Producătorul român de locomotive Softronic a livrat noi locomotive către DB Cargo România, filiala companiei germane Deutsche Bahn, care a ajuns cel mai important client al Softronic din România
Producătorul de locomotive Softronic este compania câștigătoare a primei finanțări prin schema de ajutor de stat pentru competitivitate lansată de Ministerul Economiei, anunță ministrul de resort Florin Spătaru. Acesta spune că 200.000 de euro vor fi investiți în modernizarea fabricii cu echipamente și tehnologie de ultimă generație.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță că a transmis în SICAP anunțul de participare aferent proiectului de investiții “Achiziția de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să tracteze până la 16 vagoane de călători”, cu o valoare estimată de 400 milioane de lei (fără TVA).
Grupul francez Alstom și Autoritatea Română pentru Reforma Feroviară (ARF) au semnat vineri un act adițional pentru livrarea a 17 trenuri electrice inter-regionale Coradia Stream și a serviciilor de întreținere asociate timp de 15 ani. Contractul are o valoare totală de 220 milioane euro. Aceste trenuri vor completa primele 20 de unități, comandate în martie 2022.
Cargounit, cea mai mare companie poloneză de leasing de locomotive, își lărgește activitatea și intră pe piața din România după ce a livrat o locomotivă nouă din clasa Smartron, moment marcat printr-o ceremonie de recepție desfășurată la Gara Băneasa.
Un număr de 93 de persoane au fost trimise în judecată de DIICOT Timișoara în dosarul furtului de motorină de la Regionala CFR Timișoara, în care au avut loc percheziții în 2016. Anchetatorii afirmă că activitatea infracțională era generalizată la nivelul Depoului de Locomotive Timișoara, având sprijinul conducerii unității de transport feroviar, reprezentată de șeful de depou, adjunctul acestuia, contabilul șef, șefii de compartimente, de președintele sindicatului mecanicilor de locomotive, dar și al unui polițist. Prejudiciul depășește 7,5 milioane de lei.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) consultă piața pentru a obține valoarea estimativă unitară pentru achiziția de material rulant nou destinat transportului feroviar de călători "Locomotive electrice LE" și o cotație pentru mentenanța acestora.
Circa 1400 de angajați din totalul de 1500 ai companiei de reparații și revizii locomotive SCRL au declanșat un protest la nivel național, cerând un nou contract de mentenanță cu CFR Călători și recuperarea unor drepturi bănești de 12 milioane lei, a afirmat, joi, pentru News.ro, directorul general al SCRL - divizia de reparații și revizii locomotive a CFR Călători, Cristian Coconașu, care speră ca negocierile purtate în prezent cu CFR Călători să ducă la o deblocare rapidă a situației.
Un număr de 23 de locomotive de epocă cu abur, parte a patrimoniului cultural național, constituie de aproape 7 ani motiv de discordie între două entități de stat din cadrul sistemului feroviar național, care se judecă prin tribunale în numeroase procese, soldate cu executări silite, impuneri de penalități și popriri de conturi din Trezorerie.
Raiffeisen Bank va acorda o finanțare de 14 milioane de euro, garantată de EximBank (prin emiterea unor garanții în numele și în contul statului român), companiei Softronic SRL, din Craiova. Creditul este destinat acoperirii costurilor de producție și livrare pentru șase locomotive electrice, care vor intra în dotarea companiei Green Cargo AB din Suedia.
Rompetrol Downstream va furniza 14.000 de tone de motorină destinate locomotivelor CFR Călători, contractual fiind atribuit pentru 72 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 67,45 milioane de lei, fără TVA.
Jumătate dintre vagoanele de pasageri aflate în inventar la finele anului trecut aveau durata normată de amortizare depășită, în cazul vagoanelor de marfă procentul fiind de 70,7% și de 63,5% în cazul locomotivelor conform Institutului Național de Statistică (INS).
GE Transportation, divizia din domeniul transporturilor a conglomeratului american General Electric (GE), a semnat un acord de 1 miliard de dolari pentru furnizarea de locomotive, echipament și servicii de mentenanță în țara vecină.
Un proiect legislativ, aprobat vineri de deputați, stabilește înființarea Muzeului Locomotivelor în cadrul depoului Dej, unde mai mulți entuziaști au restaurat locomotive și vagoane vechi și au organizat de mai mulți ani o expoziție permanentă. Inițiativa vine după ce locomotive de patrimoniu valorând sute de mii de euro au fost exportate ilegal în ultimii ani din România, iar altele, la fel de valoroase, zac uitate prin depouri.
Aproximativ 85% din locomotivele folosite de CFR Călători pentru transportul pasagerilor au o vechime cuprinsă între 30 și 50 de ani, iar alte 13% au între 25-30 ani, timp în care parcurg milioane de kilometri, indică documente analizate de Profit.ro. Anul acesta au fost înregistrate mai multe incidente cu călători pe calea ferată, iar CFR Călători a achiziționat în ultimii 10 ani doar 3 locomotive electrice noi.
Două locomotive electrice TransMontana, produse de grupul Softronic-Softrans Craiova, singurul producător local de locomotive și liderul pieței de închirieri pentru locomotive electrice, vor fi operate pe rute din România pentru transportul de marfă de către Deutsche Bahn Cargo, liderul pieței de transport pe calea ferată din Europa, în baza unui contract de leasing.
Locomotive de patrimoniu valorând sute de mii de euro au fost exportate ilegal în ultimii ani din România, iar altele, la fel de valoroase, zac uitate prin depouri. Un proiect legislativ depus recent la Parlament propune înființarea Muzeului Locomotivelor în cadrul depoului Dej, unde mai mulți entuziaști au restaurat locomotive și vagoane vechi și au organizat o expoziție permanentă.