Acțiunile americane au închis tranzacțiile de miercuri în urcare, susținute de companiile din sectorul tehnologic, investitorii analizând cele mai recente statistici privind vânzările din retail, care au crescut peste așteptări.
Acțiunile americane au închis tranzacțiile de luni în creștere puternică, cu o zi înaintea publicării raportului lunar privind prețurile de consum, investitorii anticipând scăderea în continuare a ratei inflației.
Acțiunile europene și americane au început săptămâna de tranzacționare “pe roșu”, după ce datele surprinzător de puternice privind piața muncii din cea mai mare economie a lumii au reaprins speculațiile legate de noi acțiuni agresive ale Fed pentru a combate inflația ridicată.
Cotațiile petrolului scad vineri, în linie cu acțiunile globale, însă sunt pe cale să încheie săptămâna cu cel mai mare câștig de la începutul lunii octombrie, în contextul îngrijorărilor legate de întreruperile de aprovizionare și al așteptărilor privind redresarea cererii în China.
Acțiunile americane s-au corectat abrupt joi și au închis tranzacțiile la cel mai redus nivel de la finele lunii octombrie, în contextul în care marile bănci centrale au reiterat că vor continua să înăsprească politica monetară pentru a frâna inflația, alimentând temerile legate de o eventuală recesiune.
Acțiunile americane s-au apreciat pentru a doua sesiune consecutivă marți, pe fondul datelor încurajatoare privind evoluția inflației, care au alimentat speranțele legate de încetinirea ritmului de înăsprire a politicii monetare.
Cotațiile petrolului au continuat să scadă marți, pentru a treia sesiune consecutivă de tranzacționare, pe fondul îngrijorărilor că banca centrală americană ar putea menține ratele dobânzilor la un nivel ridicat pentru o perioadă îndelungată.
Acțiunile americane au consemnat evoluții mixte joi, înaintea publicării raportului lunar privind evoluția pieței muncii, care ar putea oferii indicii referitoare la decizia Fed de la următoarea ședință de politică monetară.
Principalii indici de pe Wall Street s-au apreciat puternic miercuri, întrerupând o serie de trei sesiuni de scăderi consecutive, după ce președintele Fed a indicat că banca centrală americană ar putea reduce ritmul de înăsprire a politicii monetare chiar în această lună.
Acțiunile americane s-au depreciat pentru a doua sesiune consecutivă joi, în contextul în care oficialii Fed au subliniat că banca centrală trebuie să își continue politica agresivă pentru a reduce inflația, atenuând speranțele privind o eventuală încetinire a ritmului majorărilor de dobândă.
Acțiunile americane au început săptămâna în scădere, investitorii analizând cele mai recente comentarii ale oficialilor Fed cu privire la traiectoria majorărilor dobânzilor.
Indicii Bursei de Valori din New York (NYSE) au încheiat joi pe un maxim istoric, Nasdaq urcând cu peste 7%, sărbătorind anunțul privind încetinirea inflației în SUA, potrivit AFP.
Inflația din SUA a încetinit peste estimări în octombrie, alimentând speranțele că Fed ar putea reduce ritmul și amploarea majorărilor de dobândă.
Acțiunile americane s-au depreciat pentru a patra zi joi, în contextul în care investitorii au analizat comentariile președintelui Fed privind majorarea dobânzilor și s-au poziționat pentru raportul privind ocuparea forței de muncă în octombrie, care va fi publicat astăzi.
Acțiunile americane s-au depreciat pentru a doua sesiune consecutivă marți, pe fondul datelor economice care au diminuat speranțele că Rezerva Federală va semnala încetinirea ritmului majorărilor de dobândă după ședința de politică monetară de miercuri.
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat din nou dobânzile la ședința de politică monetară de joi în încercarea de a tempera inflația record din zona euro.
Principalii indici bursieri de la New York s-au depreciat pentru a doua zi consecutivă joi, în timp ce randamentele obligațiunilor au atins noi maxime multianuale, după comentarii ale oficialilor Rezervei Federale (Fed).
Un indicator atent monitorizat al prețurilor de consum din SUA a crescut în septembrie mai mult decât se preconiza, atingând un maxim al ultimilor 40 de ani și presând Rezerva Federală să majoreze și mai agresiv ratele dobânzilor pentru a stopa inflația persistentă.
Acțiunile americane s-au depreciat joi, în așteptarea raportului de vineri privind piața muncii, care ar putea oferi indicii despre planurile Fed la următoarele ședințe de politică monetară.
Un raliu de două zile al bursei de valori de pe Wall Street pare că s-a stins miercuri, o dată cu speranțele investitorilor că Fed ar putea crește mai lent dobânzile după ședința de politică monetară din această lună.
Acțiunile americane s-au apreciat puternic marți, pentru a doua sesiune consecutivă, pe fondul așteptărilor că băncile centrale vor adopta o poziție mai puțin agresivă în lupta cu inflația ridicată.
Principalii indici bursieri de la New York au început săptămâna cu aprecieri consistente, înregistrând cea mai bună sesiune din ultimele trei luni, în contextul în care datele slabe din sectorul manufacturier au atenuat îngrijorările că Fed va înăspri excesiv politica monetară.
Acțiunile americane au încheiat tranzacțiile de joi în scădere, extinzând declinul abrupt înregistrat în sesiunea precedentă, după ce Fed a majorat rata dobânzii cu încă 0,75 puncte procentuale și a semnalat că vor urma noi creșteri agresive în lupta cu inflația.
Principalii indici bursieri americani s-au retras marți, investitorii poziționându-se pentru o nouă majorare semnificativă a dobânzii-cheie la ședința de politică monetară de miercuri. Presiunea la vânzare s-a intensificat după ce Ford Motor a oferit noi dovezi privind impactul inflației asupra afacerilor companiilor.
Inflația din SUA a încetinit mai lent decât estimau economiștii, consolidând așteptările privind o nouă majorare semnificativă a dobânzilor la ședința Fed de politică monetară din această lună.