Cele 14 miliarde de euro strânse de Comisia Europeană la ultima licitație de obligațiuni cu impact social au fost transferate către 9 state membre, printre care Croația, Italia și Slovenia, România nefiind nici de această dată pe lista beneficiarilor.
Tesco, operatorul celui mai mare lanț de supermarketuri din Marea Britanie, a anunțat că va crea un număr suplimentar de 16.000 de locuri de muncă permanente pentru a sprijini dezvoltarea afacerii pe segmentul online, segment care a beneficiat de o cerere ridicată în contextul pandemiei de coronavirus.
Comisia Europeană a propus, luni, acordarea unui sprijin financiar în valoare totală de 81,4 miliarde euro pentru 15 state membre, inclusiv pentru România, în cadrul instrumentului SURE, menit să ajute țările să atenueze riscurile de șomaj pe fondul pandemiei de coronavirus.
Datoria publică a Marii Britanii a depășit, în premieră, pragul de 2.000 de miliarde de lire sterline la finele lunii iulie, pe fondul măsurilor de stimulare adoptate de guvernul britanic în contextul pandemiei.
Numărul cererilor de șomaj din SUA a crescut săptămâna trecută pentru prima oară de la finele lunii martie, semn că piața muncii din cea mai mare eonomie a lumii își revine mai lent decât anticipau analiștii.
Constructorul aeronautic european Airbus a anunțat că va renunța la 15.000 de locuri de muncă, echivalentul a peste 10% din personal, în contextul în care compania a fost afectată puternic de criza coronavirus.
Aproape 1,5 milioane de americani au depus actele pentru ajutor de șomaj săptămâna trecută, ușor sub numărul cerererilor înregistrate în precedentele șapte zile, dar peste cifrele estimate de economiști.
DriveNets și Tellence vor să dubleze, până la finele anului, echipa centrului de cercetare-dezvoltare (R&D) deschis anul trecut în București, numărul de angajați urmând să urce de la 50 la 100.