Uniunea Europeană ar trebui să ia în calcul adoptarea unor reglementări care să oprească statele membre să își fure reciproc medicii și alți profesioniști, consideră ministrul german al Sănătății, Jens Spahn.
Grecia, Bulgaria, Cipru, Lituania, Portugalia, Estonia, Luxemburg, Germania și România sunt statele din Uniunea Europeană care în 2016 aveau cel mai mare număr de medici stomatologi raportat la populație, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Primăria Capitalei va cumpăra de la patru dezvoltatori imobiliari 177 de apartamente, cu aproape 20 de milioane de euro, pentru a le oferi gratuit medicilor, operațiunea fiind avizată astăzi. Apartamentele reprezintă un prim pachet din cele 600 de unități în cazul cărora primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că vor fi cumpărate pentru personalul medical din București.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, că se ia în calcul încheierea unui act adițional la contractele de muncă ale medicilor rezidenți, astfel încât aceștia să rămână un anumit număr de ani în țară, după finalizarea studiilor. Pintea spune că aceștia sunt finanțați direct din bugetul Ministerului Sănătății, iar salariile lor au crescut considerabil.
Contractele de concesiune încheiate de ANSVSA vor fi uniformizate și vor avea o durată de 5 ani, cu stabilirea unui număr minim de animale mari pentru un contract, conform unei propuneri legislative. Medicii veterinari de liberă practică vor beneficia totodată de o sumă lunară pentru supravegherea epidemiologică a zonelor în care profesează, având în vedere recenta criză de pestă procină africană.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, consideră că medicii trebuie să aibă un program de lucru clar de opt ore și să existe un control al calității serviciilor medicale din spitalele publice. Răspunsul va fi anunțat la Profit Health.forum, conferință organizată cu sprijinul Asociației Distribuitorilor Europeni de Medicamente adem-romania.ro, care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
Cheltuielile pentru naveta medicilor și asistenților medicali, din spitale de stat, spre locul de muncă vor fi suportate din buget dacă aceștia nu dispune de locuință în localitatea în care lucrează. Este ideea prin care autoritățile încearcă să oprească exodul medicilor, considerând că sunt necesare mai multe măsuri, nu doar un pachet de salarizare motivant.
Mai mult de jumătate dintre medicii din Venezuela, majoritatea lucrând în spitale publice, au părăsit țara între 2012 și 2017 din cauza crizei economice, dezvăluie un raport dat publicității de mai multe organizații neguvernamentale, transmite AFP.
Interesul pentru posturile scoase la concurs în spitale a crescut, iar în anumite județe se înregistrează concurență, unul dintre motive fiind creșterea salariilor din sistemul sanitar, consideră președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean. El afirmă că numărul medicilor care solicită eliberarea documentelor necesare pentru a lucra în străinătate a scăzut, dar cei care au profesat în afara țării și aleg să se întoarcă preferă totuși să se angajeze în spitale private, unde au condiții de muncă mai bune.
Guvernul a decis, joi, majorarea cu 415 de locuri a cifrei de școlarizare pentru pregătirea în rezidențiat, în anul universitar 2018 – 2019, majorând astfel numărul de locuri total de la 5.000 la 5.415. Executivul majorase deja cu 1.000 de locuri față de anul șciolar anterior cifra de școlarizare pentru medicii rezidenți, dar a constatat că deficitul de cadre medicale rămâne mare în cotinuare, ba chiar se va adânci în următorii ani.
Sistemul de sănătate din România este afectat de migrația specialiștilor din domeniu, fiind astfel redusă posibilitatea de a fi acordate îngrijiri medicale specializate și de calitate, sunt de părere reprezentanții Federației "Solidaritatea Sanitară', care, în acest context, solicită Guvernului României să sprijine solicitarea adresată Uniunii Europene (UE) pentru revizuirea principiului subsidiarității.
Guvernul se opune proiectului de lege inițiat de opoziție, care propune scutirea cabinetelor medicale de familie de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri. Argumentul opoziției este că în noul Cod Fiscal sunt scutite de impozit ”clădirile unităților sanitare publice”, sintagma care, în practică, nu include și cabinetele de medicină de familie. Guvernul arată însă că ar fi o măsură discriminatorie față de alte tipuri de cabinte și ar diminua veniturile bugetelor locale cu 14,5 milioane lei.
Autoritățile britanice au constatat că cetățenii lor cumpără medicamente online cu rețete obținute prin e-mail de la medici români și bulgari și încearcă acum să schimbe rapid legislația pentru a opri această practică.
Ministerul Finanțelor ia în calcul eliminarea impozitului pe venit în cazul medicilor, relevă un document oficial al ministerului. Măsura ar fi complementară majorărilor salariale în sistemul de sănătate și creșterii vârstei de pensionare a medicilor, pentru a suplini astfel lipsa de personal în domeniu ca urmare a exodului cadrelor medicale din România în alte state ale Uniunii Europene.
Sistemul de sănătate a înregistrat anul trecut un număr de 58.600 de medici, în creștere ușoară față de anul precedent, ceea ce înseamnă că unui medic i-au revenit în medie 335 de locuitori, relevă datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS). De asemenea, activitatea din sistemul sanitar - public și privat - s‐a desfășurat în peste 60.000 de unități sanitare.
Departamentul de Justiție din Statele Unite a pus sub acuzare 601 persoane, între care și medici, pentru participarea la cea mai mare fraudă din istoria sectorului medical american, care a generat pierderi de peste 2 miliarde de dolari și a contribuit la abuzul de opioide la nivel național, transmite Reuters.
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, dacă un proiect inițiat în acest sens de opoziție va fi adoptat în Parlament. Argumentul este că în noul Cod Fiscal sunt scutite de impozit ”clădirile unităților sanitare publice”, sintagma care, în practică, nu include și cabinetele de medicină de familie.
Medicii specialiști vor avea posibilitatea de a încheia contracte cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate, astfel încât să aibă dreptul de a elibera certificate de concediu medical, bilete de trimitere pentru consultații gratuite și rețete compensate sau gratuite, conform unui proiect de lege aprobat miercuri de Camera Deputaților.
Omul de afaceri Ioan Simion, unul dintre cei mai puternici antreprenori din Prahova, creditat de Forbes în urmă cu mai mulți ani cu o avere de circa 20 milioane euro în principal din afaceri cu echipamente petroliere, intrat recent și pe nișa medicală, și-a fixat planul pe care îl va aplica în perioada următoare la spitalul Sanconfind, urmând să deschidă o secție de chirurgie și cabinete de ORL și oftalmologie, după ce va atrage personal medical de specialitate. Spitalul face parte din grupul Confind.
Municipalitatea a oferit domeniului sănătății un buget record, de 111 milioane de euro, sumă care reprezintă, comparativ cu ultimii cinci ani, o dublare sau chiar triplare a fondurilor alocate spitalelor, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei transmis, duminică, AGERPRES.
Primăria Capitalei va începe procedura de achiziția a 500 de apartamente și garsoniere, reprezentând locuințe de serviciu pentru medicii și asistentele care lucrează în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB), a decis vineri Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Primăria Capitalei va începe procedura de achiziție a 500 de apartamente și garsoniere, reprezentând locuințe de serviciu pentru medicii și asistentele care lucrează în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB), potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Primăria are alocată în bugetul pentru 2018 suma de 15 milioane de euro în acest scop.
Câteva zeci de angajați ai Spitalului "Bagdasar Arseni" din Capitală protestează luni dimineață, în curtea unității medicale, reclamând reducerea sporurilor cu până la 1.700 de lei. Proteste au loc, la această oră, și la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, unde câteva sute de salariați, în special asistenți și infirmieri, au oprit lucrul și au ieșit în fața spitalului.
Parlamentul a decis, miercuri, prin adoptarea unui proiect de lege reexaminat la cererea președintelui Iohannis, să mențină majorarea vârstei de pensionare în cazul tuturor medicilor, care nu se vor putea pensiona mai devreme de 67 ani. Majoritatea de guvernământ a renunțat însă la ideea înființării unui ”spital republican”.
Guvernul Dăncilă susține legalizarea posibilității ca pacienții să plătească suplimentar sau să ofere donații spitalelor și a propus Parlamentului chiar o formulă legală în acest sens, dar cu interdicția explicită pentru medicii de la stat. Senatorii, primii care dezbat un proiect de lege în acest scop, nu au ținut însă cont de poziția Executivului și se pregătesc să respingă inițiativa.