Renault are un nou șef al diviziei de vehicule comerciale, de la 1 februarie, în persoana lui Heinz-Jürgen Löw, care a condus vânzările pentru divizia similară din VW Group.
Ford a reușit să-și conserve primul loc pe piața de vehicule comerciale din România și în 2021, conform datelor privind înmatriculările. În același timp, modelul Puma s-a clasat pe primul loc în segmentul mașinilor cu propulsie hibrid.
Problemele industriei de autovehicule continuă să aibă impact și asupra segmentului de vehicule comerciale, unde vânzările din Europa, reflectate în înmatriculările raportate de ACEA, au scăzut cu 14,7% în noiembrie. Din fericire, rezultatele bune din prima parte a anului mențin această piață pe creștere, cu doar o lună înainte de finalul anului. Pentru România situația este ceva mai bună, cu cifre aproape egale cu cele de anul trecut în noiembrie și cu o creștere consistentă pe întreg anul.
Anunțat încă de la lansarea noii generații Renault Kangoo, versiunea electrică Van E-Tech a companiei franceze aduce pe piața vehiculelor utilitare un jucător extrem de puternic, care vine cu o autonomie bună și o listă lungă de tehnologii și echipamente.
Înmatriculările de vehicule comerciale din Europa au scăzut simțitor în septembrie, ca urmare a efectelor crizei de semiconductori, dar rămân la un nivel superior celor din 2020, pe întreg anul.
Nissan își ia partea din proiectul Kangoo, vehiculul comercial up-market lansat de Renault, care le-a oferit și celor de la Mercedes-Benz propria versiune și prezintă un nou LCV compact, dezvoltat special pentru Europa.
Prima utilitară electrică a mărcii Ford intră într-o nouă etapă, cea de testare în cadrul unor flote ale clienților. Modelul va fi lansat oficial pe piață abia anul viitor.
Stellantis a anunțat decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul uzinei din Ellesmere Port, din Marea Britanie, locul în care a fost produs modelul Astra. Din 2022 va deveni fabrică pentru vehicule complet electrice, pentru mărcile Vauxhall, Opel, Peugeot și Citroen.
Piața de vehicule comerciale din Europa a crescut și în luna mai, cu mai mult de jumătate, recuperând pierderile înregistrate în pandemie, dar fără să ajungă la nivelurile înregistrate în 2019.
Înmatriculările de autovehicule comerciale din Europa au crescut cu 42% în primele patru luni ale acestui an, marcând astfel revenirea puternică a economiei. Luna aprilie a avut o creștere puternică, aproape 180%.
Automobilul comercial electric pe care Ford îl va construi la Craiova va fi dezvoltat pe propria platformă, nu pe MEB, de la Volkswagen, pe care va construi SUV-ul electric din Koln, după cum reiese din informațiile confirmate de reprezentanți ai companiei.
Așa cum era de așteptat, mărcile care au făcut parte din cele două companii care au fuzionat în luna ianuarie, PSA și FCA, au fost lideri absoluți ai vânzărilor de vehicule comerciale ușoare în Europa, potrivit datelor Jato Dynamics.
Stellantis va lansa modele comerciale alimentate cu hidrogen și pe baterii, până la finalul acestui an, pentru mărcile Peugeot, Citroen și Opel, în încercarea de a oferi o soluție fără emisii și care, în același timp, să nu depindă de timpi mari de încărcare a bateriei.
Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană a înregistrat o creștere mică, dar foarte importantă, în luna februarie, comparativ cu februarie 2020, singurul sector afectat în continuare sever fiind cel al autobuzelor și microbuzelor.
Piața de vehicule comerciale din Europa s-a stabilizat în ultimele luni, astfel că în noiembrie a fost raportată o creștere simbolică, de numai 0,1%. După 11 luni, scăderea cauzată de pandemie este de 20%, comparativ cu anul 2019, mai mică decât cea a autoturismelor. În România, situația este mai gravă, scăderea fiind mai mare.
Investigația Comisiei Europene privind fuziunea dintre PSA și FCA, din punct de vedere concurențial, a primit un nou termen de finalizare, anul viitor. Asta ar putea însemna amânarea planurilor care prevăd închiderea tranzacției în primul trimestru.
Volkswagen Group pregătește o nouă uzină din Germania pentru producția de automobile electrice. Este vorba despre fabrica din Hanovra, în care astăzi se produce Transporter și unde se va asambla ID Buzz, viitorul microbuz electric al mărcii.
Noul segment care se dezvoltă pe piața de autoturisme discret, fără entuziasmul SUV-urilor, este cel al micilor LCV-uri de pasageri, altfel spus micile vehicule comerciale de marfă, versiunea pentru pasageri.
Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană pare că și-a revenit mult mai bine decât cea de autoturisme. În iunie, scăderea față de anul trecut s-a diminuat la 10% pe segmentul de LCV.
Fiat Chrysler a semnat un acord cu Waymo, divizia de vehicule autonome a Google, pentru un parteneriat dedicat vehiculelor comerciale. Van-urile mărcii RAM vor folosi sistemul de control al Waymo pentru activități de livrări de bunuri fără șofer.
Comisia Europeană a decis să prelungească termenul de efectuare a investigației privind implicațiile fuziunii dintre PSA și FCA. Termenul inițial era de 90 de zile, dar legislația permite extinderea lui, dacă există motive pentru acest lucru.
Vânzările de vehicule comerciale au înregistrat, în luna mai, un declin aproape la fel de mare precum cel al autoturismelor, însă este vizibilă revenirea lentă a pieței, după redeschiderea piețelor prin măsuri guvernamentale.
Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată asupra fuziunii dintre Fiat Chrysler Automobiles (FAC) și Peugeot SA (PSA), după ce a analizat cererea primită de la cele două companii, constatând că există temerea ca tranzacția să reducă competiția în 14 state UE.
Fuziunea dintre PSA Group și Fiat Chrysler ar putea întâmpina opoziție din partea autorităților europene, din cauza concentrării prea mari a cotei de piață, în unele țări.
Înmatriculările de vehicule comerciale din Europa au suferit un impact la fel de puternic precum autoturismele, însă nivelul este ușor mai redus față de segmentele vehiculelor pentru persoane, semn că, parțial, companiile au continuat să cumpere vehicule pentru activitatea curentă.