Rețeaua McDonald’s va deschide un restaurant în Târgu Jiu, investiția fiind anunțată cu bucurie, pe Facebook, de primarul orașului, Aurel Popescu, acesta precizând că a primit marți scrisoarea de intenție în acest sens.
Premier Capital plc, partenerul maltez pentru dezvoltare al McDonald’s în șase țări europene, a înregistrat la nivel global o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro în 2016. Cifra de afaceri s-a dublat față de anul precedent, ca urmare a achiziției rețelei de restaurante McDonald’s din România în ianuarie 2016.
Compania imobiliară Hili Properties, care deține restaurantele locale McDonald’s, a cumpărat clădirea de birouri ART Business Center din București, zona Herăstrău, cu peste 30 de milioane de euro.
Vineri a fost redeschis restaurantul McDonald’s Galați, în urma unei investiții de peste 3 milioane de lei realizată de operatorul francizei, Ionuț Restaurante. Totodată, restaurantul va include și o cafenea McCafé, cea de-a 26-a din țară a companiei.
McDonald’s continuă remodelarea restaurantelor din România, două restaurante din Brașov și Timișoara trecând prin acest proces, în urma unei investiții de 6,5 milioane lei.
McDonald’s România a angajat peste 1.000 de persoane în acest an, numărul angajaților care lucrează în cele 68 de restaurante din țară ajungând la peste 4.000.
Aflat în vizorul Comisiei Europene în legătură cu posibile avantaje fiscale ilegale primite de la guvernul luxemburghez, gigantul american McDonald’s a anunțat că își va muta sediul fiscal pentru operațiunile din afara SUA din Luxemburg în Marea Britanie, într-un aparent vot de încredere dat economiei britanice la câteva luni după referendumul pro-Brexit.
McDonald’s vrea să extindă rețeaua McCafé la 25 de cafenele până la finalul anului, cu o investiție de 7,5 milioane lei, fiind cel mai mare lanț de cafenele din România. Lanțul McCafé reprezintă 6% din business-ul McDonald’s, situat la 115 milioane euro.
Achiziția celor 67 de restaurante McDonald's din România, pentru 61,8 milioane euro, s-a dovedit câștigătoare pentru Premier Capital, divizie a Hili Ventures, generând 55% din veniturile firmei malteze în primul semestru, dar și profit. Astfel, din cele 103,2 milioane euro înregistrate de Premier Capital în primele șase luni, 56,8 milioane euro au reprezentat aportul Premier Restaurants România (fosta McDonald's România).
McDonald’s, cunoscută mai mult pentru salariile mici decât pentru pachetele generoase de stimulente, se confruntă cu un deficit atât de mare de personal în Ungaria încât oferă cazare gratuită angajaților din afara localităților unde se află restaurantele companiei, transmite Bloomberg.
Rețeaua McDonald’s din România ajunge la 68 de restaurante, după ce o nouă unitate a fost deschisă în centrul comercial ParkLake. Acesta este primul restaurant din cadrul unui mall care include și cafeneaua McCafé, dar și o nouă platformă de operare.
Despre mâncarea de la McDonald’s se spune că nu este sănătoasă sau cel puțin că nu este “prietenă” cu sportul de performanță. Restaurantul McDonald’s din satul olimpic de la Rio, care oferă mâncare gratuit tuturor sportivilor, dovedește însă contrariul. Cererea mult peste estimări i-a determinat pe proprietari să limiteze la 20 numărul de produse comandate o singură dată, pentru a putea servi mai rapid clienții care nu comandă abundent.
Un studiu recent efectuat de organizații americane din domeniul sănătății și al mediului arată că majoritatea restaurantelor din SUA servesc alimente care conțin antibiotice, iar fast-food-uri precum McDonald’s, Subway, Starbucks, KFC sau Pizza Hut au luat note mici într-un clasament realizat de site-ul Eatthis, în pofida măsurilor luate în ultimul timp pentru a răspunde îngrijorării clienților.
Premier Restaurants România, compania care deține restaurantele McDonald’s, își reduce capitalul social 37 milioane lei (7,8 milioane euro), ca urmare a unui exces de lichiditate, banii urmând să fie restituiți asociatului unic – Premier Capital SRL.
Cel mai mare lanț de restaurante de tip fast-food din lume - McDonald's - va investi 500 milioane de euro (557 milioane de dolari) pentru a-și moderniza unitățile din Germania, transmite AP.
Lanțul de restaurante de tip fast-food McDonald's a primit mai multe oferte pentru preluarea restaurantelor sale din Hong Kong și China continentală, într-o tranzacție a cărei valoare ar urma să se ridice la aproximativ 3 miliarde de dolari, au declarat miercuri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Compania McDonald’s România a obținut anul trecut un profit record de 44,7 de milioane de lei (10 milioane de euro), de trei ori mai mare decât în 2014, când lanțul de restaurante fast-food a avut un câștig de 16,5 milioane de lei (3,7 milioane de euro), potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Societatea McDonald's România SRL și-a schimbat numele în Premier Restaurants România SRL, începând din luna mai, conform prevederilor contractului prin care fondul maltez de investiții Premier Capital a achiziționat franciza McDonald's pentru România, a declarat joi directorul general al companiei Premier Restaurants România, Daniel Boaje, cu prilejul lansării unei noi campanii McDonald's - Sărbătoarea Gusturilor Românești.
Vânzările și profitul McDonald’s au crescut peste așteptări în primul trimestru, dovadă că planul de redresare pus în practică de directorul general Steve Easterbrook dă rezultate, iar informațiile au dus la avansul cotației acțiunilor companiei cu 2,4%, relatează MarketWatch.
Lanțul de restaurante de tip fast-food McDonald's intenționează să cedeze aproximativ 2.800 de restaurante din Asia unor firme de private equity, printre care Bain Capital, MBK Partners, TPG Capital Management, precum și conglomeratului chinez China Resources, urmând ca acestea să dețină restaurantele în sistem de franciză, au declarat pentru Reuters surse din apropierea discuțiilor.
McDonald’s România a modificat din 1 aprilie 2016 grila de salarizare pentru angajați, salariul brut de intrare în companie crescând cu 21%, la 1.450 lei. Compania precizează că 2.454 de angajați beneficiază de creșterea salarială.
McDonald’s vrea să deschidă, în următorii patru ani, peste 1.000 de restaurante în China și să transforme țara în a doua cea mai mare piață a lanțului fast food, a afirmat CEO-ul companiei, Steve Easterbrook, într-un interviu pentru Wall Street Journal.
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 40 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier - gastronomic, care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecție la București în data de 24 martie 2016, informează, vineri, instituția.
Directorul general al McDonald’s România, Daniel Boaje, a contribuit cu două milioane de dolari la achiziția restaurantelor pe care le conduce de către firma malteză Premier Capital, în schimbul a 10% din acțiuni.
După ce Premier Capital, divizie a companiei malteze Hili Ventures, a anunțat preluarea francizei McDonald's pentru România pentru 65 de milioane de dolari, noii proprietari au explicat că planurile lor pentru piața locală includ, în acest an, remodelarea a cinci restaurante, deschiderea a maximum șapte noi McCafé-uri și cel mult două deschideri de restaurante.