Peste trei ani, Apple ar putea lansa pe piață primul său laptop pliabil.
După un an lipsit de update-uri, cea mai ieftină serie de laptopuri MacBook face trecerea la cea mai nouă serie de cipuri Apple.
În primăvara anului viitor, Apple este așteptată să lanseze două noi tablete iPad Air și iPad Pro.
„Scary Fast”, probabil ultimul eveniment organizat de Apple în acest an, a adus mai multe laptopuri și un desktop nou, care beneficiază de cel mai nou cip dezvoltat de compania americană.
În ultimele zile ale acestei luni, Apple este așteptată să lanseze noi laptopuri și desktopuri pentru a combate scăderea vânzărilor.
Primele laptopuri Apple cu noua generație de chipset-uri M3 vor intra pe piață la începutul anului viitor, nu anul acesta, cum se vehicula anterior.
Un prim laptop Apple cu ecran pliabil ar trebui să intre pe piață peste câțiva ani, ecranele necesare urmând să fie furnizate de Samsung și LG.
Dincolo de prima cască de realitate mixtă a companiei, Apple a prezentat și trei produse noi, în frunte cu un MacBook Air mai mare.
Mai multe laptopuri și sisteme desktop pe care Apple le va lansa anul acesta ar urma să aibă la bază a treia generație de chipset-uri dezvoltate intern de compania americană.
Un nou update pentru iPhone, iPad și MacBook vine să repare o breșă de securitate prin care hackerii puteau rula cod pe dispozitivul vizat.
Apple a prezentat noile chipset-uri M2 Pro și M2 Max, care vor fi disponibile în curând pe două laptopuri MacBook Pro și și pe un sistem desktop Mac mini.
Într-o schimbare radicală de viziune, Apple a început să testeze un laptop cu touchscreen, care ar putea fi lansat pe piață peste câțiva ani.
Cei care vor să-și schimbe bateria la unul dintre dispozitivele Apple pe care le dețin vor plăti, în curând, semnificativ mai mult.
Noile laptopuri MacBook Pro cu chipset M2 nu vor mai ieși pe piață în ultimele luni ale acestui an, cum se așteptau analiștii, ci vor fi lansate abia spre finele primului trimestru al anului viitor.
Posesorii laptopurilor MacBook cu tastatură „fluture” din mai multe state americane vor primi compensații în valoare de 50 de milioane pentru a renunța la procesul intentat Apple.
În toamnă, Apple intenționează să lanseze două noi modele de laptopuri MacBook Pro cu ecrane de 14 și 16 inch, asta dacă problemele de stocuri nu vor duce la amânarea lansării acestora.
Ceva mai târziu decât în mod obișnuit în cazul noilor produse, Apple va lansa pe piață în 15 iulie noul MacBook Air cu chipset M2, un laptop așteptat cu mare interes de multă lume și cu emoții de producătorii laptopurilor cu Windows.
O nouă generație a chipset-ului dezvoltat intern, care aduce sporuri notabile de performanță, este folosită de Apple pe două noi laptopuri MacBook.
Alături de un smartphone pliabil, Apple ar avea în lucru un hibrid între o tabletă și un laptop, cu un ecran care va juca inclusiv rolul tastaturii și al touchpad-ului.
Finalul tranziției de la procesoarele Intel, la procesoare proprii, ar putea aduce un laptop din seria MacBook Pro cu un preț mai mic decât a practicat până acum de compania americană.
Un anumit număr de MacBook-uri mai vechi au fost blocate complet în urma update-ului la macOS Monterey. Apple spune că a reparat problema și îi invită pe posesori în service.
Problemele de pe piața cipurilor fac ca Apple să nu poată să vândă atât de mult și de repede cât ar putea și cât îi permite cererea, iar asta costă scump compania americană.
Grupul american Apple Inc. intenționează să lanseze în acest an două noi laptopuri MacBook Pro care vor avea procesoare mai puternice, display-uri îmbunătățite și o revenire la încărcătorul magnetic wireless, a declarat o sursă din apropierea acestui dosar pentru Bloomberg.
Una din ideile de viitor ale inginerilor Apple prevede încărcarea wireless a iPhone-urilor și a altor gadgeturi ale companiei direct de la Macbook-uri.
Anumite laptopuri MacBook Pro se blochează din cauza celui mai nou update de macOS, fără vreo posibilitate de rezolvare a problemei din partea utilizatorilor.