Deși penuriile de medicamente sunt un fenomen obișnuit în toate țările europene, situația din Marea Britanie este deosebit de critică. Și a devenit mai pronunțată odată cu Brexitul, scrie Le Nouvel Observateur.
Inflația din Regatul Unit a încetinit în martie de la 3,4%% la 3,2%, a anunțat Biroul pentru Statistică Națională, dar nivelul peste așteptări al indicatorului i-a determinat pe investitori să-și reducă așteptările privind momentul primei reduceri a dobânzii de referință a Băncii Angliei, transmite Reuters.
Surplus record pentru Uniunea Europeană în comerțul cu produse agroalimentare, cel mai mare debușeu fiind peste Canalul Mânecii.
La aproape un an de când au fost lansate în Statele Unite, răspunsurile generate de inteligența artificială din paginile de căutare Google sunt acum disponibile și în Marea Britanie.
Piața autoturismelor noi din Marea Britanie a raportat cea mai bună lună martie din ultimii cinci ani, respectiv din 2019, pe fondul cererii ridicate pentru flote de vehicule, a anunțat joi Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
Mai mult de jumătate dintre britanici (52%) au luat în considerare posibilitatea de a părăsi Marea Britanie pentru oportunități de muncă mai bune în străinătate, potrivit unui nou studiu realizat de compania Prograd, specializată în analiza Gen Z.
Industria vinului s-a revoltat în legătură cu modificările extrem de controversate aduse de premierul britanic Rishi Sunak la sistemul de taxe pe alcool, iar Cramele Recaș, unul dintre cei mai importanți producători român pe această piață, a reacționat schimbând modul în care își produce vinurile pentru piața britanică.
Nivelul de satisfacție al britanicilor față de Serviciul Național de Sănătate (NHS), deținut de stat, s-a prăbușit în 2023, fapt ce indică o parte din provocările cu care se confruntă guvernul într-un an electoral, transmite miercuri Reuters.
Aproape 8 milioane de locuri de muncă din Marea Britanie ar putea fi pierdute în favoarea inteligenței artificiale într-o „apocalipsă a locurilor de muncă”, potrivit unui raport care avertizează că femeile, angajații tineri și cei cu salarii mai mici sunt cei mai expuși riscului de automatizare, scrie The Guardian.
Compania britanică de tehnologie financiară Revolut lansează servicii de telefonie și în România, după cele din Marea Britanie.
Un număr record de 6,7 milioane de persoane din Marea Britanie se confruntă cu dificultăți financiare, a afirmat un grup de campanie, în timp ce criza costului vieții împinge tot mai multe gospodării către datorii, transmite The Guardian.
Economia britanică a revenit la o creștere timidă în ianuarie, cu un avans de 0,2% pe o lună, susținută de sectorul serviciilor, după o contracție de 0,1% în decembrie, a anunțat Oficiul Național de Statistică (ONS), citat de agenția AFP.
BAT a inaugurat un nou Centru de Inovare de ultimă generație în cadrul facilității sale globale de cercetare și dezvoltare (R&D) din Southampton, Marea Britanie. Acesta va juca un rol cheie în accelerarea călătoriei de transformare a BAT, pentru construirea unui viitor mai bun (*A Better Tomorrow™ - misiunea strategică a companiei).
Economia Marii Britanii ar urma să crească anul acesta cu 0,8%, după ce a intrat în recesiune în a doua jumătate a anului trecut, a anunțat ministrul de Finanțe, Jeremy Hunt, la prezentarea Bugetului pe 2024, transmite Reuters.
Vânzările de mașini noi în Marea Britanie au crescut cu 14%, înregistrând în februarie cel mai bun rezultat din ultimele două decenii, datorită cererii puternice din partea companiilor, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
Poate reducerea numărului de ore de lucru să crească productivitatea generală a unei companii? Un studiu recent realizat în Regatul Unit încearcă să răspunsă la întrebarea dacă modelul săptămânii de lucru de patru zile este benefic pentru întreprinderi și pentru angajați.
Regatul Unit a înregistrat un excedent bugetar net record de 16,7 miliarde de lire sterline în ianuarie, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri, citat de CNBC.
Marea Britanie a intrat în recesiune după ce a înregistrat două trimestre succesive de creștere economică negativă în a doua jumătate a anului trecut, potrivit datelor oficiale, transmite agenția AFP.
Britanicii ar putea să se confrunte cu lipsa anumitor tipuri de ceai, una dintre băuturile lor favorite, după ce supermarketurile au avertizat că există riscul unor probleme în aprovizionare, ca urmare a perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roșie, transmite Reuters.
Compania britanică de tehnologie financiară Revolut lansează servicii de telefonie în Marea Britanie, a declarat compania exclusiv pentru CNBC, devenind prima firmă de servicii financiare din țară care oferă abonamente de telecomunicații și printre primele la nivel global.
Milioane de barili de combustibil fabricat din petrol rusesc sunt încă importate în Marea Britanie, în ciuda sancțiunilor impuse din cauza războiului din Ucraina, potrivit unor cercetări, relatează BBC.
Vânzările de mașini electrice alimentate cu baterii în Marea Britanie au atins pragul de un milion în ianuarie, în pofida reducerii cererii din partea cumpărătorilor privați, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), care cere Guvernului măsuri de sprijin pentru cumpărători, în bugetul care va fi prezentat luna viitoare, transmite Reuters
Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat luni Palatul Buckingham, precizând că nu este vorba de cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul operației sale pentru prostata mărită, informează BBC.
Guvernul Regatului Unit nu ar trebui să mai facă noi reduceri de impozite în acest an, a declarat Fondul Monetar Internațional (FMI), în timp ce economistul șef al instituției financiare a argumentat că bugetul național are nevoie de bani pentru servicii publice și investiții prietenoase cu creșterea economică, transmită CNBC.
John Lewis și Waitrose vizează o reducere treptată a afacerii.