Grupul francez Renault, care deține și marca Dacia, și-a fixat ținta de trecere la propulsia exclusiv electrică, în Europa, pentru anul 2030. Decizia nu implică și marca românească, care ar putea beneficia cel puțin cinci ani de motorizările performante hibrid ale francezilor.
Negocierile dintre grupul francez Renault și sindicate, pe marginea restructurării companiei, au ajuns la un final care prevede o limită de 1.700 de persoane disponibilizate, după cum anunță compania. În schimb, constructorul francez se obligă să aducă în producția locală nu mai puțin de 9 modele noi.
Datele privind piața auto din România, publicate de DRPCIV și APIA din România și analizate de Profit.ro, subliniază creșterile importante pe segmentul de vehicule electrice, catalizate în special de noul model Dacia Spring, dar și fragilitatea acestei piețe, susținută exclusiv de Programul Rabla Plus.
Renault Zoe a reușit să depășească Tesla Model 3 pe piața din Germania, dovedind că încă mai are potențial, în pofida faptului că este o mașină lansată de foarte mulți ani pe piață. Modelul Spring a intrat și el în clasamentul mașinilor electrice de pe cea mai mare piață auto din Europa, pe un loc îndepărtat.
Divizia de mobilitate a grupului Renault face tot mai mulți pași pentru a deveni un pilon al revenirii companiei franceze în zona de profit și dezvoltare. Mobilize a anunțat instalarea unui nou șef, în timp ce în China a lansat modelul Limo, destinat exclusiv închirierii.
Renault Group lansează un program de negocieri cu sindicatele din companie care ar trebui să aibă ca finalitate un acord de muncă pentru perioada 2022 – 2024, după cum anunță compania. Sunt vizate concedieri dublate de angajări de personal calificat, care se fac în jurul unor noi proiecte industriale.
Tesla Model 3 a fost cel mai vândut automobil electric din Europa, în primul trimestru al acestui an, fiind urmat de alte două modele populare din acest segment. În partea de jos a clasamentului se află însă alte 17 modele nou lansate sau mai vechi, care reușesc să atragă noi clienți către propulsia electrică.
Volkswagen pregătește un nou automobil electric, mai mic decât ID.3, care ar deveni principal concurent pentru Renault Zoe, liderul pieței europene de vehicule electrice. Noul model va înlocui VW Up, dar avem și o surpriză: e posibil să mai înlocuiască un model din gama VW.
Sindicatele Renault sunt nemulțumite de faptul că Renault va importa modelul electric Dacia Spring pentru a-l vinde în Europa, în loc să-l fabrice în Franța. Sindicaliștii fac referire la ajutorul pe care statul francez l-a acordat companiei, cu condiția protejării producției locale.
Renault a publicat pe Twitter o primă imagine cu viitorul SUV electric pe care îl va prezenta la Paris, în cadrul evenimentului „Renault eWays”. Alături de acesta va fi lansat și modelul Dacia Spring, primul automobil electric al mărcii românești.
Renault România a anunțat semnarea unui contract important cu un client din zona serviciilor de car-sharing. Este vorba despre Spark, companie intrată în România în vara anului trecut.
Președintele Renault, Jean Dominique Senard, a declarat că marca pe care o conduce se va confrunta cu o concurență „feroce” din partea noilor jucători care vin atât din interiorul Europei, dar mai ales din exterior, din China.
Renault România a anunțat prețurile pentru noua generație Renault Zoe, automobilul electric cel mai vândut din Europa. Modelul, un facelift pronunțat, a fost lansat în Europa la sfârșitul anului trecut.
Speculațiile și informațiile neoficiale referitoare la posibilitatea vânzării modelului electric Renault K-ZE sub marca Dacia au fost lămurite, cel puțin parțial, de unul din oficialii companiei, care spune că nu e fezabil ca Dacia să vândă mașina electrică derivată din Kwid.
Grupul Renault a anunțat extinderea parteneriatului cu Jiangling Motors Corporation Group, prin fondarea unei companii de tip joint-venture în China, care va avea ca scop dezvoltarea de vehicule electrice. Cele două companii anunțaseră un acord în acest sens în decembrie 2018.
Avansul din lunile februarie și martie al lui Tesla Model 3, când a înregistrat un număr uriaș de înmatriculări, depășind atât vehiculele electrice de pe piață, dar și concurenții din segmentul mediu, Audi A4, BMW Serie 3 și Mercedes C Class, a fost numai un foc de paie.
Renault a prezentat la Shanghai, în avanpremieră la salonul auto ce va începe peste două zile, un nou vehicul electric de serie, unul cu un preț accesibil, care a fost dezvoltat pe platforma micului crossover Kwid, din India.
Seat a dezvăluit un model inedit, un competitor pentru Renault Twizzy, un cvadriciclu electric, ce va deveni model de serie. Premiera a avut loc la Mobile World Congress.
Înmatriculările de autovehicule electrice au atins în Europa un nou record în 2018, așa cum era de așteptat, avansul pieței fiind unul de aproape 50% față de 2017. Volumul total de mașini electrice s-a apropiat deja de pragul de 200.000 de unități.
Renault K-ZE este noua propunere electrică a mărcii Renault, un SUV de mici dimensiuni, care va fi lansat pentru început în China, dar care va deveni global, cu un preț „accesibil”.
Grupul Renault lansează un sistem de stocare a energiei bazat pe baterii de vehicule electrice, care ajunge la o capacitate de 60MWh, cu o putere de 70 MW, și va putea fi folosit pentru alimentarea a până la 5.000 de locuințe atunci când va ajunge la capacitate maximă.
Cele mai vândute automobile electrice din Europa au fost, în februarie, Zoe, Leaf și eGolf, însă liderul se află în scădere de popularitate, în timp ce modelele Tesla pierd în fața rivalilor europeni.
Renault EZ GO a fost prezentat la Geneva, ca un concept funcțional ce anticipează viitoarele taxi-uri ale orașelor viitorului, taxi-uri cu un design spectaculos, dar și pline de tehnologie.
Renault a prezentat cu foarte multă zgârcenie conceptul pe care îl va expune la Geneva, peste numai câteva zile. Singura informație concretă este numele acestui concept.
Dominația Tesla pe piața de vehicule electrice s-ar putea încheia în 2018, când mai multe mărci au anunțat lansarea de noi modele alimentate exclusiv cu energie electrică.