Asocierea formată din Logika IT (lider), Flame Data Technologies și Software Imagination & Vision, companie desprinsă din Siveco Romania, a câștigat un contract de furnizare servicii de mentenanță postgaranție pentru sistemul e-management al ROMATSA. Estimat la 19,5 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani, contractul a fost atribuit pentru 19,49 milioane de lei, fără TVA.
Phoenix IT și asocierea formată din Logika IT și Producton SRL București vor furniza echipamente și licențe software pentru platforma centrală a sistemului taxare din cadrul Regiei Autonome de Transport București (RATB). Cu o durată de 7 luni, contractul a fost atribuit pentru 3,34 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 6,67 milioane de lei, fără TVA.