Germania și Franța au început cel de-al treilea trimestru cu contracții ale activității economice în sectorul privat, problemele din industria prelucrătoare extinzându-se tot mai mult și în sectorul serviciilor.
Activitatea manufacturieră din zona euro s-a contractat luna aceasta în cel mai rapid ritm de când pandemia închidea fabricile în urmă cu trei ani.
Acțiunile europene au coborât miercuri la minimul ultimei luni, pe fondul intensificării temerilor legate de încetinirea economiei globale și a îngrijorărilor privind Brexit.
The/ Studio, un startup american care simplifică procesul de fabricație pentru companiile din industria modei, având printre clienți inclusiv nume importante ca Nike sau Adidas, a atras recent o finanțare de 11 milioane de dolari de la mai multe firme de venture capital. Compania are un birou la Craiova, iar vicepreședintele pentru inginerie și dezvoltatare, Radu Ghiță, este român.