piața locală platforma Horizon, care permite utilizatorilor operatorului prin cablu să aleagă când și unde urmăresc programele preferate, prin intermediul funcției Replay. Cele mai populare programe sunt disponibile timp de 7 zile după difuzare, atât pe televizorul principal, cât și pe device-uri mobile prin Horizon Go.
Magazinul online de mobilă și decorațiuni Bonami din Cehia își extinde operațiunile și pe piața din România, având peste 120.000 de utilizatori deja înregistrați. România este a treia piață a companiei la nivel european, în aproape patru ani de activitate.
4F, un brand de haine și accesorii sportive din Polonia, se lansează în această lună pe piața din România prin deschiderea a trei magazine, toate localizate în București, în centrele comerciale Promenada, Park Lake și Mega Mall.