"Vă reamintesc că România nu-și poate acoperi consumul de gaze naturale din producția internă în perioadele de vârf de consum și că depindem de o singură sursă de import gaze naturale, respectiv Gazprom. Exportul de gaze naturale din producția internă mărește dependența de importul gazelor naturale de la Gazprom", i-a scris Iancu șefului său Liviu Dragnea, solicitându-i să ceară CSAT să analizeze problema.
Bursa Română de Mărfuri a transmis Președinției, Parlamentului, Guvernului, precum și patronatelor, sindicatelor și societății civile o scrisoare în care atenționează asupra gravității amendamentelor introduse de către deputați și anunțate în premieră de Profit.ro, prin care se încearcă impunerea unei singure licențe pentru operatorul de piață centralizată en-gros, arătând că este un amestec brutal al politicului în economie, fiind prefigurată o structura dictatată administrativ a pieței, fără legătură cu dinamica sa naturală, dar, prin natura controlului, susceptibilă de a putea fi influențată în viitor.
Directoratul-General pentru energie l-a invitat pe președintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, într-o scrisoare, obținută de Profit.ro, în care îi solicită reconsiderarea amendamentelor adoptate la Ordonanța de Urgență de liberalizare a prețului gazelor la producători, la o întâlnire pe tema elaborării viitoarelor Coduri de Rețea.
Cererea de gaze a consumatorilor casnici care au ales să renunțe la tariful reglementat și să negocieze prețul de livrare cu furnizorii de gaze naturale în condiții de piață liberă are o pondere de sub 1% din totalul cererii de gaze a populației pentru luna aprilie, potrivit estimărilor Transgaz, publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Peste 46.000 de firme, consumatori noncasnici de gaze naturale, reprezentând mai mult de un sfert (26,7%) din numărul total al acestora, nu au încheiat, până la 31 august 2015, contracte negociate de vânzare-cumpărare de gaze, după eliminarea tarifelor reglementate și liberalizarea acestui segment de piață, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).