România trimite spre Lituania 20.000 de măști de protecție, în sprijinul echipajelor care luptă împotriva COVID-19.
România va produce minim un milion de măști medicale, iar prețul acestora va ajunge la populație undeva la 2 lei, fără TVA, a declarat, joi, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că, până în 15 mai, trebuie realizate stocuri importante de măști chirurgicale, având în vedere obligativitatea purtării acestora în spațiile închise. ”Preocuparea noastră a fost să susținem producători români care să producă astfel de măști”, a spus Orban, afirmând că va crește foarte mult consumul zilnic al acestora. În plus, premierul a anunțat că prețul măștilor ar putea fi plafonat.
Într-un moment în care țările se chinuie să își asigure necesarul de măști pentru a-și proteja de coronavirus personalul medical, producătorii germani și americani din Europa văd în această situație o oportunitate pentru a putea concura cu rivalii asiatici și a aduce producția de măști mai aproape de casă, transmite Reuters.
Peste șapte milioane de măști de protecție vor fi disponibile începând de astăzi pe eMAG, clienții pot comanda produsul fără adaos comercial.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat luni că în cel mult două săptămâni vor exista pe piață produse biocide și măști pentru populație "la prețuri normale", adăugând că se va interveni "în forță" dacă unii producători nu vor respecta anumite reguli și vor specula acest moment.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunță că a început producția de măști în România, urmând a se produce 150.000 de măști pe zi, până în 15 aprilie, când se va ajunge la 500.000 de măști pe zi.
UPDATE În momentul de față, SARTO bespoke investește în testarea și utilizarea unui material corespunzător celor mai recente reglementări privind protecția împotriva virusului, date fiind informațiile vehiculate cu privire la neconformitatea bumbacului.
Luigi Di Maio, ministru de externe al Italiei, acuză România de blocarea unui transport de măști de protecție care ar fi trebuit să ajungă în Peninsulă.
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Sibiu a comandat, miercuri, câteva mii de măști de protecție de la o fabrică din Cisnădie și halate și capișoane de la o fabrică din Mârșa, recunoscută pentru producția de steaguri, a declarat directorul unității medicale, Cornel Benchea.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți că statul francez rechiziționează ”toate stocurile și producția de măști de protecție pentru a le distribui îngrijitorilor și persoanelor atinse de coronavirus”, în contextul în care Guvernul a anunțat al patrulea deces din cauza contaminarii cu noul coronavirus covid-19, relatează AFP.
Statele Unite vor începe să controleze călătorii pentru coronavirus și vor mări producția de măști de protecție și kituri de testare, guvernul dorind să îi calmeze pe americani, pe fondul răspândirii infecției la nivel mondial și al declinului accentuat al acțiunilor, săptămâna trecută, transmite Reuters.
Directorul UNIFARM, Adrian Ionel, a declarat joi că săptămâna viitoare vor fi aduse 5-6 milioane de măști de protecție și patru tipuri de dezinfectanți.