Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii în apărarea sa, spune unul dintre principiile de bază din Drept. Dar cum poate urmări un cetățean dacă încalcă sau nu legea sau care sunt drepturile sale în materie civilă, când sunt în vigoare, conform unei analize Profit.ro, peste 21.200 de acte normative uzuale (legi, ordonanțe, hotărâri de guvern), din care peste 9.200 intră în legislația primară, iar alte sute de noi legi intră în vigoare în fiecare an.
Peste 150 de proiecte economico-sociale, precum cele prin care era interzisă vânzarea de țigări persoanelor născute după 1 ianuarie 2017, prin care familiile cu al 3-lea copil și tinerii care se căsătoresc primeau bani inclusiv retroactiv, prin care vânzarea de terenuri către străini era limitată sau prin care IMM-uri primeau facilități, au rămas ''în aer'', fiind clasate după schimbarea Parlamentului.
România este pentru al treilea an consecutiv lider regional la numărul de modificări legislative, cu peste un sfert (299 legi) din totalul de 1098 legi adoptate între 1 august 2015 – 1 august 2016 în șase țări din Europa Centrală și de Est, cele mai afectate sectoare fiind cel financiar și cel al serviciilor.
Normele de aplicare a noului sistem de achiziții publice au fost aprobate joi de Guvern, șeful autorității de reglementare a domeniului asigurând că Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în prezent suspendat, va funcționa din nou începând de mâine sau luni, în funcție de momentul publicării normelor în Monitorul Oficial.
Normele de aplicare a noului sistem de achiziții publice vor fi aprobate marți de Guvern, a asigurat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. La acest moment, Sistemul Electronic de Achiziții Publice este suspendat temporar, până la jumătatea lunii iunie, și nu mai pot fi inițiate licitații, deoarece până la acest moment nu a fost finalizată metodologia noilor proceduri de atribuire.
Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost suspendat temporar, începând de astăzi și până la jumătatea lunii iunie, deoarece până la acest moment nu a fost finalizată metodologia noilor proceduri de atribuire. Noul sistem de achiziții publice a fost aprobat de două săptămâni și a intrat astăzi în vigoare, cum a anunțat anterior Profit.ro, dar Guvernul nu a aprobat încă normele de aplicare.
Noul sistem al achizițiilor publice, așteptat de către oamenii de afaceri, va fi aplicat începând de astăzi. Noile reguli sunt valabile pentru licitații care urmează să fie organizate începând de astăzi, pentru procedurile aflate deja în derulare fiind aplicat în continuare sistemul în vigoare la data începerii.
Noul sistem al achizițiilor publice, așteptat de către oamenii de afaceri, a fost publicat în Monitorul Oficial și va fi aplicat începând cu ziua de joi, 26 mai. Noile reguli vor fi valabile pentru licitații care urmează să fie organizate după 26 mai, pentru procedurile aflate deja în derulare fiind aplicat în continuare sistemul în vigoare la data începerii.
Noile legi ale achizițiilor publice, așteptate de către oamenii de afaceri, au fost promulgate de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicate în Monitorul Oficial, pentru a fi aplicate.
Noile legi ale achizițiilor publice, așteptate de către oamenii de afaceri, au fost aprobate marți de către deputați și urmează să fie promulgate de președintele Klaus Iohannis, pentru a fi aplicate.
Noile legi ale achizițiilor publice, așteptate de către oamenii de afaceri, au fost introduse pe agenda de marți a deputaților, pentru votul final, după amânări repetate și după ce Guvernul a atenționat că nivelul fondurilor europene atrase poate fi redus din această cauză.
Premierul Dacian Cioloș, împreună cu miniștrii săi, a anunțat conducerea Camerei Deputaților că va merge săptămâna viitoare în Parlament pentru a asista la votul privind legile achizițiilor publice, dar a sublniat că dacă deputații nu vor asigura cvorumul și majoritatea pentru acestea, va lua o decizie la nivelul Guvernului în privința pachetului de legi. Guvernul își poate angaja răspunderea în Parlament pentru adoptarea unor legi, dar la nivelul său le poate promova prin ordonanțe de urgență.
Începerea unor proiecte cu finanțare europeană depinde și de votul care trebuie acordat în Parlament noilor legi ale achizițiilor publice, astfel că un eventual nivel redus de absorbție pe final de an poate avea drept cauză și amânarea repetată a acestui vot, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Premierul Dacian Cioloș i-a anunțat pe deputați că intenționează să asiste, miercuri, cu toți miniștrii, la votul din Camera Deputaților privind noile legi ale achizițiilor publice. Cioloș a anunțat că vrea să vină în Parlament după ce aceste legi nu au putut fi adoptate deoarece nu toți deputații au venit la ședință, deși Comisia Europeană a avertizat România că riscă sancțiuni dacă nu votează legile.
Noile legi ale achizițiilor publice nu au putut fi aprobate nici marți prin votul final al Camerei Deputaților, la mai bine de o săptămână după termenul limită, de 18 aprilie, de la care există pentru România riscul declanșării procedurii de infringement din partea Comisiei Europene. Deputații nu au fost în număr suficient în Parlament a doua săptămână la rând, iar votul final se va da abia după Paște.
Pragul valoric sub care statul poate acorda contracte prin achiziție directă, fără licitație, va fi menținut și prin noile legi ale achizițiilor publice la circa 30.000 de euro pentru produse și servicii și la aproximativ 100.000 de euro pentru lucrări.
Noile legi ale achizițiilor publice nu au putut primi, miercuri, votul final al Camerei Deputaților din lipsă de cvorum, deși Comisia Europeană a atenționat de foarte mult timp România că documentele trebuie avizate până cel târziu pe 18 aprilie, în caz contrar existând riscul declanșării procedurii de infringement. Următoarea ședință de vot a deputaților este programată marți, 26 aprilie.
Camera Deputaților a luat în dezbatere luni pachetul de legi privind achzițiile publice, la două dintre legi fiind depuse rapoarte chiar în aceeași zi de către comisiile de specialitate, dar votul final va avea loc miercuri. România avea chiar ziua de luni ca termen limită de adoptare a noilor norme, prevăzute în directive europene.
Premierul Dacian Cioloș a cerut liderilor deputaților din toate partidele să solicite la rândul lor acestora să aprobe noile legi ale achizițiilor publice în regim de maximă urgență, mai exact în această săptămână, avertizând că, în caz contrar, România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene, inclusiv procedura de infringement, pentru depășirea termenului impus de la Bruxelles.
Noile legi care vor reglementa procedurile prin care statul va atribui contracte au fost aprobate de Senat, având nevoie în continuare și de avizul deputaților pentru a fi aplicate. Viitorul pachet de legi ale achizițiilor publice, prezentate anterior de Profit.ro, acordă prioritate criteriului legat de calitate la atribuirea unui contract, și nu doar prețului cel mai mic, conform sistemului actual.
Guvernul intenționează să finalizeze până în iunie proiectul noii legi a salarizării bugetarilor, dar și un pachet de legi de reformare a administrației, ambele pornind de la criterii de performanță pentru bugetari. Șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache, a declarat, într-un interviu pentru Profit.ro, că Guvernul va decide cu partidele forma de adoptare a acestor legi.
Noul sistem de achiziții publice nu va mai fi aplicat din prima zi a anului viitor, ci din 15 februarie, regulile fiind înăsprite chiar înainte să intre în vigoare, la solicitarea Curții de Conturi, prin restrângerea posibilităților firmelor cu datorii bugetare de a participa la o licitație.
Conducerea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) cere președintelui Senatului, într-un document aflat în posesia Profit.ro, ca parlamentarii să nu întârzie dezbaterea pachetului de legi privind achizițiile, astfel încât noile reguli să poată fi aplicate cel târziu din luna februarie a anului viitor, atenționând că eventuale întârzieri pot suspenda automat plățile pe toate programele cu finanțare europeană. Mesajul este transmis și în numele Ministerului Finanțelor.
Teatrul Notarra, două cinematografe și alte centre comerciale sau instituții din 11 clădiri de pe bulevardul Magheru din București riscă să își închidă porțile, suspendând activitatea, din cauza noii legi în domeniu, anunțată în premieră încă din octombrie de Profit.ro, primăriei urmând să îi fie cerută nouă expertiză tehnică, conform directorului Nottara. Pe bulevardul Magheru funcționează și cinematografele Scala și Patria.
Ministrul interimar al Finanțelor, Eugen Teodorovici, avertizează parlamentarii, într-un document semnat după majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor și consultat de Profit.ro, să se abțină de la a mai adopta legi care cresc cheltuielile publice fără o bază economică.